Exodul 32 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

Vițelul de aur

1 Când poporul a văzut că Moise întârzie să coboare de pe munte, s‑a strâns în jurul lui Aaron și i‑a zis: – Ridică‑te! Fă‑ne niște dumnezei^[1] care să meargă înaintea noastră, căci nu știm ce s‑a întâmplat cu acest Moise, bărbatul care ne‑a scos din țara Egiptului. (Gen 1:1; Deut 9:7; Deut 9:25) 2 Aaron le‑a răspuns: – Scoateți cerceii de aur din urechile soțiilor voastre, ale fiilor voștri și ale fiicelor voastre și aduceți‑i la mine! 3 Și toți și‑au scos cerceii de aur din urechi și i‑au adus la Aaron. 4 El a luat aurul din mâna lor, l‑a bătut cu o unealtă și a făcut din el un vițel turnat^[2]. Ei au zis: „Israel, aceștia sunt dumnezeii tăi care te‑au scos din țara Egiptului!“ 5 Când a văzut Aaron lucrul acesta, a zidit un altar înaintea lui și a zis: „Mâine va fi o sărbătoare în cinstea DOMNULUI!“ 6 A doua zi s‑au sculat dis‑de‑dimineață și au adus arderi‑de‑tot și jertfe de pace^[3]. Poporul s‑a așezat să mănânce și să bea, apoi s‑a ridicat să se distreze. (Ex 24:5) 7 DOMNUL i‑a zis lui Moise: – Du‑te, coboară de pe munte, căci poporul tău, pe care l‑ai scos din țara Egiptului, s‑a pervertit. 8 S‑au abătut repede de la calea pe care le‑am poruncit‑o. Și‑au făcut un vițel turnat, s‑au închinat înaintea lui, i‑au adus jertfe și au zis: „Israel, aceștia sunt dumnezeii tăi care te‑au scos din țara Egiptului!“ 9 DOMNUL i‑a zis lui Moise: – M‑am uitat la acest popor și iată că este un popor cu ceafa tare^[4]. 10 Acum, lasă‑Mă! Mânia Mea are să se aprindă împotriva lor și‑i voi mistui, iar din tine voi face un neam mare. 11 Dar Moise a căutat fața DOMNULUI, Dumnezeul său, zicând: – DOAMNE, de ce să se aprindă mânia Ta împotriva poporului Tău, pe care l‑ai scos din țara Egiptului cu mare putere și cu mână puternică? 12 De ce să zică egiptenii: „Spre nenorocirea lor i‑a scos, ca să‑i ucidă prin munți și să‑i șteargă de pe fața pământului!“ Întoarce‑Ți mânia Ta cea aprigă de la ei și lasă‑Te de răul pe care vrei să‑l faci poporului Tău. 13 Adu‑Ți aminte de robii Tăi: Avraam, Isaac și Israel, cărora le‑ai jurat pe Tine Însuți, zicându‑le: „Vă voi înmulți sămânța^[5] ca stelele cerurilor și toată această țară, pe care v‑am promis‑o, o voi da seminței voastre, iar ei o vor moșteni pentru totdeauna.“ (Gal 3:16) 14 Atunci DOMNUL a renunțat la răul pe care avea de gând să‑l facă poporului Său. 15 Apoi Moise s‑a întors și a coborât de pe munte cu cele două table ale Mărturiei în mâini, table care erau scrise pe ambele părți, scrise pe față și pe spate. 16 Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu și scrisul era scrisul lui Dumnezeu săpat pe table. 17 Când Iosua a auzit zgomotul făcut de poporul care striga, i‑a zis lui Moise: – Este zgomot de război în tabără. 18 Moise a răspuns: – Nu este nici strigăt de victorie, nu este nici vaiet de înfrângere, ci zgomot de petrecere este ceea ce eu aud. 19 În timp ce se apropia de tabără, Moise a văzut vițelul și dansul. Atunci s‑a aprins de mânie, a aruncat tablele din mâini și le‑a sfărâmat de poalele muntelui. 20 A luat vițelul pe care l‑au făcut și l‑a ars în foc. L‑a măcinat până s‑a făcut cenușă, după care a împrăștiat cenușa pe apă și a dat‑o fiilor lui Israel s‑o bea. 21 Moise i‑a zis lui Aaron: – Ce ți‑a făcut acest popor de ai adus asupra lui un păcat atât de mare? 22 Aaron a răspuns: – Să nu se aprindă mânia stăpânului meu. Tu cunoști poporul acesta și știi că este pornit la rău. 23 Ei mi‑au zis: „Fă‑ne niște dumnezei care să meargă înaintea noastră, căci nu știm ce s‑a întâmplat cu acest Moise, bărbatul care ne‑a scos din țara Egiptului.“ 24 Atunci eu le‑am răspuns: „Oricine are aur să‑l scoată!“ Ei mi l‑au dat, iar eu l‑am aruncat în foc și din el a ieșit vițelul acesta. 25 Când a văzut Moise că poporul era fără frâu – căci Aaron îl făcuse să fie fără frâu și de batjocură înaintea dușmanilor lui – 26 a stat la intrarea în tabără și a zis: „Cine este de partea DOMNULUI să vină la mine!“ Toți leviții s‑au adunat în jurul lui. 27 El le‑a zis: „Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul lui Israel: «Fiecare să‑și încingă sabia la mijloc! Întoarceți‑vă și străbateți tabăra din poartă în poartă, și fiecare să‑și omoare fratele, prietenul și vecinul.»“ 28 Leviții au făcut așa cum le‑a poruncit Moise și aproape trei mii de oameni au căzut în ziua aceea. 29 Apoi Moise le‑a zis: „Astăzi v‑ați predat DOMNULUI, fiecare cu prețul fiului și al fratelui său, aducând binecuvântare peste voi.“

