1 Împăraţi 8 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

Chivotul este așezat în Casa Domnului

1 Atunci Solomon i‑a strâns laolaltă pe bătrânii lui Israel^[1], pe toate căpeteniile semințiilor și pe conducătorii de familie ai fiilor lui Israel. Ei au venit la regele Solomon, în Ierusalim, ca să mute Chivotul Legământului DOMNULUI din Cetatea lui David, adică din Sion. (Deut 19:12; Deut 21:1; Deut 21:18; Deut 22:13; Deut 25:5; Ios 8:10; 2 Sam 3:17; 2 Sam 5:3; 2 Sam 17:4; 1 Re 20:7; 2 Cro 5:2)

Deut 19:12Deut 21:1Deut 21:18Deut 22:13Deut 25:5Ios 8:102 Sam 3:172 Sam 5:32 Sam 17:41 Re 20:72 Cro 5:2

2 Toți bărbații lui Israel s‑au adunat la regele Solomon cu prilejul sărbătorii din luna Etanim^[2], adică luna a șaptea. 3 Când au venit toți bătrânii lui Israel, preoții au ridicat Chivotul. 4 Preoții și leviții au mutat Chivotul DOMNULUI, Cortul Întâlnirii și toate obiectele sfinte care erau în Cort. 5 Regele Solomon și toată comunitatea lui Israel, care se adunase înaintea lui, erau împreună înaintea Chivotului, jertfind oi și vite, care n‑au putut fi numărate și nici calculate, din cauza mulțimii lor. 6 Preoții au adus Chivotul Legământului DOMNULUI la locul lui, în sanctuarul interior^[3] al Casei, adică în Locul Preasfânt, sub aripile heruvimilor. (1 Re 6:5) 7 Heruvimii aveau aripile întinse deasupra locului unde se afla Chivotul, astfel că heruvimii acopereau atât Chivotul, cât și drugii acestuia. 8 Drugii erau alungiți, astfel încât capetele drugilor să se vadă din Locul Sfânt, care era în fața sanctuarului interior, dar să nu se vadă de afară; ei au rămas acolo până în ziua aceasta. 9 În Chivot nu se mai aflau decât cele două table de piatră puse de Moise la Horeb, atunci când DOMNUL a încheiat legământ cu fiii lui Israel, după ce aceștia au ieșit din țara Egiptului. 10 Când preoții au ieșit din Locul Sfânt, norul a acoperit Casa DOMNULUI. 11 Preoții nu au mai putut rămâne să slujească din cauza norului, căci slava DOMNULUI umpluse Casa DOMNULUI. 12 Atunci Solomon a zis: „DOMNUL a spus că va locui în negură deasă. 13 Eu am zidit pentru Tine o Casă măreață, un loc al șederii Tale pe vecie.“ 14 Apoi regele s‑a întors cu fața spre întreaga adunare a lui Israel și a binecuvântat‑o. Întreaga adunare a lui Israel stătea în picioare. 15 El a zis: „Binecuvântat să fie DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, Care a împlinit prin puterea Sa ceea ce i‑a promis tatălui meu, David, zicând: 16 «Din ziua în care Mi‑am scos poporul Israel din Egipt, nu am ales nicio cetate din toate semințiile lui Israel ca să‑Mi zidesc acolo o Casă pentru Numele Meu, ci l‑am ales pe David ca să domnească peste poporul Meu, Israel.» 17 Tatăl meu, David, avea pe inimă să zidească o Casă pentru Numele DOMNULUI, Dumnezeul lui Israel. 18 Dar DOMNUL i‑a zis tatălui meu, David: «Tu te‑ai gândit să zidești o Casă Numelui Meu și este bine că te‑ai gândit în felul acesta! 19 Totuși, nu tu vei zidi Casa, ci fiul tău. Cel ieșit din coapsele tale, el va zidi o Casă Numelui Meu.» 20 DOMNUL a împlinit ceea ce a promis. Eu m‑am ridicat în locul tatălui meu, David, m‑am așezat pe tronul lui Israel, așa cum a promis DOMNUL, și am zidit Casa pentru Numele DOMNULUI, Dumnezeul lui Israel. 21 Am pregătit acolo un loc pentru Chivotul în care se află Legământul DOMNULUI, pe care l‑a încheiat cu părinții noștri când i‑a scos din țara Egiptului.“

