1Când Isaac a îmbătrânit și i‑au slăbit ochii, nemaiputând să vadă, l‑a chemat pe Esau, fiul său cel mare, și i‑a zis: – Fiule! El i‑a răspuns: – Iată‑mă!2Isaac i‑a zis: – Iată, eu sunt bătrân și nu știu ziua morții mele.3Te rog, ia‑ți acum armele – tolba cu săgeți și arcul – ieși la câmp și adu‑mi vânat.4Apoi pregătește‑mi o mâncare gustoasă, așa cum îmi place mie și adu‑mi‑o să mănânc, ca să te binecuvânteze sufletul meu înainte de a muri.5Rebeca a auzit ceea ce Isaac i‑a spus fiului său Esau. Când Esau a plecat la câmp ca să prindă vânat și să‑l aducă,6Rebeca i‑a zis fiului său Iacov: – Iată, l‑am auzit pe tatăl tău vorbind cu fratele tău, Esau, și zicând:7„Adu‑mi niște vânat și pregătește‑mi o mâncare gustoasă ca să mănânc și să te binecuvântez în prezența DOMNULUI, înainte de moartea mea.“8De aceea, fiule, ascultă‑mă și fă ce‑ți poruncesc!9Du‑te la turmă și ia‑mi de acolo doi iezi buni, ca să fac din ei tatălui tău o mâncare gustoasă, așa cum îi place lui.10Apoi o vei aduce tatălui tău ca s‑o mănânce, pentru ca el să te binecuvânteze înainte de moartea lui.11Dar Iacov i‑a răspuns mamei sale, Rebeca: – Iată că fratele meu, Esau, este păros, iar eu am pielea netedă.12Dacă tatăl meu mă va pipăi, mă va considera un înșelător și voi atrage asupra mea blestemul în locul binecuvântării.13Mama sa i‑a zis: – Asupra mea să cadă blestemul tău, fiule! Numai ascultă‑mi glasul! Du‑te și adu‑mi iezii.14El s‑a dus, i‑a luat și i‑a adus mamei sale, iar mama sa a pregătit o mâncare gustoasă, așa cum îi plăcea tatălui său.15După aceea, Rebeca a luat cele mai bune haine ale fiului său cel mare, Esau, pe care le avea acasă, și l‑a îmbrăcat cu ele pe Iacov, fiul său cel mic.16Ea a pus pieile iezilor pe mâinile lui și pe partea netedă a gâtului său.17Apoi a dat în mâna lui Iacov, fiul său, mâncarea gustoasă și pâinea pe care le pregătise.18El a venit la tatăl său și a zis: – Tată! El a zis: – Iată‑mă! Care ești, fiule?19Iacov i‑a zis tatălui său: – Sunt Esau, întâiul tău născut. Am făcut așa cum mi‑ai spus. Te rog, ridică‑te și vino să mănânci din vânatul meu, ca astfel sufletul tău să mă binecuvânteze.20Isaac i‑a zis fiului său: – Cum de l‑ai găsit așa de repede, fiule? El a răspuns: – Pentru că DOMNUL, Dumnezeul tău, mi l‑a scos în cale.21Atunci Isaac i‑a zis lui Iacov: – Te rog, apropie‑te ca să te simt, fiule! Ești tu oare fiul meu Esau, sau nu?22Iacov s‑a apropiat de tatăl său, Isaac, care l‑a atins și a zis: „Vocea este a lui Iacov, dar mâinile sunt ale lui Esau.“23Nu l‑a recunoscut, pentru că mâinile lui erau păroase la fel ca și mâinile fratelui său, Esau; așa că l‑a binecuvântat.24Isaac l‑a întrebat: – Ești tu într-adevăr fiul meu Esau? Iacov a răspuns: – Da, eu sunt!25Atunci Isaac a zis: – Adu‑mi să mănânc din vânatul fiului meu, pentru ca astfel sufletul meu să te binecuvânteze. Iacov i‑a adus mâncarea, iar Isaac a mâncat. I‑a adus și vin și a băut.26Apoi tatăl său, Isaac, i‑a zis: – Te rog, apropie‑te și dă‑mi sărutare, fiule!27El s‑a apropiat și i‑a dat sărutare. Isaac a simțit mirosul hainelor lui și l‑a binecuvântat, zicând: „Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul câmpului pe care DOMNUL l‑a binecuvântat.28Dumnezeu să‑ți dea din roua cerului și din grăsimea pământului; să‑ți dea grâne și must din belșug.29Popoare să‑ți slujească și neamuri să se plece înaintea ta. Stăpânește peste frații tăi, și fiii mamei tale să se plece înaintea ta. Blestemați să fie cei care te vor blestema și binecuvântați să fie cei care te vor binecuvânta!