Romani 8 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

Viața primită prin Duhul

1 Așadar, acum nu mai este nicio condamnare pentru cei ce sunt în Cristos Isus care nu umblă potrivit firii, ci potrivit Duhului. 2 Într-adevăr, legea Duhului vieții în Cristos Isus te‑a^[1] eliberat de legea păcatului și a morții. 3 Căci Dumnezeu a înfăptuit ceea ce era imposibil pentru Lege, întrucât aceasta era neputincioasă din cauza firii. Trimițându‑L pe Însuși Fiul Său în asemănarea firii păcătoase și din cauza păcatului, El a condamnat păcatul în fire, 4 astfel încât cerința dreaptă a Legii să fie împlinită în noi, care umblăm nu potrivit firii, ci potrivit Duhului. 5 Într-adevăr, cei ce trăiesc potrivit firii se gândesc la lucrurile firii, însă cei ce trăiesc potrivit Duhului se gândesc la lucrurile Duhului. 6 Căci gândirea firii este moarte, însă gândirea Duhului este viață și pace. 7 Și aceasta, deoarece gândirea firii este dușmănie față de Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate să se supună. 8 Cei ce sunt în fire nu‑I pot fi plăcuți lui Dumnezeu. 9 Voi însă nu sunteți în fire, ci în Duhul, dacă într-adevăr Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi. Dar dacă cineva nu are Duhul lui Cristos, atunci acesta nu este al Lui. 10 Dacă însă Cristos este în voi, trupul vostru este mort din cauza păcatului, dar Duhul este viața voastră^[2], din cauza dreptății. 11 Și dacă Duhul Celui Ce L‑a înviat pe Isus dintre cei morți locuiește în voi, atunci Cel Ce L‑a înviat pe Cristos dintre cei morți va da viață și trupurilor voastre muritoare, prin Duhul Lui Care locuiește în voi. 12 Așadar, fraților, noi suntem datori, dar nu față de fire, ca să trăim potrivit firii! 13 Pentru că, dacă trăiți potrivit firii, veți muri, dar dacă, prin Duhul, dați morții faptele trupului, veți trăi. 14 Căci toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. 15 Fiindcă voi n‑ați primit un duh de sclavie, ca să vă fie din nou teamă, ci ați primit Duhul înfierii^[3], prin Care strigăm: „Abba!“^[4], adică „Tată!“ 16 Duhul Însuși depune mărturie, împreună cu duhul nostru, că suntem copii ai lui Dumnezeu. 17 Iar dacă suntem copii, suntem și moștenitori, – moștenitori ai lui Dumnezeu, moștenitori împreună cu Cristos –, dacă suferim într-adevăr împreună cu El, ca să fim și proslăviți împreună cu El.

Slava care ne așteaptă

18 Căci eu consider că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare, care urmează să ne fie descoperită^[5]. 19 Căci și creația așteaptă cu ardoare descoperirea fiilor lui Dumnezeu,^[6] 20 întrucât creația a fost supusă deșertăciunii, – nu pentru că a vrut ea, ci din cauza Celui Ce a supus‑o, – în speranța 21 că și creația va fi eliberată din sclavia stricăciunii pentru libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu. 22 Noi știm că, până acum, întreaga creație geme și suferă durerile nașterii. 23 Dar nu numai ea, ci și noi înșine, care avem cel dintâi rod^[7] al Duhului, gemem în noi înșine, așteptând cu ardoare înfierea, răscumpărarea trupului nostru. (2 Cor 1:22; Ef 1:14) 24 Căci în baza acestei speranțe am fost mântuiți. Dar o speranță care se vede nu mai este speranță! Fiindcă, cine mai speră în ceea ce vede deja?! 25 Dacă însă sperăm în ceea ce nu vedem, atunci așteptăm cu ardoare și răbdare. 26 În același fel, Duhul ne ajută în neputința noastră, pentru că nu știm cum ar trebui^[8] să ne rugăm, ci Duhul Însuși mijlocește cu suspine nerostite^[9]; 27 însă Cel Care cercetează inimile, cunoaște care este gândirea Duhului, pentru că Acesta mijlocește pentru sfinți potrivit cu voia lui Dumnezeu.

Victorie deplină prin Cel Care ne‑a iubit

28 Noi știm că toate lucrează împreună^[10] spre binele celor ce‑L iubesc pe Dumnezeu, al celor ce sunt chemați potrivit cu planul Său. 29 Căci pe cei pe care i‑a cunoscut mai dinainte, El i‑a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, astfel încât Acesta să fie întâiul născut dintre mai mulți frați. 30 Și pe aceia pe care i‑a hotărât mai dinainte, i‑a și chemat; pe aceia pe care i‑a chemat, i‑a și îndreptățit; iar pe aceia pe care i‑a îndreptățit, i‑a și glorificat. 31 Ce vom spune deci despre aceste lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?! 32 El, Care nu Și‑a cruțat propriul Fiu, ci L‑a dat pentru noi toți, cum nu ne va dărui, împreună cu El, toate lucrurile?! 33 Cine va aduce vreo acuzație împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Cel Care‑i îndreptățește. 34 Cine este cel care‑i va condamna? Cristos Isus, Cel Care a murit și Care, mai mult decât atât, a fost înviat, este la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi. 35 Cine ne va despărți de dragostea lui Cristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau persecuția, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau pericolul, sau sabia? 36 Așa cum este scris: „Din cauza Ta suntem dați morții toată ziua, suntem considerați ca niște oi pentru tăiere.“^[11] (Ps 44:22) 37 Însă, în toate aceste lucruri, suntem mai mult decât învingători prin Cel Care ne‑a iubit. 38 Căci sunt convins că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici conducătorii^[12], nici lucrurile prezente, nici cele viitoare, nici puterile, 39 nici înălțimea, nici adâncimea, nicio altă creație^[13] nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru! (1 Pe 2:13)

