Ieremia 4

Noua Traducere Românească

1 „Dacă te vei întoarce, Israel, zice DOMNUL, dacă te vei întoarce la Mine, dacă vei îndepărta spurcăciunile tale dinaintea Mea și nu vei mai rătăci,2 dacă vei jura: «Viu este DOMNUL!», făcând lucrul acesta cu credincioșie, cu judecată și cu dreptate, atunci neamurile vor fi binecuvântate în El și se vor lăuda cu El.3 Căci așa vorbește DOMNUL bărbaților din Iuda și din Ierusalim: «Desțeleniți‑vă un ogor nou și nu semănați între spini!4 Tăiați‑vă împrejur pentru DOMNUL, circumcideți‑vă inimile, bărbați ai lui Iuda și locuitori ai Ierusalimului! Altfel, mânia Mea va izbucni ca un foc și va arde fără să mai poată fi stinsă, din cauza răutății faptelor voastre.5 Dați de știre în Iuda, vestiți în Ierusalim și spuneți: ‘Sunați din trâmbiță[1] în țară!’ Strigați în gura mare și ziceți: ‘Strângeți‑vă și să mergem în cetățile fortificate!’6 Înălțați un steag îndreptat spre Sion! Fugiți și nu vă opriți! Căci Eu aduc, din nord, nenorocirea și un mare prăpăd!»“7 Leul a ieșit din tufișul său și cel ce distruge neamurile a pornit la drum. El a ieșit din locul său ca să prefacă țara într‑o pustie. Cetățile tale vor zăcea în ruină, fără niciun locuitor.8 De aceea, incingeți‑vă cu saci, jeliți și gemeți, căci mânia aprigă a DOMNULUI nu s‑a îndepărtat de la noi.9 „În ziua aceea, zice DOMNUL, regele și conducătorii își vor pierde curajul, preoții vor fi îngroziți și profeții vor rămâne înmărmuriți.“10 Eu am zis: – O, Stăpâne DOAMNE! Într-adevăr ai înșelat poporul acesta și Ierusalimul când ai zis: „Veți avea pace!“ Iată că sabia este la gâtul lor!11 – În vremea aceea se va zice poporului acestuia și Ierusalimului că un vânt arzător suflă din înălțimile pleșuve ale pustiei pe drumul fiicei poporului Meu, nu ca să vânture, nici ca să curețe.12 Totuși, un vânt și mai puternic va veni de la Mine! Acum însă Îmi voi rosti judecățile împotriva lor.13 Iată, nimicitorul înaintează ca norii, carele lui sunt ca o vijelie, iar caii lui sunt mai rapizi decât vulturii. Vai de noi, căci vom fi distruși!14 Curățește‑ți inima de rău, Ierusalime, ca să fii izbăvit! Până când vei păstra gânduri nelegiuite în inima ta?15 Căci o voce strigă din Dan și anunță nenorocirea din muntele lui Efraim.16 „Aduceți aminte neamurilor lucrul acesta! Iată, vestiți în Ierusalim că niște asediatori vin dintr‑o țară îndepărtată și își ridică glasurile împotriva cetăților lui Iuda.17 Ca paznicii unui ogor, așa înconjoară ei Ierusalimul, căci s‑a răzvrătit împotriva Mea, zice DOMNUL.18 Căile și faptele tale au adus acestea asupra ta. Aceasta este pedeapsa pentru răutatea ta. Ce amară este și cum te pătrunde până în inimă!“19 Măruntaiele mele! Măruntaiele mele! Mă zvârcolesc de durere! Ah, zidurile inimii mele! Cum îmi zvâcnește inima! Nu pot rămâne tăcut! Sufletul meu a auzit sunetul trâmbiței și strigătul de război.20 Se vestește dărâmare după dărâmare, căci toată țara este devastată. Corturile îmi sunt dărâmate deodată, iar acoperișul într‑o clipă.21 Până când voi vedea steagul și voi auzi sunetul trâmbiței?22 „Cei din poporul Meu sunt nebuni[2]; ei nu Mă cunosc. Sunt niște copii fără minte, lipsiți de discernământ. Sunt pricepuți să facă răul; nu știu să facă binele.“23 Mă uit la pământ și iată că este pustiu și gol. Mă uit la ceruri și iată că lumina lor nu mai este.24 Mă uit la munți și iată că ei se cutremură iar toate dealurile se clatină.25 Mă uit și iată că nu mai este niciun om și toate păsările cerului au fugit.26 Mă uit și iată că livada este un pustiu și toate cetățile ei sunt dărâmate înaintea DOMNULUI și înaintea aprigei Lui mânii.27 Căci așa vorbește DOMNUL: „Toată țara va fi pustiită, însă nu o voi distruge complet.28 Din cauza aceasta pământul va boci, iar cerurile de sus se vor întuneca. Eu am vorbit și am plănuit aceasta! Nu‑Mi pare rău și nici nu Mă voi răzgândi!“29 La vuietul călăreților și la strigătul arcașilor toți cei din cetăți o iau la fugă; se ascund în păduri și se urcă pe stânci. Toate cetățile sunt părăsite și nimeni nu mai locuiește în ele.30 Iar tu, cea pustiită, ce vei face? Te vei îmbrăca în roșu[3], te vei împodobi cu giuvaiere de aur și îți vei machia ochii cu antimoniu? Degeaba te vei înfrumuseța! Iubiții tăi te disprețuiesc și vor să‑ți ia viața.31 Căci aud niște strigăte ca ale unei femei în chinurile nașterii, strigăte ale unei femei care naște pentru prima oară. Este glasul fiicei Sionului care răsuflă greu și își întinde mâinile, zicând: „Vai de mine! Căci mi‑e sufletul epuizat din cauza ucigașilor!“