“30Isaac tocmai terminase să‑l binecuvânteze pe Iacov, când, imediat după ce Iacov a ieșit dinaintea tatălui său Isaac, s‑a întors de la vânătoare Esau, fratele său.31A pregătit și el o mâncare gustoasă și i‑a adus‑o tatălui său. El i‑a zis tatălui său: – Să se ridice tatăl meu și să mănânce din vânatul fiului său, pentru ca astfel sufletul tău să mă binecuvânteze.32Tatăl său, Isaac, l‑a întrebat: – Tu cine ești? El a răspuns: – Sunt fiul tău cel întâi născut, Esau!33Atunci Isaac s‑a cutremurat foarte tare și a zis: – Atunci cine a fost cel care a prins vânat și mi l‑a adus? Am mâncat din toate, înainte să vii tu, și l‑am binecuvântat. Cu siguranță, el va fi binecuvântat.34Când a auzit cuvintele tatălui său, Esau a scos un strigăt puternic, plin de amărăciune, și i‑a zis tatălui său: – Binecuvântează‑mă și pe mine, tată!35El i‑a răspuns: – Fratele tău a venit cu înșelătorie și ți‑a luat binecuvântarea.36Esau a zis: – Nu pe bună dreptate se numește el Iacov[1]? M‑a înșelat de două ori: mi‑a luat dreptul de întâi născut și iată că acum mi‑a luat și binecuvântarea. Apoi a zis: – N‑ai păstrat nicio binecuvântare pentru mine? (Gen 25:26)37Isaac i‑a răspuns lui Esau și i‑a zis: – Iată, l‑am pus stăpân peste tine, i‑am dat lui ca robi pe toți frații[2] săi și i‑am oferit grâne și must. Prin urmare, ce mai pot face pentru tine, fiule?38Esau i‑a zis tatălui său: – Numai o binecuvântare ai, tată? Binecuvântează‑mă și pe mine, tată! Apoi Esau și‑a ridicat glasul și a plâns.39Tatăl său, Isaac, a răspuns și i‑a zis: – Iată, locuința ta va fi departe de grăsimea pământului și de roua cerului de sus.40Vei trăi din sabia ta și‑i vei sluji fratelui tău; dar când te vei răscula[3], îi vei zdrobi jugul de pe gâtul tău.
Fuga lui Iacov la Laban
41Esau l‑a urât pe Iacov din cauza binecuvântării pe care i‑a dat‑o tatăl său și zicea în inima sa: „Zilele de bocet pentru tatăl meu se apropie. Apoi îl voi ucide pe fratele meu, Iacov.“42Când i s‑a spus Rebecăi despre planurile lui Esau, fiul ei cel mare, a trimis după Iacov, fiul cel mic, și i‑a zis: „Iată, fratele tău, Esau, se împacă cu gândul că te va ucide.43De aceea, fiule, ascultă‑mă! Ridică‑te, fugi la fratele meu, Laban, în Haran,44și stai la el pentru câteva zile, până se va potoli mânia fratelui tău,45până se va potoli furia lui față de tine și va uita ce i‑ai făcut. Apoi voi trimite după tine și te voi lua de acolo. De ce să vă pierd pe amândoi în aceeași zi?“46După aceea, Rebeca i‑a zis lui Isaac: „M‑am scârbit de viață din cauza acestor fiice a lui Het. Dacă Iacov își va lua o soție ca acestea dintre fiicele lui Het, dintre fiicele țării, la ce‑mi mai este bună viața?“
Genesa 27
nuBibeln
Isak välsignar Jakob i stället för Esau
1När Isak blivit gammal och hans ögon var så svaga att han inte längre kunde se, kallade han en dag till sig sin äldste son Esau. ”Min son”, sa Isak. ”Ja, far”, svarade Esau.2Isak fortsatte: ”Jag är en gammal man nu och väntar på att dö vilken dag som helst.3Ta din båge och dina pilar och gå ut på fälten och skjut något vilt åt mig.4Laga sedan till någon av mina favoriträtter och bär in den till mig så att jag får äta. Sedan ska jag välsigna dig innan jag dör.”5Men Rebecka hörde vad Isak sa till sin son Esau, och när Esau gick ut på fälten för att jaga villebråd,6sa hon till sin son Jakob: ”Jag hörde vad din far sa till din bror Esau:7’Skaffa åt mig villebråd och laga till en bit god mat så att jag får äta och sedan välsigna dig inför HERREN innan jag dör.’8Gör nu, min son, precis som jag säger till dig.9Gå ut till hjorden och hämta hit två fina killingar, så ska jag laga till din fars favoriträtt.10Ta därefter maten till din far, för att han ska äta och välsigna dig, innan han dör.”11Jakob sa då till sin mor Rebecka: ”Tänk på hur hårig Esau är och hur slät min hud är!12Vad händer om min far känner på mig? Han kommer att tro att jag driver med honom och kommer att förbanna mig i stället för att välsigna mig.”13”Låt hans förbannelse komma över mig, min son”, sa Rebecka. ”Gör bara som jag säger. Gå ut och hämta getterna!”14Jakob hämtade då de två killingarna till sin mor, och hon lagade till en rätt av dem som Isak tyckte om.15Sedan tog hon Esaus, sin äldste sons bästa kläder, som fanns där i huset, och lät Jakob, den yngste sonen, sätta dem på sig.16Hon täckte hans händer och bara hals med skinnet från