nuBibeln

Guds Ande ger frihet

1 Det blir alltså ingen fällande dom för dem som är i Kristus Jesus. 2 För Andens lag, som ger liv genom Kristus Jesus, har ju gjort oss^[1] fria ifrån syndens och dödens lag. 3 Lagen, försvagad som den var på grund av den syndiga naturen, kunde inte göra det som Gud gjorde genom att sända sin egen Son i en syndig människas gestalt, som ett syndoffer. Så dömde han synden i hans kropp. 4 Därför kunde lagens rättfärdighetskrav uppfyllas hos oss som inte leds av vår mänskliga natur utan av Anden. 5 De som styrs av sin mänskliga natur tänker på sådant som tillfredsställer den mänskliga naturen, men de som styrs av Anden tänker på sådant som är i överensstämmelse med Anden. 6 Det mänskliga sinnelaget medför död, men det andliga leder till liv och frid. 7 Det mänskliga sinnelaget är fientligt mot Gud, för det underordnar sig inte Guds lag och kan inte heller göra det. 8 De som styrs av sitt mänskliga sinnelag kan aldrig tillfredsställa Gud. 9 Men om Guds Ande bor i er, styrs ni inte av er mänskliga natur, utan av Anden. Och den som inte har Kristus Ande tillhör överhuvudtaget inte Kristus. 10 Om Kristus bor i er är kroppen död på grund av synden, men Anden ger liv på grund av rättfärdigheten. 11 Om hans Ande som uppväckte Jesus från de döda bor i er, ska han som uppväckte Kristus från de döda också göra era dödliga kroppar levande igen genom sin Ande som bor i er. 12 Vi har alltså, syskon, inga som helst skyldigheter mot vår mänskliga natur, så att vi måste leva som den vill. 13 Nej, om ni lever på det viset kommer ni att dö. Men om ni med Anden kväver kroppens impulser får ni leva, 14 för alla som leds av Guds Ande är Guds barn. 15 Ni har ju inte fått en ande som förslavar er i rädsla. Nej, Anden gör er till Guds egna barn, som kan ropa till Gud: ”Abba, min far.”^[2] 16 Anden vittnar med vår ande att vi är Guds barn. 17 Men om vi är Guds barn, är vi också arvingar till Gud, tillsammans med Kristus, om vi lider tillsammans med honom för att en dag få dela härligheten med honom.

Den härlighet som väntar Guds barn

18 Jag anser att de lidanden vi får gå igenom här i denna tid inte betyder någonting jämfört med den härlighet som en dag ska uppenbaras för oss. 19 Hela skapelsen väntar med spänning på att få se Guds barn uppenbaras. 20 Allt skapat har ju hamnat i ett tillstånd av tomhet, inte för att de själva ville det, utan därför att Gud dömde skapelsen till tomheten, dock i hopp 21 om att skapelsen en dag ska befrias från förgänglighetens slaveri och få del av Guds barns härliga frihet. 22 Vi vet att hela skapelsen våndas som en kvinna när hon ska föda barn. 23 Och till och med vi, som har fått Guds Ande som en första gåva, våndas i vårt inre. Vi väntar på att Gud för alltid ska ge oss sina barns rättigheter och befria vår kropp. 24 Vi är räddade i hoppet, men ett hopp som man redan ser uppfyllt är inget hopp, för vem hoppas på något som redan har hänt? 25 Men om vi hoppas på något vi ännu inte ser, väntar vi uthålligt. 26 Dessutom hjälper Guds Ande oss i vår svaghet. Vi vet ju inte ens vad vi ska be om, men Anden vädjar för oss med outtalade ord. 27 Och han, som känner allas hjärtan, vet vad Anden menar, för Anden vädjar för de heliga så som Gud vill. 28 Vi vet att Gud i allting verkar för något gott för dem som älskar honom och som han har kallat enligt sin plan. 29 Dem som Gud har utvalt har han också bestämt till att bli lika hans Son, så att han skulle bli den förstfödde bland många bröder. 30 Dem som han i förväg har bestämt har han också kallat. Och dem som han har kallat har han också gjort rättfärdiga, och dem han har gjort rättfärdiga har han också gett del av härligheten.

Gud visade sin kärlek genom Jesus Kristus

31 Vad drar vi då för slutsats av detta? Jo, att om Gud är på vår sida, vem kan då vara emot oss? 32 Gud skonade ju inte ens sin egen Son, utan utlämnade honom för att rädda oss alla. Skulle han då inte vara beredd att skänka oss allt annat också tillsammans med honom? 33 Vem kan anklaga Guds utvalda? Gud själv har ju gjort oss rättfärdiga. 34 Vem kan döma oss? Kristus, han som dog och till och med uppstod och nu sitter på Guds högra sida, vädjar för oss. 35 Vem kan skilja oss från Kristus kärlek? Nöd eller ångest, förföljelse, svält, nakenhet, fara eller svärd? 36 Det står ju skrivet: ”Det är för dig som vi dagen lång dödas och räknas som slaktfår.”^[3] 37 Men mitt i allt detta vinner vi en fullkomlig seger genom honom som har visat oss sin kärlek. 38 Jag är övertygad om att varken död eller liv, varken änglar eller furstar, varken något som finns nu eller som kommer att finnas i framtiden, varken krafter 39 i höjden eller i djupet eller något annat i skapelsen kan skilja oss från Guds kärlek i Kristus Jesus, vår Herre.