1Așa vorbește DOMNUL: „Cerurile sunt tronul Meu, iar pământul este scăunașul[1] picioarelor Mele! Unde deci Mi‑ați putea zidi voi Mie o casă? Sau unde va fi locul Meu de odihnă? (2 Cro 9:18; Ps 110:1)2Mâna Mea a făcut toate aceste lucruri și așa au luat ființă toate,“ zice DOMNUL. „Iată însă omul spre care voi privi: spre cel umil și smerit în duh, spre cel ce se cutremură la Cuvântul Meu.3Oricine înjunghie un bou nu este mai bun decât cel care omoară un om; oricine jertfește un miel nu este mai bun decât cel care rupe gâtul unui câine; oricine aduce un dar de mâncare nu este mai bun decât cel ce aduce ca jertfă sângele unui porc și oricine arde tămâie ca aducere-aminte nu este mai bun decât cel ce binecuvântează un idol. Aceștia și‑au ales propriile căi, iar sufletul lor găsește plăcere în spurcăciunile lor.4De aceea și Eu voi alege să Mă port aspru cu ei și să aduc peste ei lucrurile de care se tem, căci atunci când am chemat, niciunul n‑a răspuns, atunci când am vorbit, n‑au ascultat, ci au făcut ceea ce este rău în ochii Mei și au ales ce nu‑Mi place.“5Ascultați Cuvântul DOMNULUI, voi, care tremurați la Cuvântul Său: „Frații voștri, care vă urăsc și vă resping din cauza Numelui Meu, au zis: «Să fie slăvit DOMNUL! Să vă vedem bucuria!» Totuși, ei vor fi făcuți de rușine.6Ascultați! Un zgomot se aude din cetate! Un glas se aude din Templu! Este glasul DOMNULUI, răsplătind din plin dușmanilor Săi!7Înainte de a simți dureri, ea a născut; înainte ca durerile să‑i vină, ea a născut un fiu!8Cine a mai auzit una ca asta?! Cine a mai văzut asemenea lucruri?! Se poate naște oare o țară într‑o singură zi?! Se poate oare ca un neam să fie adus la viață așa, într‑o clipă?! Și totuși, abia au apucat‑o durerile, că Sionul și‑a și născut fiii.9Să aduc până la clipa nașterii și să nu las să se nască?! zice DOMNUL. Să opresc oare nașterea, Eu, Care fac să se nască?! zice Dumnezeul tău.10Bucurați‑vă împreună cu Ierusalimul și veseliți‑vă cu el, toți cei ce‑l iubiți! Tresăltați de bucurie împreună cu el, toți cei ce l‑ați bocit,11ca să fiți hrăniți și săturați la sânul lui mângâietor, ca să beți din plin și să vă desfătați de abundența gloriei lui!“12Căci așa vorbește DOMNUL: „Iată‑Mă gata să întind spre el pacea[2], asemenea unui râu[3], și bogăția neamurilor, asemenea unui șuvoi care se revarsă! Veți fi alăptați și purtați pe brațe, veți fi dezmierdați pe genunchi.13Așa cum o mamă își mângâie copilul, așa vă voi mângâia și Eu și veți fi mângâiați în Ierusalim.“14Când veți vedea aceasta, inima vi se va bucura, iar trupul vi se va revigora asemenea ierbii proaspete; se va cunoaște atunci că mâna DOMNULUI este cu robii Săi, iar mânia Sa este împotriva dușmanilor Săi.15Căci, iată, DOMNUL vine într‑un foc, iar carele Sale sunt ca o vijelie! El vine ca să răsplătească, dezlănțuindu‑Și mânia printr‑o aprigă furie și mustrarea, prin flăcări de foc.16Căci prin foc și sabie Își va aduce DOMNUL judecata asupra tuturor oamenilor și mulți vor fi cei uciși de DOMNUL.17„Cei ce se sfințesc și se curățesc pentru a intra în grădini, mergând unul câte unul[4] în mijlocul celor ce mănâncă atât carne de porc, cât și spurcăciuni și șoareci, vor pieri împreună, zice DOMNUL.18Căci din cauza faptelor și a gândurilor lor[5] vin să adun toate neamurile și limbile. Ele vor veni și vor vedea slava Mea!19Voi pune un semn între ei și voi trimite pe unii dintre supraviețuitori la neamuri: la Tarșiș, la Put și la Lud[6] – iscusiți în mânuirea arcului – la Tubal și la Iavan[7], până în insulele îndepărtate, care n‑au auzit vorbindu‑se de Mine și nici nu Mi‑au văzut slava. Ei vor vesti slava Mea printre neamuri. (Gen 10:13)20Ei îi vor aduce din mijlocul tuturor neamurilor pe toți frații voștri ca dar de mâncare pentru DOMNUL. Îi vor aduce pe cai, în care, în căruțe, pe catâri și pe cămile, la muntele Meu cel sfânt, zice DOMNUL, așa cum fiii lui Israel aduc un dar de mâncare într‑un vas curat la Casa DOMNULUI.21Iar pe unii dintre ei îi voi lua ca preoți și leviți, zice DOMNUL.22Căci așa cum cerurile cele noi și pământul cel nou, pe care le fac, vor dăinui înaintea Mea, zice DOMNUL, tot așa vor dăinui și sămânța[8] și numele vostru. (Is 53:10)23De la o lună nouă la cealaltă și de la un Sabat la celălalt, orice făptură va veni și Mi se va închina, zice DOMNUL.24Vor ieși și vor vedea cadavrele celor ce s‑au răzvrătit împotriva Mea. Căci viermele lor nu va muri, focul lor nu se va stinge și vor fi pricină de repulsie pentru orice făptură.“
