1 Samuel 14 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

1 Într‑o zi, Ionatan, fiul lui Saul, i‑a zis tânărului care‑i ducea armele: „Vino să pătrundem până la garnizoana filistenilor, care se află de cealaltă parte!“ Tatălui său însă nu i‑a spus nimic. 2 În acest timp, Saul se afla la marginea cetății Ghiva, sub rodiul din Migron, iar cei care se aflau cu el erau în număr de aproape șase sute de bărbați. 3 Se afla acolo și Ahia, care purta un efod. El era fiul lui Ahitub și fratele lui I‑Kabod, fiul lui Fineas, nepotul lui Eli, preotul DOMNULUI de la Șilo. Poporul nu știa însă că Ionatan plecase. 4 Între trecătorile prin care căuta Ionatan să treacă la garnizoana filistenilor se afla un colț de stâncă de o parte și un colț de stâncă de cealaltă parte. Numele unuia era Boțeț, iar al celuilalt era Seneh. 5 Unul dintre ele se afla în partea de nord, spre Micmaș, iar celălalt în partea de sud, spre Gheva. 6 Ionatan i‑a zis tânărului care‑i ducea armele: – Vino să pătrundem până la garnizoana acestor necircumciși! Poate că DOMNUL va lucra pentru noi, căci nimic nu‑L împiedică pe DOMNUL să izbăvească fie prin mulți, fie prin puțini. 7 Cel ce‑i ducea armele i‑a răspuns: – Fă tot ceea ce ai pe inimă. Iată că sunt alături de tine în ceea ce ai de gând să faci. 8 Ionatan a zis: – Ne vom îndrepta spre bărbații aceia și ne vom arăta lor. 9 Dacă ne vor zice: „Așteptați până vom ajunge noi la voi!“, atunci vom rămâne acolo unde suntem și nu vom urca la ei. 10 Dar dacă ne vor zice: „Suiți‑vă la noi!“, atunci ne vom sui, fiindcă DOMNUL îi dă în mâinile noastre. Acesta să ne fie semnul. 11 Așadar, s‑au arătat amândoi garnizoanei filistene, iar filistenii au zis: „Iată! Evreii ies din vizuinile în care s‑au ascuns!“ 12 Bărbații din garnizoană au strigat către Ionatan și către cel ce‑i ducea armele, zicând: „Suiți‑vă la noi ca să vă arătăm ceva!^[1]“ Atunci Ionatan i‑a spus celui ce‑i ducea armele: „Urcă‑te după mine pentru că DOMNUL i‑a dat în mâna lui Israel.“ 13 Ionatan s‑a cățărat, folosindu‑se de mâini și de picioare, iar cel ce‑i ducea armele îl urma. Filistenii cădeau înaintea lui Ionatan, iar cel ce‑i ducea armele venea în urma lui și‑i omora. 14 În acest prim atac, Ionatan și cel ce‑i ducea armele au ucis aproape douăzeci de bărbați pe o întindere de o jumătate de iugăr^[2] de pământ. 15 Și era un tremur în tabără, pe câmpie și în tot poporul. Garnizoana și distrugătorii au tremurat și ei, iar pământul s‑a cutremurat. Era un tremur de la Dumnezeu. 16 Străjerii lui Saul, care se aflau în Ghiva lui Beniamin, s‑au uitat și iată că mulțimea se împrăștia și alerga încoace și încolo. 17 Atunci Saul le‑a zis oamenilor care erau cu el: „Numărați și vedeți cine a plecat din mijlocul nostru.“ Ei au numărat și iată că Ionatan și cel ce‑i ducea armele lipseau. 18 Saul i‑a zis lui Ahia: „Adu încoace Chivotul lui Dumnezeu!“ – pe atunci Chivotul lui Dumnezeu se afla la fiii lui Israel. 19 În timp ce Saul îi vorbea preotului, învălmășeala din tabăra filistenilor a început să fie din ce în ce mai mare. Atunci Saul i‑a zis preotului: „Retrage‑ți mâna!“ 20 Apoi Saul și oamenii lui s‑au adunat și au intrat în luptă unde au găsit o mare învălmășeală deoarece filistenii au întors sabia, unii împotriva altora. 21 Evreii care fuseseră înainte cu filistenii și se suiseră împreună cu aceștia în tabăra lor s‑au întors și s‑au unit cu israeliții care erau cu Saul și cu Ionatan. 22 De asemenea, când toți bărbații lui Israel care se ascunseseră pe muntele lui Efraim au auzit că filistenii au fugit, au intrat și ei în luptă, urmărindu‑i. 23 În acea zi, DOMNUL l‑a izbăvit pe Israel, iar lupta s‑a întins până dincolo de Bet‑Aven.

