1 Samuel 14 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

1 Într‑o zi, Ionatan, fiul lui Saul, i‑a zis tânărului care‑i ducea armele: „Vino să pătrundem până la garnizoana filistenilor, care se află de cealaltă parte!“ Tatălui său însă nu i‑a spus nimic. 2 În acest timp, Saul se afla la marginea cetății Ghiva, sub rodiul din Migron, iar cei care se aflau cu el erau în număr de aproape șase sute de bărbați. 3 Se afla acolo și Ahia, care purta un efod. El era fiul lui Ahitub și fratele lui I‑Kabod, fiul lui Fineas, nepotul lui Eli, preotul DOMNULUI de la Șilo. Poporul nu știa însă că Ionatan plecase. 4 Între trecătorile prin care căuta Ionatan să treacă la garnizoana filistenilor se afla un colț de stâncă de o parte și un colț de stâncă de cealaltă parte. Numele unuia era Boțeț, iar al celuilalt era Seneh. 5 Unul dintre ele se afla în partea de nord, spre Micmaș, iar celălalt în partea de sud, spre Gheva. 6 Ionatan i‑a zis tânărului care‑i ducea armele: – Vino să pătrundem până la garnizoana acestor necircumciși! Poate că DOMNUL va lucra pentru noi, căci nimic nu‑L împiedică pe DOMNUL să izbăvească fie prin mulți, fie prin puțini. 7 Cel ce‑i ducea armele i‑a răspuns: – Fă tot ceea ce ai pe inimă. Iată că sunt alături de tine în ceea ce ai de gând să faci. 8 Ionatan a zis: – Ne vom îndrepta spre bărbații aceia și ne vom arăta lor. 9 Dacă ne vor zice: „Așteptați până vom ajunge noi la voi!“, atunci vom rămâne acolo unde suntem și nu vom urca la ei. 10 Dar dacă ne vor zice: „Suiți‑vă la noi!“, atunci ne vom sui, fiindcă DOMNUL îi dă în mâinile noastre. Acesta să ne fie semnul. 11 Așadar, s‑au arătat amândoi garnizoanei filistene, iar filistenii au zis: „Iată! Evreii ies din vizuinile în care s‑au ascuns!“ 12 Bărbații din garnizoană au strigat către Ionatan și către cel ce‑i ducea armele, zicând: „Suiți‑vă la noi ca să vă arătăm ceva!^[1]“ Atunci Ionatan i‑a spus celui ce‑i ducea armele: „Urcă‑te după mine pentru că DOMNUL i‑a dat în mâna lui Israel.“ 13 Ionatan s‑a cățărat, folosindu‑se de mâini și de picioare, iar cel ce‑i ducea armele îl urma. Filistenii cădeau înaintea lui Ionatan, iar cel ce‑i ducea armele venea în urma lui și‑i omora. 14 În acest prim atac, Ionatan și cel ce‑i ducea armele au ucis aproape douăzeci de bărbați pe o întindere de o jumătate de iugăr^[2] de pământ. 15 Și era un tremur în tabără, pe câmpie și în tot poporul. Garnizoana și distrugătorii au tremurat și ei, iar pământul s‑a cutremurat. Era un tremur de la Dumnezeu. 16 Străjerii lui Saul, care se aflau în Ghiva lui Beniamin, s‑au uitat și iată că mulțimea se împrăștia și alerga încoace și încolo. 17 Atunci Saul le‑a zis oamenilor care erau cu el: „Numărați și vedeți cine a plecat din mijlocul nostru.“ Ei au numărat și iată că Ionatan și cel ce‑i ducea armele lipseau. 18 Saul i‑a zis lui Ahia: „Adu încoace Chivotul lui Dumnezeu!“ – pe atunci Chivotul lui Dumnezeu se afla la fiii lui Israel. 19 În timp ce Saul îi vorbea preotului, învălmășeala din tabăra filistenilor a început să fie din ce în ce mai mare. Atunci Saul i‑a zis preotului: „Retrage‑ți mâna!“ 20 Apoi Saul și oamenii lui s‑au adunat și au intrat în luptă unde au găsit o mare învălmășeală deoarece filistenii au întors sabia, unii împotriva altora. 21 Evreii care fuseseră înainte cu filistenii și se suiseră împreună cu aceștia în tabăra lor s‑au întors și s‑au unit cu israeliții care erau cu Saul și cu Ionatan. 22 De asemenea, când toți bărbații lui Israel care se ascunseseră pe muntele lui Efraim au auzit că filistenii au fugit, au intrat și ei în luptă, urmărindu‑i. 23 În acea zi, DOMNUL l‑a izbăvit pe Israel, iar lupta s‑a întins până dincolo de Bet‑Aven.

