1Pe malurile râurilor Babilonului, stăteam jos și plângeam amintindu‑ne de Sion.2Ne atârnaserăm lirele în sălciile din ținutul acela,3căci acolo, cei ce ne‑au luat captivi ne cereau cântări, asupritorii noștri ne cereau bucurie: „Cântați‑ne din cântările Sionului!“4Cum să cântăm noi cântările DOMNULUI pe un pământ străin?5Ierusalime, dacă te voi uita, să‑și uite și dreapta mea destoinicia!6Limba mea să se lipească de cerul gurii mele, dacă nu‑mi voi aminti de tine și dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!7DOAMNE, adu‑Ți aminte de fiii lui Edom, care, în ziua distrugerii Ierusalimului, ziceau: „Radeți! Radeți tot până la temelie!“8Fiică distrusă[1] a Babilonului! Ferice de acela care‑ți va răsplăti ceea ce ne‑ai făcut!9Ferice de cel ce‑i va apuca pe copiii tăi și‑i va zdrobi de stâncă!
Psalmi 137
nuBibeln
Vid Babels floder
1Vid Babylons floder satt vi och grät, när vi tänkte på Sion.2Vi hängde upp våra harpor i pilträden,3för de som höll oss fångna bad oss sjunga, våra förtryckare[1] krävde glädjesånger av oss: ”Sjung för oss en sång från Sion!”4Men hur skulle vi kunna sjunga HERRENS sång i ett främmande land?5Om jag glömmer dig, Jerusalem, så låt min högra hand glömma att spela[2].6Låt min tunga fastna i gommen, om jag inte tänker på Jerusalem som min största glädje.7HERRE, tänk på Jerusalems dag, hur edoméerna ropade: ”Riv ner det! Jämna det med marken!”8Du Babylons dotter, du fördärvade, lycklig är den som får ge igen för allt du gjort oss.9Lycklig är den som tar dina spädbarn och krossar dem mot klipporna.