Viața lui Ionatan în pericol

24 Bărbații lui Israel au fost la strâmtoare în acea zi, deoarece Saul pusese un jurământ asupra poporului, zicând: „Blestemat să fie omul care va mânca pâine până seara, înainte de a mă răzbuna pe dușmanii mei.“ Astfel, niciunul dintre ei n‑a gustat mâncare. 25 Tot poporul^[3] a intrat într‑o pădure unde, pe suprafața pământului, se afla miere. 26 Când a intrat poporul în pădure, iată că mierea curgea din faguri, însă nimeni nu și‑a dus miere la gură cu mâna^[4] deoarece poporul se temea din cauza jurământului. 27 Ionatan însă nu auzise jurământul cu care tatăl său legase poporul. De aceea el a întins vârful toiagului care se afla în mâna lui și l‑a înmuiat în mierea din fagure. Și‑a dus miere cu mâna la gură și ochii i s‑au luminat. 28 Atunci unul dintre bărbați i‑a zis: – Tatăl tău a pus poporul sub un jurământ sever, zicând: „Blestemat să fie omul care va mânca pâine astăzi.“ Poporul era epuizat. 29 Atunci Ionatan a zis: – Tatăl meu a tulburat țara. Priviți cum mi s‑au luminat ochii pentru că am gustat puțin din mierea aceasta! 30 Cât de bine ar fi fost dacă poporul ar fi mâncat astăzi din prada pe care a luat‑o de la dușmanii lui! N‑ar fi fost înfrângerea filistenilor mai mare? 31 În ziua aceea i‑au ucis pe filisteni de la Micmaș până la Aialon. Poporul era epuizat. 32 Prin urmare, poporul s‑a năpustit asupra prăzii, au luat oi, vite și viței, le‑au înjunghiat pe pământ și le‑au mâncat cu sânge cu tot. 33 Unii i‑au spus însă lui Saul: – Iată, poporul păcătuiește împotriva DOMNULUI, mâncând carnea cu sânge cu tot.^[5] Saul a spus: – V‑ați purtat cu necredincioșie! Acum, rostogoliți până aici o piatră mare. (Gen 9:4; Lev 17:11; Deut 12:16) 34 Dați de veste printre oameni să‑și aducă fiecare boul sau oaia, să le taie aici și apoi să le mănânce, ca să nu mai păcătuiască împotriva DOMNULUI, mâncând carne cu sânge. Astfel, în acea noapte, fiecare și‑a adus cu el boul și l‑a tăiat acolo. 35 Saul a zidit un altar DOMNULUI; era prima dată când zidea un altar DOMNULUI. 36 Apoi a zis: – Haideți să coborâm după filisteni în timpul nopții, să‑i prădăm până în zori și să nu lăsăm viu pe niciunul dintre ei. Ei au răspuns: – Fă tot ceea ce consideri că este bine.^[6] Dar preotul a zis: – Să ne apropiem aici de Dumnezeu. 37 Saul L‑a întrebat pe Dumnezeu: – Să cobor după filisteni? Îi vei da în mâinile lui Israel? Însă, în acea zi, El nu i‑a răspuns. 38 Atunci Saul a zis: – Să vină aici toți conducătorii poporului ca să descoperim ce păcat a fost săvârșit astăzi. 39 Viu este DOMNUL, Care îl izbăvește pe Israel, că și dacă ar fi vorba despre fiul meu Ionatan, chiar și el va trebui să moară. Însă nimeni din popor nu i‑a răspuns. 40 Saul a zis întregului Israel: – Voi veți sta într‑o parte, iar eu împreună cu fiul meu Ionatan vom sta în partea cealaltă. Poporul i‑a răspuns lui Saul: – Fă ceea ce consideri că este bine. 41 Saul a zis DOMNULUI, Dumnezeul lui Israel: – Arată‑ne adevărul! Sorțul a căzut pe Ionatan și Saul, iar poporul a scăpat. 42 Atunci Saul a zis: – Aruncați sorțul între mine și fiul meu Ionatan. Și sorțul a căzut pe Ionatan. 43 Saul i‑a zis lui Ionatan: – Spune‑mi ce ai făcut. Ionatan i‑a răspuns și a zis: – Am gustat puțină miere cu vârful toiagului pe care‑l aveam în mână. Iată‑mă, voi muri! 44 Saul a zis: – Dumnezeu să Se poarte cu toată asprimea față de mine^[7] dacă nu vei muri, Ionatane! 45 Dar poporul i‑a zis lui Saul: – Chiar trebuie să moară Ionatan, cel care a adus această mare izbăvire pentru Israel? Nicidecum! Viu este DOMNUL că nici măcar un fir de păr nu va cădea la pământ din capul lui, deoarece el a lucrat cu Dumnezeu în această zi. Poporul l‑a salvat astfel pe Ionatan și n‑a fost omorât. 46 Saul a încetat să‑i mai urmărească pe filisteni, și filistenii s‑au retras în teritoriul lor.

