Genesa 8 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

1 Dumnezeu Și‑a adus aminte^[1] de Noe și de toate vietățile sălbatice și toate vitele care erau cu el în arcă. Dumnezeu a făcut să sufle un vânt peste pământ, iar apele s‑au potolit. 2 Izvoarele adâncului și stăvilarele cerului au fost închise, iar ploaia din cer a fost oprită. 3 Apele au început să se retragă de pe pământ. La sfârșitul celor o sută cincizeci de zile, ele au scăzut, 4 iar în luna a șaptea, în a șaptesprezecea zi a lunii, arca s‑a oprit pe munții Ararat. 5 Apele au continuat să scadă până în luna a zecea, iar în ziua întâi a lunii a zecea, s‑au văzut vârfurile munților. 6 După patruzeci de zile,^[2] Noe a deschis fereastra arcei pe care a făcut‑o 7 și a trimis afară un corb, care a ieșit, ducându‑se și întorcându‑se, până când apele de pe pământ au secat. 8 Apoi a trimis un porumbel ca să vadă dacă apele de pe suprafața pământului au scăzut. 9 Dar porumbelul n‑a găsit niciun loc de odihnă pentru talpa piciorului său și s‑a întors la Noe în corabie, căci încă mai era apă pe suprafața întregului pământ. Noe și‑a întins mâna, l‑a luat și l‑a adus la el în arcă. 10 A mai așteptat alte șapte zile și a trimis iarăși porumbelul afară din arcă. 11 Porumbelul s‑a întors la el seara și iată că în ciocul lui avea o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a înțeles că apele de pe pământ scăzuseră. 12 A mai așteptat alte șapte zile și a trimis iarăși porumbelul, dar acesta nu s‑a mai întors la el. 13 În anul șase sute unu^[3], în prima lună, în ziua întâi a lunii, apele secaseră de pe pământ. Noe a dat la o parte învelitoarea arcei, s‑a uitat și iată că suprafața pământului era uscată. 14 În a douăzeci și șaptea zi a lunii a doua, pământul era uscat. 15 Atunci Dumnezeu i‑a vorbit lui Noe, zicând: 16 „Ieși din arcă, tu, împreună cu soția ta, cu fiii tăi și cu soțiile acestora. 17 Scoate afară toate vietățile, de orice fel, care sunt cu tine – păsări, animale^[4] și orice animal care se târăște pe pământ^[5] – pentru ca ele să se răspândească pe pământ, să fie roditoare și să se înmulțească.“ (Gen 1:24) 18 Astfel, Noe a ieșit din arcă împreună cu fiii săi, cu soția sa și cu soțiile fiilor săi. 19 De asemenea, orice vietate, orice târâtoare și orice pasăre, tot ce mișună pe pământ, potrivit familiilor lor, au ieșit și ele din arcă. 20 Atunci Noe a zidit un altar DOMNULUI, a luat din toate animalele curate și din toate păsările curate și le‑a adus ca ardere‑de‑tot pe altar. 21 DOMNUL a simțit aroma plăcută și a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema niciodată pământul din cauza omului, căci^[6] înclinația inimii lui este rea din tinerețe, și nici nu voi mai distruge toate viețuitoarele, așa cum am făcut‑o. 22 Atât timp cât va fi pământul, nu vor înceta semănatul și seceratul, frigul și căldura, vara și iarna, ziua și noaptea.“

nuBibeln

1 Gud tänkte på Noa och alla vilda och tama djur i arken. Han lät en vind blåsa över jorden så att vattnet började sjunka undan. 2 Djupets källor och himlens luckor stängdes, och skyfallen avtog. 3 Vattnet fortsatte att sjunka undan. Efter 150 dagar minskade vattnet så mycket 4 att arken stannade på Araratbergen på sjuttonde dagen i sjunde månaden. 5 På första dagen i tionde månaden hade vattnet minskat så mycket att bergstoppar började bli synliga. 6 Efter fyrtio dagar öppnade Noa fönstret som han hade gjort i arken 7 och släppte ut en korp som flög fram och tillbaka tills jorden blivit torr. 8 Sedan skickade Noa också ut en duva för att se om den kunde hitta torr mark, 9 men duvan fann ingen plats att vila på utan återvände till Noa i arken. Vattnet stod fortfarande för högt på jorden. Då sträckte Noa ut sin hand och tog in duvan i arken igen. 10 Sju dagar senare släppte Noa än en gång ut duvan ur arken, 11 och nu återvände fågeln mot kvällen med ett friskt olivlöv i näbben. Då visste Noa att vattnet sjunkit undan. 12 En vecka senare släppte han ut duvan igen och den gången kom den inte tillbaka. 13 I Noas sexhundraförsta år, på första månadens första dag, hade vattnet torkat bort från jorden. Noa tog bort arkens tak och såg att marken hade torkat upp. 14 På tjugosjunde dagen i andra månaden var jorden torr. 15 Då sa Gud till Noa: 16 ”Gå ut ur arken, du och din hustru, dina söner och dina svärdöttrar. 17 Ta med dig ut alla djur som är hos dig, fyrfotadjur, fåglar och markens kräldjur. Det ska bli ett myller av dem på jorden. De ska föröka sig och bli många på jorden.” 18 Noa, hans söner, hans hustru och hans svärdöttrar gick ut. 19 Fyrfotadjuren, kräldjuren och fåglarna, allt som rör sig på jorden lämnade arken, den ena sorten efter den andra. 20 Sedan byggde Noa ett altare åt HERREN. På det offrade han fyrfotadjur och fåglar av alla rena sorter som brännoffer. 21 HERREN kände den behagliga doften och sa för sig själv: ”Jag ska aldrig mer förbanna jorden för människans skull, för människans hjärtas tankar är onda redan från den tidigaste ungdomen. Jag ska aldrig mer förgöra allt levande som jag nu har gjort. 22 Så länge som jorden finns kvar kommer sådd och skörd, köld och värme, sommar och vinter, dag och natt aldrig att upphöra.”