Rugăciunea lui Solomon

22 După aceea, Solomon s‑a așezat înaintea altarului DOMNULUI, în prezența întregii adunări a lui Israel, și‑a întins mâinile spre ceruri (2 Cro 6:12) 23 și a zis: „DOAMNE, Dumnezeul lui Israel, nu este niciun dumnezeu asemenea Ție, nici sus în ceruri, nici jos pe pământ. Tu păstrezi legământul și îndurarea^[4] față de robii Tăi, care umblă înaintea Ta din toată inima lor. 24 Tu Ți‑ai ținut promisiunea față de robul Tău, tatăl meu, David. Ce ai spus cu gura Ta, ai împlinit cu mâna Ta, după cum se vede în ziua aceasta. 25 DOAMNE, Dumnezeul lui Israel, împlinește ce ai promis robului Tău, tatăl meu, David, când ai zis: «Nu vei fi lipsit niciodată de un urmaș care să stea înaintea Mea pe tronul lui Israel, dacă fiii tăi vor veghea la calea lor și vor umbla înaintea Mea tot așa cum ai umblat și tu înaintea Mea.» 26 Acum, Dumnezeul lui Israel, să se adeverească promisiunea pe care ai făcut‑o robului Tău David, tatăl meu! 27 Dar va locui într-adevăr Dumnezeu pe pământ? Iată că nici chiar cerurile și cerurile cerurilor nu Te pot cuprinde, cu atât mai puțin Casa aceasta pe care am zidit‑o eu! 28 DOAMNE, Dumnezeul meu, ia aminte la rugăciunea robului Tău și la cererea lui! Ascultă strigătul și rugăciunea pe care Ți‑o face robul Tău astăzi! 29 Fie ca ochii Tăi să vegheze zi și noapte asupra acestei Case, asupra locului despre care ai zis: «Acolo va fi Numele Meu!» Ascultă rugăciunea pe care Ți‑o face robul Tău cu privire la acest loc! 30 Ascultă cererea robului Tău și a poporului Tău Israel, când se va ruga înspre acest loc! Ascultă în locul Locuinței Tale, în ceruri, ascultă și iartă! 31 Când va păcătui cineva împotriva semenului său și va fi obligat apoi să facă un jurământ, când va veni să jure înaintea altarului din Casa aceasta, 32 ascultă din ceruri, lucrează și judecă‑i pe robii Tăi, condamnându‑l pe cel nelegiuit, aruncând asupra capului său faptele lui, și îndreptățindu‑l pe cel drept, răsplătindu‑i potrivit cu dreptatea lui! 33 Când poporul Tău Israel, fiind învins de dușman pentru că a păcătuit împotriva Ta, se va întoarce la Tine, va aduce mulțumire Numelui Tău, se va ruga și va căuta bunăvoință la Tine, în Casa aceasta, 34 ascultă din ceruri, iartă păcatul poporului Tău Israel și adu‑i înapoi în țara pe care le‑ai dat‑o părinților lor! 35 Când cerul va fi închis și nu va mai fi ploaie, pentru că au păcătuit împotriva Ta, iar ei se vor ruga înspre acest loc, vor aduce mulțumire Numelui Tău și se vor întoarce de la păcatul lor, pentru că i‑ai pedepsit, 36 ascultă din ceruri și iartă păcatul robilor Tăi și al poporului Tău Israel. Învață‑i calea cea bună pe care trebuie să meargă și trimite ploaie peste țara Ta, pe care i‑ai dat‑o ca moștenire poporului Tău! 37 Când vor fi în țară foamete sau molimă, când vor fi filoxeră sau mălură, când vor fi lăcuste sau omizi, când dușmanul lui îi va asedia cetățile în țară, orice urgie sau boală ar veni, 38 dacă cineva din popor sau dacă tot poporul Tău Israel va face rugăciuni și cereri, recunoscându‑și fiecare întinarea inimii lui și va întinde mâinile spre Casa aceasta, 39 ascultă din ceruri, locul șederii Tale, și iartă! Lucrează și răsplătește‑i fiecăruia după faptele lui, Tu, Care cunoști inima fiecăruia, căci numai Tu cunoști inima tuturor fiilor omului. 40 Astfel, ei se vor teme de Tine în toate zilele cât vor trăi în țara pe care le‑ai dat‑o părinților noștri. 