Marcu 6 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

Necredința celor din Nazaret

1 Isus a ieșit de acolo și a venit în patria Lui. Ucenicii Lui L‑au urmat. (Mat 13:54; Lu 4:16) 2 Când a venit ziua Sabatului, a început să dea învățătură în sinagogă. Mulți, când Îl auzeau, erau uimiți și ziceau: „De unde Îi vin Acestuia aceste lucruri? Ce fel de înțelepciune este aceasta care I‑a fost dată și cum de se fac astfel de minuni prin mâinile Lui? 3 Oare nu este Acesta tâmplarul, fiul Mariei^[1] și fratele lui Iacov, al lui Iose^[2], al lui Iuda și al lui Simon? Și surorile Lui nu sunt oare aici, printre noi?“ Și astfel ei se poticneau în El. 4 Isus însă le‑a zis: „Un profet nu este fără onoare^[3] decât în patria lui, între rudele lui și în casa lui.“ 5 Și n‑a putut să facă acolo nicio minune, în afară de faptul că Și‑a pus mâinile peste câțiva bolnavi și i‑a vindecat.

Trimiterea celor doisprezece

6 Și era uimit de necredința lor.,; Isus străbătea satele de jur‑împrejur, dând învățătură. (Mat 10:1; Mat 10:9; Lu 9:1) 7 El i‑a chemat pe cei doisprezece și a început să‑i trimită doi câte doi, dându‑le autoritate asupra duhurilor necurate. 8 Le‑a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum, decât un toiag – să nu ia nici pâine, nici traistă, nici monede de bronz la brâu, 9 ci să se încalțe cu sandale, dar să nu‑și ia două cămăși^[4]. 10 El le‑a mai zis: „În orice casă intrați, rămâneți acolo până când veți pleca din locul acela. 11 Și dacă în vreun loc nu vă vor primi și nu vă vor asculta, scuturați‑vă praful de sub picioare când ieșiți de acolo, drept mărturie împotriva lor!“ 12 Ei au plecat și au predicat că toți trebuie să se pocăiască. 13 Alungau mulți demoni și pe mulți bolnavi îi ungeau cu ulei de măsline și îi vindecau.

Ioan Botezătorul decapitat

14 Regele^[5] Irod a auzit despre Isus, căci numele Lui ajunsese vestit. Unii ziceau^[6]: „Ioan Botezătorul a fost înviat dintre cei morți și de aceea lucrează aceste puteri prin El!“ (Mat 14:1; Lu 9:7) 15 Alții ziceau: „Este Ilie!“, iar alții ziceau: „Este un profet, ca unul dintre profeți!“ 16 Dar Irod, când a auzit, a zis: „Ioan acela, pe care l‑am decapitat, a fost înviat!“ 17 Căci Irod însuși, după ce a trimis să pună mâna pe Ioan, l‑a legat în închisoare din cauza Irodiadei^[7], soția lui Filip, fratele său, deoarece Irod se căsătorise cu ea, (Lu 3:1) 18 iar Ioan îi zicea lui Irod: „Nu‑ți este permis s‑o ai pe soția fratelui tău!“^[8] (Lev 18:16; Lev 20:21) 19 Irodiada îl dușmănea pe Ioan și voia să‑l omoare, dar nu putea, 20 pentru că Irod se temea de Ioan, știindu‑l un bărbat drept și sfânt, și îl proteja. Când îl asculta, stătea mult pe gânduri^[9]; totuși, îl asculta cu plăcere. 21 A venit însă o zi potrivită, când Irod, la sărbătorirea zilei sale de naștere, a dat un ospăț nobililor săi, ofițerilor și conducătorilor Galileei. 22 Când fiica Irodiadei^[10] a intrat și a dansat, lui Irod și celor ce ședeau la masă le‑a plăcut. Regele i‑a zis atunci fetei: – Cere‑mi orice dorești și‑ți voi da! 23 Apoi i‑a jurat^[11]: – Orice‑mi vei cere, îți voi da, până la o jumătate din regatul meu! 24 Ea a ieșit și a întrebat‑o pe mama ei: – Ce să cer? Aceasta i‑a răspuns: – Capul lui Ioan Botezătorul! 25 Atunci ea a intrat în grabă la rege, cerându‑i: – Doresc să‑mi dai chiar acum, pe o tavă, capul lui Ioan Botezătorul! 26 Regele s‑a întristat foarte tare, dar, din cauza jurămintelor și a celor ce ședeau la masă, n‑a vrut s‑o refuze. 27 Și regele a trimis imediat un călău, poruncindu‑i să‑i aducă pe o tavă capul lui Ioan. Acesta s‑a dus, l‑a decapitat pe Ioan în închisoare, 28 i‑a adus capul pe o tavă și i l‑a dat fetei, iar fata i l‑a dat mamei sale. 29 Când ucenicii lui Ioan au auzit despre aceasta, au venit, i‑au luat trupul și l‑au pus într‑un mormânt.

