Psalmi 104 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

1 Suflete al meu, binecuvântează‑L pe DOMNUL! DOAMNE, Dumnezeul meu, Tu ești nemărginit de mare! Tu ești îmbrăcat cu splendoare și măreție! 2 Tu Te învelești cu lumina ca și cu o manta; Tu întinzi cerurile ca pe un cort, 3 și pui grinzile odăilor Tale de sus pe ape. Din nori Îți faci car și umbli pe aripile vântului. 4 El îi face pe îngerii Săi duhuri^[1] și pe slujitorii Săi – un foc arzător. 5 Tu ai statornicit pământul pe temeliile lui, ca să nu se clatine niciodată. 6 L‑ai acoperit cu adâncul ca și cu o haină. Apele stăteau pe munți, 7 dar la mustrarea Ta au fugit, la bubuitul tunetului Tău au luat‑o la fugă. 8 S‑au scurs de pe munți, au coborât în văi, în locul pe care l‑ai hotărât pentru ele. 9 Le‑ai pus un hotar peste care nu au voie să treacă, ca să nu se întoarcă și să acopere pământul. 10 Tu faci să țâșnească izvoarele în albii uscate^[2] și ele curg printre munți. 11 Toate vietățile câmpului se adapă din ele și măgarii sălbatici își potolesc setea acolo. 12 Pe malul lor își fac cuibul păsările cerului care‑și fac auzit glasul din frunziș. 13 Din odăile de sus, Tu uzi munții; pământul se satură de rodul lucrărilor Tale. 14 Tu faci să crească iarbă pentru vite și verdețuri pe care omul să le cultive. Faci să iasă hrană din pământ: 15 vin care înveselește inima omului, ulei care dă strălucire feței și pâine care întărește inima omului. 16 Copacii DOMNULUI sunt bine udați, cedrii Libanului pe care El i‑a sădit. 17 În ei își fac cuibul păsările; barza își are casa în chiparoși. 18 Munții cei înalți sunt ai țapilor sălbatici, iar stâncile sunt un adăpost pentru viezurii de stâncă.^[3] 19 El a făcut luna să arate vremurile, iar soarele știe când să apună. 20 Tu aduci întunericul și se face noapte; atunci toate vietățile pădurii încep să mișune. 21 Puii de leu rag după pradă, cerându‑și hrana de la Dumnezeu. 22 Când răsare soarele, se adună și se culcă în vizuinile lor. 23 Atunci iese omul la lucrul lui, la munca lui – până seara. 24 Ce multe sunt lucrările Tale, DOAMNE! Pe toate le‑ai făcut cu înțelepciune; pământul este plin de vietățile^[4] Tale. 25 Iată marea cât de încăpătoare și de întinsă este! Acolo mișună vietăți fără număr, viețuitoare mici și mari. 26 Corăbiile o străbat, în ea se joacă Leviatanul^[5], pe care l‑ai întocmit Tu. (Iov 3:8; Iov 41:1; Ps 74:14; Is 27:1)

Iov 3:8Iov 41:1Ps 74:14Is 27:1

27 Toate nădăjduiesc în Tine ca să le dai hrana la vreme. 28 Când Tu le‑o dai, ele o primesc; când Tu Îți deschizi mâna, ele se satură de bunătăți. 29 Când Îți ascunzi fața, ele se îngrozesc; când le iei suflarea, ele mor și se întorc în țărână. 30 Când Îți trimiți Duhul^[6], ele sunt create, înnoind astfel fața pământului. 31 Fie ca slava DOMNULUI să rămână pe vecie! DOMNUL să Se bucure de lucrările Sale, 32 El, Care atunci când privește pământul, acesta se cutremură, iar când atinge munții, aceștia fumegă. 33 Voi cânta DOMNULUI cât voi trăi! Voi cânta spre lauda Dumnezeului meu cât voi fi! 34 Fie‑I plăcută cugetarea mea! Eu mă voi bucura în DOMNUL. 35 Să piară păcătoșii de pe pământ, și cei răi să nu mai fie! Suflete al meu, binecuvântează‑L pe DOMNUL! Lăudați‑L pe DOMNUL!^[7]

nuBibeln

Skaparens lov

1 Lova HERREN, min själ! HERRE, min Gud, du är hög och stor, du är klädd i majestät och prakt! 2 Han sveper sig i ljus som en klädnad, som en tältduk har han spänt upp himlen. 3 Över vattnen har han timrat sina salar. Molnen är hans vagnar, och han rider på vindens vingar. 4 Han gör vindarna till sina budbärare och eldslågorna till sina tjänare. 5 Han har lagt en fast grund för jorden, så att den aldrig kan rubbas. 6 Du bredde ut djupet som en klädnad över den, och vattnen stod över bergstopparna. 7 De flydde vid din tillrättavisning, vid ditt dunder tog de till flykten. 8 Bergen reste sig, och i dalarna fick vattnen den plats du bestämde åt dem. 9 Du satte en gräns för dem, och de ska aldrig mer översvämma jorden. 10 Du lät källor springa fram i dalarna, och de vällde fram mellan bergen. 11 De ger djuren vatten att dricka. Där släcker vildåsnorna sin törst, 12 Vid dem bygger himlens fåglar sina bon och låter sin sång höras från trädens grenar. 13 Du sänder regn från dina salar över bergen, och jorden mättas med dina goda gåvor. 14 Du låter gräset växa upp åt boskapen och örter åt människan att odla. Så växer det fram mat ur jorden 15 och vin som gör människan glad, olja som får hennes ansikte att skina och bröd som ger henne styrka. 16 HERRENS träd blir väl vattnade, Libanons cedrar, som han planterade. 17 Där bygger fåglarna sina nästen, och hägern håller till bland cypresserna. 18 De höga bergen tillhör stengetterna, och klippgrävlingarna finner skydd bland klipporna. 19 Månen är gjord för att bestämma tider, och solen vet när den ska gå ner. 20 Du sänder mörkret och natten kommer, då alla skogens djur myllrar fram. 21 Då ryter de unga lejonen efter rov och begär sin mat av Gud. 22 Men när solen går upp drar de sig tillbaka till sina hålor för att lägga sig. 23 Då går människan till sitt arbete, där hon arbetar tills kvällen kommer. 24 HERRE, hur många är inte dina verk! I vishet har du gjort alltsammans, och jorden är full av dina skapelser. 25 Där finns det stora och vida havet, som myllrar av otaliga livsformer, av både stora och små djur. 26 Där stävar fartygen fram, och där leker Leviatan, som du format. 27 Alla väntar de på dig, att du ska ge dem deras föda i rätt tid. 28 Du ger dem, och de samlar in. Du öppnar din hand, och de äter och blir mätta. 29 Men om du vänder dig bort från dem blir de förskräckta. När du tar deras livsande ifrån dem dör de och blir åter jord. 30 Du sänder din Ande, och nytt liv skapas. Du förnyar jorden. 31 Må HERRENS ära bestå i evighet! Må HERREN glädja sig över sina verk! 32 Han ser på jorden, och den bävar, han rör vid bergen, och de ryker. 33 Jag vill sjunga till HERREN, så länge jag lever. Jag vill prisa min Gud så länge jag är till. 34 Må mina tankar behaga honom, jag vill glädjas i HERREN. 35 Låt syndarna förgås från jorden och de onda inte längre få finnas till! Lova HERREN, min själ. Halleluja^[1]!