Mijlocirea lui Moise

30 În ziua următoare, Moise a zis poporului: „Ați făcut un mare păcat. Acum mă voi sui la DOMNUL; poate voi reuși să fac ispășire pentru păcatul vostru.“ 31 Moise s‑a întors la DOMNUL și a zis: – Oh, poporul acesta a săvârșit un mare păcat, făurindu‑și dumnezei din aur. 32 Dar acum, dacă dorești, iartă‑i păcatul! Dacă nu, șterge‑mă, Te rog, din Cartea Ta pe care ai scris‑o. 33 DOMNUL i‑a zis lui Moise: – Pe acela care a păcătuit împotriva Mea îl voi șterge din Cartea Mea. 34 Acum du‑te și condu poporul spre locul despre care ți‑am spus. Iată că Îngerul Meu va merge înaintea ta. Totuși, atunci când va veni ziua pedepsei, îi voi pedepsi pentru păcatul lor. 35 DOMNUL a lovit poporul pentru ceea ce făcuseră cu vițelul făurit de Aaron.

nuBibeln

Guldkalven

1 När folket såg att Mose dröjde med att komma tillbaka från berget, samlades de hos Aron och sa till honom: ”Gör gudar^[1] åt oss som kan leda oss, för vad som har hänt den där Mose, som förde oss upp ur Egyptens land, det vet vi inte.” 2 ”Ge mig era hustrurs, söners och döttrars örhängen av guld”, svarade Aron då. 3 Och alla tog då av sig sina örhängen och gav dem till Aron, 4 som tog det och formade det till en gjuten kalv^[2]. Då ropade folket: ”Detta, Israel, är dina gudar, de som förde dig ut ur Egypten!” 5 När Aron såg det, byggde han ett altare framför kalven och lät meddela: ”Imorgon ska vi ha en stor fest för HERREN!” 6 Nästa morgon steg de upp tidigt och började offra brännoffer och gemenskapsoffer. Sedan slog de sig ner för äta och dricka och sedan reste de sig för att roa sig^[3]. 7 Då talade HERREN till Mose: ”Gå ner, för ditt folk som du fört ut ur Egypten har gjort något fruktansvärt. 8 De har redan övergett den väg som jag befallt dem att gå. De har gjort åt sig en gjuten kalv som de tillber och offrar till och de säger: ’Detta, Israel, är dina gudar, de som förde dig ut ur Egypten.’ ” 9 HERREN fortsatte: ”Jag ser vilket motspänstigt folk detta är. 10 Låt mig nu vara ensam, så ska jag i min vrede utplåna dem allesammans. Men dig ska jag göra till ett stort folk istället.” 11 Mose vädjade till HERREN, sin Gud: ”HERRE, varför är din vrede så stor mot ditt eget folk som du fört ut ur Egypten med sådan makt och kraft? 12 Vill du att egypterna ska säga: ’Gud lurade dem i onda avsikter ut till bergen för att döda dem och utrota dem från jorden’? Spara din vrede! Glöm bort de hemska planer du har mot ditt folk! 13 Kom ihåg dina tjänare Abraham, Isak och Israel! Du lovade ju själv dem med en ed att göra deras efterkommande oräkneliga som stjärnorna på himlen och låta dem för all framtid få det land som du har lovat dem.” 14 Då ångrade HERREN sig och skonade dem. 15 Mose gick ner från berget med de två stentavlorna i sina händer som han fått som förbundstecken med text på båda sidor av tavlorna. 