Isus hrănește peste cinci mii de oameni

30 Apostolii s‑au adunat la Isus și I‑au istorisit tot ce făcuseră și tot ce‑i învățaseră pe oameni. (Mat 14:13; Lu 9:10; Ioan 6:1) 31 Isus le‑a zis: „Veniți cu Mine într‑un loc pustiu, doar voi singuri, și odihniți‑vă puțin!“ Căci erau mulți care veneau și plecau, iar ei n‑aveau timp nici măcar să mănânce. 32 Au plecat deci cu barca, doar ei singuri, spre un loc pustiu. 33 Dar mulți i‑au văzut plecând și i‑au recunoscut, așa că oameni din toate cetățile au alergat pe jos până acolo și au sosit înaintea lor. 34 Când a coborât din barcă, Isus a văzut o mare mulțime de oameni și I s‑a făcut milă de ei, pentru că erau ca niște oi care n‑au păstor.^[12] Și a început să‑i învețe multe lucruri. (Num 27:17; 1 Re 22:17; 2 Cro 18:16; Zah 10:2)

Num 27:171 Re 22:172 Cro 18:16Zah 10:2

35 Când ora era deja târzie, ucenicii Lui s‑au apropiat de El și I‑au zis: – Locul acesta este pustiu și ora este deja târzie. 36 Lasă mulțimile să se ducă prin cătunele și satele dimprejur, ca să‑și cumpere ceva de mâncare. 37 Însă Isus, răspunzând, le‑a zis: – Dați‑le voi să mănânce! Ei L‑au întrebat: – Să ne ducem să cumpărăm pâine de două sute de denari^[13] și să le dăm să mănânce? 38 Isus i‑a întrebat: – Câte pâini aveți? Duceți‑vă și vedeți! După ce au aflat, I‑au răspuns: – Cinci pâini și doi pești. 39 Atunci le‑a poruncit să‑i așeze^[14] pe toți pe iarba verde, în grupuri. (Mar 2:15) 40 Și ei s‑au așezat în grupuri de câte o sută și de câte cincizeci. 41 El a luat cele cinci pâini și cei doi pești și, privind spre cer, a binecuvântat și a frânt pâinile. Apoi le‑a dat ucenicilor ca să le așeze înaintea lor. De asemenea, a împărțit tuturor și cei doi pești. 42 Ei au mâncat cu toții și s‑au săturat. 43 Și au ridicat douăsprezece coșnițe pline cu firimituri și cu resturile de la pești. 44 Cei ce mâncaseră pâinile erau cinci mii de bărbați.