Isaia 66
nuBibeln
De avfälligas dom och de sanna tillbedjarnas välsignelse
1Så säger HERREN: ”Himlen är min tron och jorden min fotpall. Vad för ett hus kan ni bygga åt mig, vad för en viloplats?2Allt detta har ju min hand gjort, ja, så har allt blivit till, säger HERREN. Men jag tar mig an den ödmjuke och förkrossade, den som bryr sig om mitt ord.3Man slaktar tjurar och dödar en människa, offrar ett lamm och bryter nacken på en hund, kommer med matoffer och bär fram grisblod, offrar rökelse och hyllar en avgud.[1] De har valt att gå sin egen väg och har sin innerliga glädje i vidrigheter.4Så ska jag också gå hårt fram och låta det de fruktar komma över dem. För när jag ropade svarade ingen, och när jag talade ville de inte höra. De gjorde det som var ont i mina ögon och valde det som misshagade mig.”5Hör HERRENS ord, ni som bryr er om hans ord! ”Era bröder som hatar er och stöter bort er för mitt namns skull säger: ’Må HERREN förhärliga sig, så att vi får se er glädjas!’ Men de ska få stå där med skam.6Det är en uppståndelse i staden, en röst hörs från templet, HERRENS röst när han hämnas på sina fiender för vad de gjort.7Innan värkarna börjat föder hon, innan födslovåndan kommer över henne får hon en son.8Vem har hört något sådant eller sett något liknande? Kan ett land födas på en dag, ett folk bli till på en enda gång? Ja, Sion föder sina barn när födslovåndorna börjar.9Skulle jag vara med fram till förlossningen och sedan inte hjälpa? säger HERREN. Skulle jag både tillåta och hindra födelsen?” säger din Gud.10”Gläd er med Jerusalem! Jubla över det, alla som älskar det, hylla det med jubel, alla som har sörjt över det!11Då får ni dia er mätta vid dess trösterika bröst, suga och njuta i dess stora famn.”12Så säger HERREN: ”Jag leder dit frid som en flod, folkens skatter som en flödande ström. Ni ska få dia och bli burna i dess famn och gunga på dess knän.13Som en mor tröstar sitt barn ska jag trösta er. I Jerusalem ska ni bli tröstade.”14När ni ser detta ska ert hjärta glädja sig och era kroppar få ny livskraft, som spirande gräs. HERRENS makt ska bli känd för hans tjänare och hans vrede för hans fiender.15För se, HERREN ska komma med eld och hans vagnar som en stormvind. Han ska tömma ut sin glödande vrede och tillrättavisa med lågor av eld.16Med eld och sitt svärd går HERREN till rätta med alla människor, och många ska slås av HERREN.17”De som helgar och renar sig för att gå till lustgårdarna och följer efter en av dem som äter kött av gris, råttor och andra orena varelser, de ska alla gå under, ihop med den de följde efter, säger HERREN.18För deras gärningars och tankars skull ska jag därför samla alla folk och språk, och de ska komma och se min härlighet.19Jag ska göra ett tecken bland dem, och några av dem som kommer undan ska jag sända till folken, till Tarshish, Put, Lud, Meshek, till bågskyttarna, till Tuval, Grekland och till de fjärran kustländerna, till dem som inte hört om mig eller sett min härlighet. Där ska de förkunna min härlighet för de andra folken.20De ska föra alla era bröder från varje nation, som en offergåva till HERREN, på hästar, i vagnar och i bärstolar, på mulåsnor och kameler[2], upp till mitt heliga berg Jerusalem, säger HERREN, så som israeliterna bär sina offergåvor i rena kärl till HERRENS hus.21Och en del av dem ska jag utse till präster och leviter, säger HERREN.22Liksom den nya himmel och den nya jord som jag vill göra kommer att bestå inför mig, ska era ättlingar och ert namn bestå,” säger HERREN.23”Nymånadsfest efter nymånadsfest och sabbatsdag efter sabbatsdag ska hela mänskligheten komma för att tillbe mig, säger HERREN.24Och de ska gå ut och se på de döda kropparna efter dem som gjort uppror mot mig, för deras mask ska aldrig dö, deras eld aldrig släckas. De kommer att bli en avskyvärd syn för alla människor.”