41 De asemenea, când străinul, care nu este din poporul Tău Israel, va veni dintr‑o țară îndepărtată datorită Numelui Tău, 42 căci oamenii vor auzi despre Numele Tău cel mare, despre mâna Ta cea tare și despre brațul Tău cel întins, deci când va veni și se va ruga înspre această Casă, 43 ascultă din ceruri, locul șederii Tale, și dă‑i acelui străin tot ceea ce‑Ți va cere, pentru ca toate popoarele pământului să‑Ți cunoască Numele, să se teamă de Tine așa cum se teme poporul Tău Israel și să știe că Numele Tău este chemat peste această Casă, pe care am zidit‑o eu. 44 Când poporul Tău va ieși la război împotriva dușmanului său, acolo unde îl vei trimite, și se va ruga DOMNULUI înspre cetatea pe care ai ales‑o Tu și înspre Casa pe care am zidit‑o pentru Numele Tău, 45 ascultă din ceruri rugăciunea lor și cererea lor și fă‑le dreptate. 46 Când vor păcătui împotriva Ta – căci nu este om care să nu păcătuiască – și, mâniindu‑Te pe ei, îi vei da pe mâna dușmanilor lor, care îi vor lua captivi în țara dușmanului, îndepărtată sau apropiată, 47 dacă acolo, în țara în care au fost luați captivi, își vor cerceta inimile, dacă se vor întoarce la Tine și vor căuta bunăvoința Ta în țara celor ce i‑au luat captivi, zicând: «Am păcătuit, am greșit și am săvârșit răul!», 48 dacă de acolo, din țara dușmanilor lor care i‑au luat captivi, se vor întoarce la Tine din toată inima lor și din tot sufletul lor, dacă Ți se vor ruga cu fața îndreptată spre țara lor, pe care le‑ai dat‑o părinților lor, spre cetatea pe care Tu ai ales‑o și spre Casa pe care am zidit‑o eu pentru Numele Tău, 49 atunci ascultă din ceruri, locul șederii Tale, rugăciunea lor și cererea lor și fă‑le dreptate. 50 Iartă poporul Tău, care a păcătuit împotriva Ta! Iartă toate fărădelegile pe care le‑au săvârșit împotriva Ta și fă să găsească îndurare la cei ce i‑au luat captivi, ca să le arate milă. 51 Căci ei sunt poporul Tău și moștenirea Ta, poporul pe care l‑ai scos din Egipt, din mijlocul cuptorului de fier! 52 Fie ca ochii Tăi să fie deschiși la cererea robului Tău și la cererea poporului Tău Israel, ca să‑i asculți ori de câte ori Te vor chema, 53 căci Tu i‑ai separat de toate popoarele pământului pentru a fi moștenirea Ta, așa cum ai spus prin robul Tău Moise, când i‑ai scos pe părinții noștri din Egipt, Stăpâne DOAMNE.“ 54 Când a terminat Solomon de rostit către DOMNUL toată rugăciunea și cererea aceasta, s‑a ridicat dinaintea altarului DOMNULUI, unde stătuse îngenuncheat, cu mâinile întinse spre ceruri 55 și, stând în picioare, a binecuvântat întreaga adunare a lui Israel cu voce tare, zicând: 56 „Binecuvântat să fie DOMNUL Care a dat odihnă poporului Său Israel, potrivit cu tot ceea ce a promis. Dintre toate promisiunile bune pe care le‑a rostit prin robul Său Moise, niciuna n‑a rămas neîmplinită. 57 DOMNUL, Dumnezeul nostru, să fie cu noi așa cum a fost cu părinții noștri. Să nu ne părăsească și să nu ne lase, 58 ci să ne aplece inimile spre El ca să umblăm în toate căile Lui și să păzim poruncile, hotărârile și judecățile Lui, pe care le‑a dat părinților noștri. 59 Fie ca aceste cuvinte ale mele, prin care am căutat bunăvoință înaintea DOMNULUI, să rămână zi și noapte înaintea DOMNULUI, Dumnezeul nostru, pentru a face dreptate robului Său și poporului Său Israel, după nevoile zilnice 60 și pentru ca toate popoarele pământului să știe că DOMNUL este Dumnezeu și că nu este altul. 61 Dar inima voastră să fie în întregime a DOMNULUI, Dumnezeul nostru, trăind după hotărârile Lui și păzind poruncile Lui ca și astăzi.“