Isus umblă pe mare

45 Imediat după aceea, Isus i‑a zorit pe ucenicii Lui să se urce în barcă și să treacă înaintea Lui de partea cealaltă a mării, în Betsaida, în timp ce El va lăsa mulțimea să plece. (Mat 14:22; Ioan 6:16) 46 După ce Și‑a luat rămas bun de la ei, S‑a dus pe munte să Se roage. 47 Când s‑a lăsat seara, barca era în mijlocul mării, iar El Se afla singur pe țărm. 48 A văzut că ucenicii se chinuiau cu vâslitul, pentru că vântul le era împotrivă și, cam în a patra strajă a nopții^[15], Isus a venit spre ei, umblând pe mare; voia să ajungă alături de ei^[16]. (Ex 33:19; Ex 33:22; Mar 3:1) 49 Când L‑au văzut umblând pe mare, au crezut că este o stafie și au țipat, 50 pentru că toți s‑au speriat când L‑au văzut. Dar Isus le‑a vorbit imediat și le‑a zis: „Îndrăzniți! Eu sunt! Nu vă temeți!“ 51 După ce S‑a urcat la ei în barcă, vântul a încetat. Și tare se mai minunau în ei înșiși, 52 căci nu înțeleseseră ce s‑a întâmplat cu pâinile, fiindcă le era inima împietrită.

Isus vindecă bolnavii în Ghenezaret

53 După ce au trecut marea, au ajuns la țărm, în Ghenezaret, și au ancorat acolo. (Mat 14:34) 54 Imediat ce a coborât din barcă, oamenii L‑au recunoscut. 55 Ei au alergat prin toată regiunea aceea și au început să‑i aducă pe paturi, pe cei bolnavi, acolo unde auzeau că Se află Isus. 56 Și oriunde mergea El, în sate, în cetăți sau în cătune, îi așezau pe cei bolnavi în piețe și‑L rugau să‑i lase doar să se atingă de marginea hainei Lui. Și toți cei care se atingeau de El erau vindecați.

New International Reader’s Version

A prophet without honour

1 Jesus left there and went to his home town of Nazareth. His disciples went with him. 2 When the Sabbath day came, he began to teach in the synagogue. Many who heard him were amazed. ‘Where did this man get these things?’ they asked. ‘What’s this wisdom that has been given to him? What are these remarkable miracles he is doing? 3 Isn’t this the carpenter? Isn’t this Mary’s son? Isn’t this the brother of James, Joseph, Judas and Simon? Aren’t his sisters here with us?’ They were not pleased with him at all. 4 Jesus said to them, ‘A prophet is honoured everywhere except in his own town. He doesn’t receive any honour among his relatives or in his own home.’ 5 Jesus placed his hands on a few ill people and healed them. But he could not do any other miracles there.

Jesus sends out the 12 disciples

6 He was amazed because they had no faith. Jesus went around teaching from village to village. 7 He called the 12 disciples to him. Then he began to send them out two by two. He gave them authority to drive out evil spirits. 8 Here is what he told them to do. ‘Take only a walking stick for your trip. Do not take bread or a bag. Take no money in your belts. 9 Wear sandals. But do not take extra clothes. 10 When you are invited into a house, stay there until you leave town. 11 Some places may not welcome you or listen to you. If they don’t, leave that place and shake the dust off your feet. That will be a witness against the people living there.’ 12 They went out. And they preached that people should turn away from their sins. 13 They drove out many demons. They poured olive oil on many ill people and healed them.