Realizările și familia lui Saul

47 După ce Saul a început să domnească peste Israel, el a luptat împotriva tuturor dușmanilor săi din toate părțile: împotriva moabiților, împotriva fiilor lui Amon, împotriva edomiților, împotriva regilor din Țoba și împotriva filistenilor. În orice parte se ducea, era necruțător. 48 El a luptat vitejește și i‑a învins pe amalekiți, eliberând Israelul din mâna jefuitorilor săi. 49 Fiii lui Saul erau Ionatan, Ișvi și Malchi‑Șua. Fiica sa cea întâi născută se numea Merab, cea mică se numea Mihal, 50 iar soția lui se numea Ahinoam, fiica lui Ahimaaț. Numele conducătorului oștirii lui era Abner, fiul lui Ner, unchiul lui Saul. 51 Chiș, tatăl lui Saul, și Ner, tatăl lui Abner, erau fiii lui Abiel. 52 Cât timp a trăit Saul, a existat un război înverșunat cu filistenii și ori de câte ori Saul vedea un bărbat puternic sau curajos, îl lua cu el.

nuBibeln

1 Någon dag senare sa Jonatan, Sauls son till sin väpnare: ”Kom så går vi över till filistéernas förläggning på andra sidan passet!” Men han berättade inte för sin far om sina planer. 2 Saul hade slagit läger runt granatäppelträdet i Migron vid gränsen till Giva med sina 600 män. 3 Bland dem fanns Achia som bar efoden. Han var barnbarnsbarn till Eli, HERRENS präst i Shilo. Hans far var Achituv, I-Kavods bror, och hans farfar hette Pinechas. Ingen lade märke till att Jonatan hade gett sig av. 4 Men för att komma till filistéernas läger måste Jonatan gå genom ett trångt pass mellan två höga klippor som kallades Boses och Sene. 5 Den ena klippan reste sig i norr mot Mikmas och den södra mot Geva. 6 ”Nu går vi över till dessa oomskurna hedningar”, hade Jonatan sagt till sin väpnare. ”Kanske kommer HERREN att göra något för oss. Det spelar ju ingen roll för honom om vi är många eller få, för han kan ge seger!” 7 ”Gör det du tycker är bäst”, svarade hans väpnare. ”Jag stödjer dig helhjärtat, vad du än beslutar.” 8 ”Bra, låt oss då gå över till männen och göra så att de ser oss”, sa Jonatan. 9 ”Om de säger till oss: ’Stanna där ni är tills vi kommer till er’, så stannar vi och går inte upp till dem. 10 Men om de säger: ’Kom hit upp!’, så gör vi det. Det ska vara tecknet på att HERREN överlämnar dem åt oss.” 11 När filistéerna såg dem, ropade de: ”Titta! Hebréerna kravlar sig upp ur sina hål!” 12 Sedan ropade de ner från sin utpost till Jonatan och hans väpnare: ”Kom hit upp, så ska vi visa er!” ”Kom nu, följ mig”, sa Jonatan till sin väpnare, ”för HERREN har överlämnat dem åt israeliterna!” 13 Och med hjälp av både händer och fötter tog Jonatan sig uppför klippan med väpnaren strax efter sig. Filistéerna föll för Jonatan och hans väpnare kom efter och gav dem dödsstöten. 14 Så dödade de cirka tjugo man på ett område ungefär lika stort som ett halvt plogland^[1]. 15 Plötsligt utbröt panik i hela filistéernas armé, till och med bland dem som var ute och plundrade i omgivningarna, och samtidigt blev det jordbävning. Denna skräck sände Gud över dem. 16 Sauls vaktposter i Giva fick nu se hur hela filistéernas armé upplöstes och soldaterna flydde åt alla håll. 17 ”Ta reda på vem som saknas bland oss”, befallde Saul. Och när männen mönstrades fann man att Jonatan och hans väpnare var borta. 18 ”Hämta Guds ark^[2]”, ropade Saul till Achia. Den fanns bland Israels folk på den tiden. 19 Men medan Saul talade med prästen, tilltog ropen och tumultet i filistéernas läger allt mer. ”Nej, låt det vara!” sa Saul till prästen. 20 Sedan samlade Saul sina män och gick till stridsplatsen och fann att filistéerna höll på att döda varandra. Det rådde fullständig förvirring bland dem. 21 De hebréer som tidigare lytt under filistéerna och som dragit ut tillsammans med den filistéiska armén, bytte nu sida: de gick över till israeliterna som var med Saul och Jonatan. 22 Slutligen anslöt sig även de som hade gömt sig i bergen, när de nu hörde att filistéerna flydde och deltog i striden och förföljde dem. 23 Så räddade HERREN Israel den dagen och striden fortsatte bortom Bet Aven.