Dedicarea Casei Domnului

62 Apoi, regele împreună cu tot Israelul au adus jertfe înaintea DOMNULUI. 63 Solomon I‑a adus DOMNULUI douăzeci și două de mii de vite și o sută douăzeci de mii de oi ca jertfă de pace^[5]. Astfel, regele și toți fiii lui Israel au dedicat Casa DOMNULUI. (1 Re 3:15) 64 În aceeași zi, regele a sfințit^[6] mijlocul curții, locul din fața Casei DOMNULUI, întrucât acolo a adus arderile‑de‑tot, darurile de mâncare și grăsimea jertfelor de pace, deoarece altarul de bronz dinaintea DOMNULUI era prea mic pentru a cuprinde arderile‑de‑tot, darurile de mâncare și grăsimea jertfelor de pace. 65 Solomon a ținut atunci sărbătoarea împreună cu tot Israelul. O mare adunare venită de la Lebo-Hamat^[7] și până dinspre Râul Egiptului^[8] a sărbătorit înaintea DOMNULUI, Dumnezeul nostru, timp de șapte zile și apoi alte șapte zile, adică paisprezece zile. 66 În ziua a opta^[9] Solomon a trimis poporul acasă. Ei l‑au binecuvântat pe rege și au plecat la corturile lor, bucuroși și cu inimile mulțumite pentru tot binele făcut de DOMNUL robului Său David și poporului Său Israel.

nuBibeln

Arken flyttas till templet

1 Därefter kallade Salomo samman alla äldste i Israel, alla stamhövdingar och överhuvuden för de israelitiska familjerna. Han kallade dem till sig i Jerusalem för att hämta HERRENS ark från Sion, Davids stad. 2 Alla israeliterna samlades hos kung Salomo för högtiden i den sjunde månaden, etanim. 3 När alla Israels äldste hade kommit lyfte prästerna arken. 4 De bar upp HERRENS ark och uppenbarelsetältet samt alla de heliga föremålen som fanns i det. Det var alltså prästerna och leviterna som hämtade dem dit upp. 5 Kung Salomo och hela Israels menighet som var samlad hos honom stod framför arken. De offrade får och boskap i en sådan mängd att de inte kunde räknas. 6 Prästerna bar in HERRENS förbundsark till dess plats i det inre rummet av templet, det allra heligaste, under kerubernas vingar, 7 som var utbredda över platsen där arken stod, så att den och dess bärstänger täcktes av keruberna. 8 Stängerna var så långa att deras ändar kunde ses från det heliga, framför koret, men inte utifrån. De finns där än idag. 9 Ingenting annat fanns i arken förutom de två stentavlorna, som Mose lade ner i den vid Horeb, när HERREN hade ingått förbundet med Israels folk efter uttåget ur Egypten. 10 När prästerna gick ut från helgedomen, fylldes HERRENS hus av ett moln. 11 Prästerna kunde inte fullgöra sin tjänst, därför att HERRENS härlighet uppfyllde hans hus. 12 Salomo sa då: ”HERREN har sagt att han ska bo i dunklet, 13 men jag har gjort ett magnifikt tempel åt dig, en plats, där du kan bo i evighet.” 14 Sedan vände kungen sig till hela Israels församling och välsignade dem medan de stod upp. 15 Han sa: ”Välsignad vare HERREN, Israels Gud, som nu med sina händer har fullbordat vad han med sin mun lovade min far David när han sa: 16 ’Jag har aldrig, sedan jag förde mitt folk Israel ut ur Egypten, valt någon stad bland Israels stammar för att bygga ett hus för mitt namn. Men nu har jag valt David till att härska över mitt folk Israel.’ 17 Min far David tänkte bygga ett hus åt HERRENS, Israels Guds namn, 18 men HERREN sa till honom: ’Din tanke att bygga ett hus åt mitt namn var god, 19 men du är inte den som ska bygga det, utan din son, som föds åt dig, är den som ska bygga det huset åt mitt namn.’ 20 HERREN har gjort vad han lovade. Jag har efterträtt min far David och sitter nu på Israels tron, som HERREN har lovat, och jag har byggt templet åt HERRENS, Israels Guds, namn. 21 Jag har gjort i ordning en plats där för arken med förbundet som HERREN slutit med våra förfäder när han förde dem ut ur Egypten.”