killingarna.17Sedan gav hon honom den välsmakande rätten och lite nybakat bröd.18Jakob gick till sin far och sa: ”Far!” ”Ja, min son”, svarade Isak. ”Vem är det?”19”Jag är Esau, din förstfödde”, sa Jakob. ”Jag har gjort som du sa till mig. Sitt nu upp och ät av mitt villebråd, så att du kan välsigna mig sedan.”20”Hur kunde du få tag på något så snabbt, min son?” undrade Isak. ”Därför att HERREN, din Gud, sände det i min väg”, svarade Jakob.21Då sa Isak: ”Kom hit till mig. Jag vill känna på dig, min son, och vara säker på att du är min son Esau!”22Jakob gick fram till sin far Isak, så han kunde känna på honom. Isak sa: ”Rösten är Jakobs, men händerna är Esaus.”23Men han kände inte igen honom eftersom hans händer var håriga som hans bror Esaus, så han välsignade honom.24”Är du verkligen min son Esau?” undrade Isak igen. ”Ja”, svarade Jakob.25”Kom då hit med maten, min son, så ska jag äta av villebrådet och sedan välsigna dig”, sa Isak. Jakob gick fram till Isak med maten, och Isak åt. Han drack också av vinet som Jakob gav honom.26”Kom närmare, min son, och kyss mig”, sa Isak sedan.27Jakob gick fram och kysste honom, och när Isak kände lukten av hans kläder välsignade han honom och sa: ”Doften hos min son är den goda doften från fälten, som HERREN har välsignat.28Gud ska ge dig himlens dagg, jordens rikedom och goda skördar av säd och vin.29Många folk ska tjäna dig och folkslag böja sig ner för dig. Du ska vara dina bröders herre, och din mors söner ska buga sig djupt inför dig. De som hädar dig ska vara förbannade, och de som välsignar dig ska vara välsignade.”30När Isak hade välsignat Jakob och denne knappt mer än hunnit lämna rummet, kom Esau tillbaka från sin jakt.31Han hade också lagat till en god måltid och gick in till Jakob med den. ”Far, här är jag med viltet”, sa han. ”Sätt dig upp och ät, så att du kan ge mig din välsignelse!”32”Vem är det som kommer?” undrade Isak. ”Det är ju jag, Esau, din förstfödde”, sa Esau.33Då blev Isak alldeles förskräckt: ”Men vem var det då som just var här med viltet som jag åt, strax innan du kom?” undrade han. ”Jag gav honom min välsignelse, och då kommer han att vara välsignad.”34När Esau hörde vad hans far sa, gav han ett högt och bittert klagorop: ”O, min far, välsigna också mig!”35”Din bror var här och lurade mig. Nu har han stulit din välsignelse”, konstaterade Isak.36”Inte undra på att de kallar honom Jakob[1]! Han har bedragit mig två gånger. Först tog han min förstfödslorätt, och nu har han stulit min välsignelse. Har du inte sparat en enda välsignelse åt mig?” frågade Esau.37Då sa Isak: ”Jag har gjort Jakob till din herre, och du och hela hans släkt ska vara hans tjänare. Jag har försett honom med överflöd av säd och vin. Vad finns det kvar som jag kan ge åt dig, min son?”38”Finns det inte en enda välsignelse kvar åt mig? Far, välsigna mig också”, bad Esau och brast i högljudd gråt. Då svarade hans far Isak:39”Du kommer att bo på ett ställe där det växer dåligt, och där ingen dagg faller ner från himlen.40Du kommer att leva av ditt svärd och tjäna din bror, men du kommer slutligen att kasta av dig hans ok och bli fri[2].”41Esau hatade Jakob för den välsignelse deras far gett honom och sa för sig själv: ”Tiden är nära då vi sörjer vår far, och då ska jag döda Jakob.”42Men Rebecka fick reda på vad hennes äldre son Esau hade sagt. Hon sände då bud efter sin yngre son Jakob och berättade för honom att Esau ville hämnas och tänkte döda honom.43”Hör nu på vad jag säger”, sa hon. ”Fly till din morbror Laban i Harran,44och stanna hos honom några dagar tills Esaus din brors vrede har lagt sig.45När han lugnat ner sig och glömt vad du har gjort, ska jag meddela dig så att du kan komma tillbaka igen. Varför ska jag förlora er båda två på samma dag?[3]”46Sedan sa Rebecka till Isak: ”Jag är dödstrött på de där hettitiskorna. Jag dör hellre än att jag också ser Jakob gifta sig med en av dessa hettitiska flickor här i landet.”