John the Baptist’s head is cut off

14 King Herod heard about this. Jesus’ name had become well known. Some were saying, ‘John the Baptist has been raised from the dead! That is why he has the power to do miracles.’ 15 Others said, ‘He is Elijah.’ Still others claimed, ‘He is a prophet. He is like one of the prophets of long ago.’ 16 But when Herod heard this, he said, ‘I had John’s head cut off. And now he has been raised from the dead!’ 17 In fact, it was Herod himself who had given orders to arrest John. He had him tied up and put in prison. He did this because of Herodias. She was the wife of Herod’s brother Philip. But now Herod was married to her. 18 John had been saying to Herod, ‘It is against the Law for you to be married to your brother’s wife.’ 19 Herodias couldn’t forgive John for saying that. She wanted to kill him. But she could not, 20 because Herod was afraid of John. So he kept John safe. Herod knew John was a holy man who did what was right. When Herod heard him, he was very puzzled. But he liked to listen to John. 21 Finally the right time came. Herod gave a banquet on his birthday. He invited his high officials and military leaders. He also invited the most important men in Galilee. 22 Then the daughter of Herodias came in and danced. She pleased Herod and his dinner guests. The king said to the girl, ‘Ask me for anything you want. I’ll give it to you.’ 23 And he gave her his promise. He said to her, ‘Anything you ask for I will give you. I’ll give you up to half my kingdom.’ 24 She went out and said to her mother, ‘What should I ask for?’ ‘The head of John the Baptist,’ she answered. 25 At once the girl hurried to ask the king. She said, ‘I want you to give me the head of John the Baptist on a big plate right now.’ 26 The king was very upset. But he thought about his promise and his dinner guests. So he did not want to say no to the girl. 27 He sent a man right away to bring John’s head. The man went to the prison and cut off John’s head. 28 He brought it back on a big plate. He gave it to the girl, and she gave it to her mother. 29 John’s disciples heard about this. So they came and took his body. Then they placed it in a tomb.

Jesus feeds five thousand

30 The apostles gathered around Jesus. They told him all they had done and taught. 31 But many people were coming and going. So they did not even have a chance to eat. Then Jesus said to his apostles, ‘Come with me by yourselves to a quiet place. You need to get some rest.’ 32 So they went away by themselves in a boat to a quiet place. 33 But many people who saw them leaving recognised them. They ran from all the towns and got there ahead of them. 34 When Jesus came ashore, he saw a large crowd. He felt deep concern for them. They were like sheep without a shepherd. So he began teaching them many things. 35 By that time it was late in the day. His disciples came to him. ‘There is nothing here,’ they said. ‘It’s already very late. 36 Send the people away. Then they can go to the nearby countryside and villages to buy something to eat.’ 37 But Jesus answered, ‘You give them something to eat.’ They said to him, ‘That would take more than half a year’s pay! Should we go and spend that much on bread? Are we supposed to feed them?’ 38 ‘How many loaves do you have?’ Jesus asked. ‘Go and see.’ When they found out, they said, ‘Five loaves and two fish.’ 39 Then Jesus instructed them to have all the people sit down in groups on the green grass. 40 So they sat down in groups of 100s and 50s. 41 Jesus took the five loaves and the two fish. He looked up to heaven and gave thanks. He broke the loaves into pieces. Then he gave them to his disciples to pass around to the people. He also divided the two fish among them all. 42 All of them ate and were satisfied. 43 The disciples picked up 12 baskets of broken pieces of bread and fish. 44 The number of men who had eaten was 5,000.

Jesus walks on the water

45 Right away Jesus made his disciples get into the boat. He had them go on ahead of him to Bethsaida. Then he sent the crowd away. 46 After leaving them, he went up on a mountainside to pray. 47 Later that night, the boat was in the middle of the Sea of Galilee. Jesus was alone on land. 48 He saw the disciples pulling hard on the oars. The wind was blowing against them. Shortly before dawn, he went out to them. He walked on the lake. When he was about to pass by them, 49 they saw him walking on the lake. They thought he was a ghost, so they cried out. 50 They all saw him and were terrified. Right away Jesus said to them, ‘Be brave! It is I. Don’t be afraid.’ 51 Then he climbed into the boat with them. The wind died down. And they were completely amazed. 52 They had not understood about the loaves. They were stubborn. 53 They went across the lake and landed at Gennesaret. There they tied up the boat. 54 As soon as Jesus and his disciples got out, people recognised him. 55 They ran through that whole area to bring to him those who were ill. They carried them on mats to where they heard he was. 56 He went into the villages, the towns and the countryside. Everywhere he went, the people brought those who were ill to the market areas. Those who were ill begged him to let them touch just the edge of his clothes. And all who touched his clothes were healed.