Salomo inviger templet

22 Och inför hela Israels församling stod sedan Salomo framför HERRENS altare och sträckte ut sina händer mot himlen. 23 Han sa: ”HERRE, Israels Gud, det finns ingen annan Gud som du, varken uppe i himlen eller nere på jorden. Du håller förbundet och visar nåd mot dina tjänare, när de helhjärtat vandrar dina vägar. 24 Du har hållit ditt löfte till din tjänare, min far David; vad du med din mun lovat har du idag med din hand fullbordat. 25 HERRE, Israels Gud, uppfyll nu också det löfte du gav din tjänare, min far David, när du sa: ’Det ska aldrig saknas en ättling till dig på Israels tron, om bara dina efterkommande är vaksamma och lever inför mig som du har gjort.’ 26 Ja, Israels Gud, låt ditt löfte till din tjänare David gå i uppfyllelse. 27 Men skulle Gud vilja bo på jorden? Inte ens himlen, himlarnas himmel, kan rymma dig, så mycket mindre då templet som jag har byggt! 28 Men vänd dig ändå till din tjänares bön och vädjan, HERRE, min Gud! Lyssna på det rop och den bön jag, din tjänare, idag ber inför dig: 29 Låt din blick vaka över detta tempel natt och dag, över denna plats där du har sagt att ditt namn ska vara. Hör den bön jag, din tjänare, ber till dig, vänd mot denna plats. 30 Hör din tjänares och ditt folk Israels vädjan, när de ber vända mot denna plats. Ja, hör i himlen där du bor och när du hör, förlåt! 31 När någon har begått ett brott mot en annan och blir ålagd en ed och kommer och svär den inför ditt altare i detta tempel, 32 lyssna då från himlen och agera, skaffa rätt åt dina tjänare. Förklara den skyldige skyldig och låt honom få vad han förtjänar, men frikänn den oskyldige och återupprätta honom i rättfärdighet. 33 Om ditt folk Israel blir slaget av en fiende, därför att det har syndat mot dig och om folket sedan vänder om och bekänner ditt namn och ber och vädjar till dig om nåd i detta tempel, 34 lyssna då till dem från himlen och förlåt ditt folk Israel deras synder och för dem tillbaka till det land som du gav deras förfäder. 35 När himlen stängs, så att det inte regnar på grund av att de har syndat mot dig och om de då ber, vända mot denna plats, och bekänner ditt namn och vänder om från sin synd när du har straffat dem, 36 lyssna då i himlen och förlåt dina tjänares, ditt folk Israels, synd. Lär dem den rätta vägen som de ska vandra och sänd regn över det land som du har gett åt ditt folk. 37 Om det blir hungersnöd eller epidemier i landet, om det är mjöldagg och mögel som härjar säden, eller gräshoppor och gräsmaskar, eller om fienden belägrar deras städer, eller vilken sjukdom eller plåga det än kommer, 38 och vilken bön eller vädjan någon av ditt folk Israel än uppsänder – var och en känner bäst sin egen plåga i sitt hjärta – och sträcker ut sina händer mot detta hus, 39 hör det då från himlen, där du bor. Förlåt och grip in! Ge var och en vad han förtjänar, för du känner hans innersta, ja endast du känner människornas innersta. 40 Då ska de frukta dig så länge de lever i det land som du gav våra förfäder. 