Saul ger en obetänksam order

24 Israeliterna hade stridit mycket och var trötta. Saul hade bundit dem med en ed: ”En förbannelse vilar över den som äter något före kvällen innan jag har tagit full hämnd på mina fiender!” Därför åt ingen något under hela dagen, 25 fastän det låg honung på marken i skogen dit folket kom. 26 När de kom in i skogen och såg den utflutna honungen, vågade de inte ta för sig och föra något till munnen. Alla fruktade för eden. 27 Men Jonatan hade inte hört sin fars ed som han bundit folket med. Han doppade en käpp i honungen och när han hade ätit av den, fick hans ögon ny glans. 28 Då berättade någon för honom om hans fars ed, att den var förbannad som åt något den dagen och att resultatet hade blivit att alla var utmattade. 29 ”Min far drar olycka över landet!” sa Jonatan. ”Ser ni inte vilken glans mina ögon fick när jag åt lite honung? 30 Tänk om folket hade fått äta av bytet de tagit från fienden! Hur mycket större skulle inte filistéernas nederlag ha blivit!” 31 Den dagen fördrev israeliterna filistéerna från Mikmas ända till Ajalon, men de var helt utmattade. 32 De kastade sig över krigsbytet och slaktade får, oxar och kalvar direkt på marken och åt köttet med blodet i. 33 Man rapporterade till Saul att folket syndade mot HERREN genom att äta kött som hade blodet i sig.^[3] ”Ni har gjort något mycket ont”, sa Saul. ”Rulla fram en stor sten hit till mig 34 och gå ut bland trupperna och se till att de för hit oxar och får, så att de kan slakta dem och låta blodet rinna av dem. Synda inte mot HERREN genom att äta kött med blodet i!” När det blev natt kom alla dit med sina oxar och slaktade dem där. 35 Och Saul byggde sitt första altare åt HERREN. 36 Därefter sa Saul: ”Nu förföljer vi filistéerna och plundrar dem hela natten ända tills det ljusnar. Vi låter ingen av dem slippa undan.” ”Det är bra”, sa hans män, ”gör det du tycker är bäst!” Men prästen sa: ”Det är säkrast att vi frågar Gud först.” 