16 Tavlorna var Guds verk och skriften Guds skrift. 17 När Josua hörde oväsendet från folket nedanför, ropade han till Mose: ”Det låter som om det är krig i lägret!” 18 Mose svarade honom: ”Nej, det är varken segerrop eller de besegrades klagorop som hörs, det är sång jag hör.” 19 När de kom närmare lägret fick Mose se kalven och hur man dansade omkring den och i sin vrede kastade han tavlorna vid bergets fot och slog sönder dem. 20 Han tog kalven och smälte ner den i elden och krossade det till pulver och strödde ut det i vatten, som han sedan tvingade folket att dricka. 21 Sedan sa Mose till Aron: ”Vad har folket gjort med dig^[4], eftersom du har förlett dem att synda på detta fruktansvärda sätt?” 22 ”Lugna dig lite, min herre”, svarade Aron. ”Du vet ju själv hur de här människorna dras till det onda. 23 De sa till mig: ’Gör gudar åt oss, som kan leda oss, för den där Mose som förde oss ut ur Egypten tycks ha försvunnit och vi vet inte vart.’ 24 Då sa jag till dem: ’Ge mig vad ni har av guld!’ Jag fick det, kastade det i elden, och så blev kalven till.” 25 När Mose såg den lössläppthet som Arons handlande lett till och skadeglädjen hos deras fiender, 26 ställde han sig vid ingången till lägret och ropade: ”Alla ni som vill stå på HERRENS sida, kom hit och ställ er bredvid mig!” Då kom alla leviterna över till honom. 27 Han sa till dem: ”Så säger HERREN, Israels Gud: ’Ta era svärd och gå igenom hela lägret och döda alla ni stöter på, ja, även bröder, vänner och grannar.’ ” 28 Leviterna gjorde som Mose hade sagt, och den dagen dog omkring 3 000 personer. 29 Sedan sa Mose till leviterna: ”Idag har ni blivit vigda åt HERREN. Ni stod emot era egna söner och bröder, och nu vill han välsigna er.”

Mose ber för folket

30 Dagen därpå sa Mose till folket: ”Ni har begått en fruktansvärd synd, men jag ska gå tillbaka till HERREN på berget. Kanske kan jag finna försoning för er synd.” 31 Mose gick alltså tillbaka upp till HERREN och sa: ”Folket har begått en stor synd, de har gjort sig gudar av guld. 32 Förlåt dem! Om du inte gör det, så stryk mitt namn ur boken^[5] du skriver i.” 33 HERREN svarade Mose: ”Den som har syndat mot mig ska jag stryka ur min bok. 34 Gå nu och led folket till den plats som jag har sagt! Min ängel ska gå framför dig. Men när tiden är inne ska jag straffa dem för deras synd.” 35 HERREN straffade senare folket för att det hade tillbett Arons guldkalv.