Ieremia 4

nuBibeln

1 ”Om du vill vända tillbaka, Israel, säger HERREN, så vänd om till mig. Gör dig av med dina vidriga avgudar, ta bort dem ur min åsyn och sluta upp med att irra omkring.2 Du ska svära i sanning, rätt och rättfärdighet: ’Så sant HERREN lever.’ Genom honom ska folken bli välsignade och lovprisa honom.”3 Så säger HERREN till männen i Juda och till Jerusalem: ”Bryt er ny mark och så inte bland törnen.4 Omskär er för HERREN, skär bort era hjärtans förhud, ni Judas män och Jerusalems befolkning. Annars bryter min vrede ut och brinner som en eld för era onda gärningars skull. Den kan ingen släcka.5 Förkunna i Juda och kungör i Jerusalem, blås i hornet i landet, ropa högt och säg: ’Låt oss samlas och gå till de befästa städerna!’6 Res ett banér mot Sion! Sök skydd, dröj inte kvar! Jag låter olyckan komma från norr med en stor förödelse.”7 Ett lejon har kommit fram ur sitt snår, en folkens förgörare är på väg. Han har gått ut ur sitt tillhåll för att ödelägga ditt land. Dina städer ska läggas i ruiner, där ingen kan bo.8 Klä er i säcktyg, sörj och klaga, för HERRENS flammande vrede har inte vänt sig från oss.9 ”På den dagen, säger HERREN, kommer kungen och furstarna att bli modlösa, prästerna slås av skräck och profeterna ska stå förstummade.”10 Då sa jag:[1] ”Men min Herre, HERRE, hur har du inte bedragit detta folk och Jerusalem! Du lovade oss fred, men nu har vi svärdet riktat mot strupen.”11 Vid den tiden ska man säga till detta folk och till Jerusalem: ”En brännande vind från de kala höjderna i öknen sveper ner mot dottern mitt folk, inte för att kasta eller rensa säd,12 utan en starkare vind än så ska jag låta komma. Nu ska jag uttala mina domar mot dem.”13 Se, som moln stiger han upp, och hans vagnar är som en stormvind. Hans hästar är snabbare än örnar. Ve oss, vi är förlorade!14 Tvätta bort ondskan från ditt hjärta, Jerusalem, för att du ska bli räddad. Hur länge ska dina onda tankar bo kvar inom dig?15 En röst förkunnar från Dan, meddelar olycka från Efraims berg.16 ”Förkunna för folken, tala om för Jerusalem: ’Belägrarna kommer från ett avlägset land och höjer sina stridsrop mot Juda städer.17 Som vakterna kring ett fält omringar de henne. För hon har varit upprorisk mot mig, säger HERREN.’ ”18 ”Ditt levnadssätt och dina gärningar har dragit det här över dig. Det är för din ondska som det bittra drabbar dig ända in i hjärtat.”19 Mitt inre, mitt inre! Jag vrider mig i plågor, och mitt hjärta bankar. Jag kan inte hålla mig stilla, för jag har hört hornstötar och krigsrop.20 Våg efter våg av förstörelse, hela landet ligger i ruiner. Plötsligt förstörs mina tält, på ett ögonblick mina tältdukar.21 Hur länge måste jag se banéret och höra ljudet av hornen?22 ”Mitt folk är dumt, de känner mig inte. De är barn utan förstånd och fattar ingenting. De har vishet nog att göra det onda men ingen kunskap att göra det goda.”23 Jag såg på jorden, och den var öde och tom, på himlen, och där fanns inget ljus.[2]24 Jag såg på bergen som skälvde och höjderna som skakade.25 Jag såg att det inte fanns någon människa och att himlens fåglar hade flytt.26 Jag såg att det bördiga landet var ödemark, och dess städer låg i ruiner inför HERREN, för hans brinnande vrede.27 För så säger HERREN: ”Hela jorden ska bli ödelagd, även om jag inte ska utplåna den helt.28 Därför sörjer jorden och himlen där ovan mörknar. För jag har talat och ändrar mig inte jag har beslutat och kommer inte att ångra mig.”29 För ryttarnas och bågskyttarnas larm tar alla i landet till flykten, man gömmer sig inne i skogssnåren och uppe bland klipporna. Alla städer ligger övergivna, ingen bor kvar i dem.30 Vad tänker du göra, du ödelagda? Om du än klär dig i scharlakansrött, tar på dig guldsmycken och förstorar ögonen med smink, gör du dig vacker förgäves. Dina älskare föraktar dig och står efter ditt liv.31 Jag hör rop som från en kvinna i födslosmärtor, ångestskrik som när hon ska föda sitt första barn. Det är dotter Sions rop. Hon flämtar och sträcker ut sina händer: ”Ve mig, mitt liv tynar bort inför mördare!”