41 Om en främling som inte tillhör ditt folk Israel kommer från ett avlägset land för ditt namns skull, 42 för även där ska man få höra om ditt stora namn och om din mäktiga hand och din utsträckta arm, och han kommer och ber vänd mot detta tempel, 43 hör då i himlen där du bor och gör vad främlingen begär av dig. Då kommer alla folk på jorden att lära känna ditt namn och frukta dig så som ditt folk Israel gör och inse att detta tempel som jag har byggt är kallat efter ditt namn. 44 Om ditt folk på din befallning drar ut för att strida mot sin fiende och de ber till dig, HERRE, vända mot denna stad som du har utvalt och mot detta tempel som jag har byggt åt ditt namn, 45 hör då i himlen deras böner och vädjan och skaffa dem rätt. 46 Om de syndar mot dig, för det finns ingen människa som inte syndar, och du blir vred på dem och överlämnar dem åt fienden och de förs bort i fångenskap till fiendens land, nära eller fjärran, 47 och om de där i sitt fångenskapsland vänder om, åter vädjar till dig om nåd i sitt fångenskapsland och säger: ’Vi har syndat och handlat fel, vi har gjort det onda: Vi har syndat och handlat fel, vi har gjort det onda,’ 48 om de då där i sina fienders land vänder om till dig helhjärtat och med uppriktigt sinne och ber till dig, vända mot sitt land som du gav deras förfäder och mot den stad som du har utvalt och det tempel som jag har byggt åt ditt namn, 49 hör då, i himlen där du bor, deras bön och vädjan och skaffa dem rätt. 50 Förlåt ditt folk som har syndat mot dig, förlåt alla deras onda gärningar och låt deras erövrare vara barmhärtiga mot dem, 51 för de är ditt folk, ditt arv, som du förde ut ur Egypten, den heta smältugnen. 52 Låt din blick vara riktad mot din tjänare och ditt folk Israel när de vädjar till dig och låt dina öron höra när de ropar till dig! Lyssna till dem när de än ber till dig, 53 för du har själv avskilt dem till arvedel åt dig bland alla jordens folk, så som du talade om för din tjänare Mose när du, Herre, HERRE, förde våra förfäder ut ur Egypten.” 54 När Salomo hade avslutat sin bön och vädjan till HERREN, reste han sig upp framför HERRENS altare där han hade böjt knä med händerna sträckta mot himlen. 55 Han reste sig och välsignade med hög röst hela Israels församling: 56 ”Välsignad vare HERREN, som har uppfyllt sitt löfte och låtit sitt folk Israel få ro! Ingenting har uteblivit av allt det goda som han lovade sin tjänare Mose. 57 HERREN, vår Gud, må vara med oss som han var med våra förfäder! Må han aldrig lämna eller överge oss! 58 Må han vända våra hjärtan till sig så att vi vandrar på hans vägar och håller alla de bud, stadgar och befallningar som han gett våra förfäder. 59 Orden i den bön som jag bett inför HERREN, vår Gud, må alltid vara inför honom, både dag och natt, så att han dagligen skaffar rätt åt sin tjänare och hela Israel. 60 Folk över hela jorden ska få veta att HERREN är Gud och att det inte finns någon annan. 61 Överlämna era hjärtan helt åt HERREN, vår Gud, så att ni alltid följer hans lagar och befallningar precis som ni gör i dag!” 62 Kungen och hela Israel frambar offer till HERREN. 63 Salomo offrade gemenskapsoffer till HERREN, sammanlagt 22 000 tjurar och 120 000 får och getter. Så invigde kungen och hela Israels folk HERRENS hus. 64 Den dagen helgade kungen den mellersta delen av förgården framför HERRENS hus och offrade där brännoffer, matoffer och fettstycken av gemenskapsoffer, eftersom kopparaltaret inför HERREN var för litet för att rymma alla brännoffer, matoffer och fettstycken av gemenskapsoffren. 65 Salomo firade högtiden tillsammans med hela Israel. Det var en stor församling, ända från Levo-Hamat till Egyptens bäck. De firade högtiden inför HERREN, vår Gud, i sju dagar^[1] och sedan i ytterligare sju dagar, sammanlagt fjorton dagar. 66 Sedan sände Salomo hem dem på åttonde dagen. Folket välsignade kungen och gick hem glada och lyckliga över allt det goda HERREN hade gjort mot sin tjänare David och mot sitt folk Israel.