37 Saul frågade då Gud: ”Ska jag förfölja filistéerna? Överlämnar du dem åt Israel?” Men den dagen gav HERREN inget svar. 38 Då sammankallade Saul folkets ledare och sa: ”Ta reda på vilken synd som har begåtts i dag. 39 Så sant HERREN lever, han som räddat Israel, att även om syndaren är min egen son Jonatan, så ska han dö!” Men ingen gav honom något svar. 40 Sedan sa Saul till israeliterna: ”Ni ska stå på ena sidan och Jonatan och jag står här.” Och folket svarade: ”Gör vad du finner vara bäst.” 41 Saul sa till HERREN, Israels Gud: ”Varför har du inte svarat din tjänare i dag? Om skulden ligger hos mig eller min son Jonatan, Herre, Israels Gud, låt då urim komma upp, och om den ligger hos ditt folk Israel, låt då tummim^[4] komma upp.”^[5] Då utpekades Jonatan och Saul skyldiga, medan folket förklarades oskyldigt. 42 Sedan sa Saul: ”Dra nu lott mellan mig och Jonatan!” Och då föll lotten på Jonatan. 43 ”Tala genast om för mig vad du har gjort!” sa Saul till Jonatan. ”Jag smakade lite honung från änden av min stav”, erkände Jonatan. ”Men nu måste jag alltså dö!” 44 ”Ja, Jonatan”, sa Saul. ”Du måste dö! Må Gud slå mig med döden om det inte blir så!” 45 Men folket protesterade: ”Ska Jonatan dö, han som i dag så storslaget har räddat Israel? Nej, det kommer aldrig på fråga! Så sant HERREN lever: inte ett hårstrå på hans huvud ska krökas, för Gud har hjälpt honom att utföra detta i dag!” Och på det sättet räddade Sauls män Jonatans liv, så att han inte behövde dö. 46 Efter detta slutade Saul att förfölja filistéerna och de återvände till sitt land.

Saul lyckas militärt

47 Sedan Saul blivit Israels kung, stred han mot sina fiender i alla riktningar: mot Moab, Ammon och Edom, mot kungarna i Sova och mot filistéerna och på alla fronter lyckades han bestraffa sina fiender. 48 Han utförde stora bragder, besegrade amalekiterna och räddade Israel från dem som tidigare anfallit och plundrat dem. 49 Saul hade tre söner, Jonatan, Jishjo^[6] och Malki-Shua. Dessutom hade han två döttrar, den äldsta hette Merav och den yngsta Mikal. 50 Sauls hustru hette Achinoam och var dotter till Achimaas. Överbefälhavaren för Sauls här hette Avner och var hans kusin, hans farbror Ners son. 51 Sauls far Kish och Avners far Ner var bröder och båda var söner till Aviel. 52 Israeliterna kämpade häftiga strider mot filistéerna under Sauls livstid och varje gång Saul fick syn på en modig och stridsduglig man, tog han honom i sin tjänst.