Viața lui Ionatan în pericol

24 Bărbații lui Israel au fost la strâmtoare în acea zi, deoarece Saul pusese un jurământ asupra poporului, zicând: „Blestemat să fie omul care va mânca pâine până seara, înainte de a mă răzbuna pe dușmanii mei.“ Astfel, niciunul dintre ei n‑a gustat mâncare. 25 Tot poporul^[3] a intrat într‑o pădure unde, pe suprafața pământului, se afla miere. 26 Când a intrat poporul în pădure, iată că mierea curgea din faguri, însă nimeni nu și‑a dus miere la gură cu mâna^[4] deoarece poporul se temea din cauza jurământului. 27 Ionatan însă nu auzise jurământul cu care tatăl său legase poporul. De aceea el a întins vârful toiagului care se afla în mâna lui și l‑a înmuiat în mierea din fagure. Și‑a dus miere cu mâna la gură și ochii i s‑au luminat. 28 Atunci unul dintre bărbați i‑a zis: – Tatăl tău a pus poporul sub un jurământ sever, zicând: „Blestemat să fie omul care va mânca pâine astăzi.“ Poporul era epuizat. 29 Atunci Ionatan a zis: – Tatăl meu a tulburat țara. Priviți cum mi s‑au luminat ochii pentru că am gustat puțin din mierea aceasta! 30 Cât de bine ar fi fost dacă poporul ar fi mâncat astăzi din prada pe care a luat‑o de la dușmanii lui! N‑ar fi fost înfrângerea filistenilor mai mare? 31 În ziua aceea i‑au ucis pe filisteni de la Micmaș până la Aialon. Poporul era epuizat. 32 Prin urmare, poporul s‑a năpustit asupra prăzii, au luat oi, vite și viței, le‑au înjunghiat pe pământ și le‑au mâncat cu sânge cu tot. 33 Unii i‑au spus însă lui Saul: – Iată, poporul păcătuiește împotriva DOMNULUI, mâncând carnea cu sânge cu tot.^[5] Saul a spus: – V‑ați purtat cu necredincioșie! Acum, rostogoliți până aici o piatră mare. (Gen 9:4; Lev 17:11; Deut 12:16) 34 Dați de veste printre oameni să‑și aducă fiecare boul sau oaia, să le taie aici și apoi să le mănânce, ca să nu mai păcătuiască împotriva DOMNULUI, mâncând carne cu sânge. Astfel, în acea noapte, fiecare și‑a adus cu el boul și l‑a tăiat acolo. 35 Saul a zidit un altar DOMNULUI; era prima dată când zidea un altar DOMNULUI. 36 Apoi a zis: – Haideți să coborâm după filisteni în timpul nopții, să‑i prădăm până în zori și să nu lăsăm viu pe niciunul dintre ei. Ei au răspuns: – Fă tot ceea ce consideri că este bine.^[6] Dar preotul a zis: – Să ne apropiem aici de Dumnezeu. 37 Saul L‑a întrebat pe Dumnezeu: – Să cobor după filisteni? Îi vei da în mâinile lui Israel? Însă, în acea zi, El nu i‑a răspuns. 38 Atunci Saul a zis: – Să vină aici toți conducătorii poporului ca să descoperim ce păcat a fost săvârșit astăzi. 39 Viu este DOMNUL, Care îl izbăvește pe Israel, că și dacă ar fi vorba despre fiul meu Ionatan, chiar și el va trebui să moară. Însă nimeni din popor nu i‑a răspuns. 40 Saul a zis întregului Israel: – Voi veți sta într‑o parte, iar eu împreună cu fiul meu Ionatan vom sta în partea cealaltă. Poporul i‑a răspuns lui Saul: – Fă ceea ce consideri că este bine. 41 Saul a zis DOMNULUI, Dumnezeul lui Israel: – Arată‑ne adevărul! Sorțul a căzut pe Ionatan și Saul, iar poporul a scăpat. 42 Atunci Saul a zis: – Aruncați sorțul între mine și fiul meu Ionatan. Și sorțul a căzut pe Ionatan. 43 Saul i‑a zis lui Ionatan: – Spune‑mi ce ai făcut. Ionatan i‑a răspuns și a zis: – Am gustat puțină miere cu vârful toiagului pe care‑l aveam în mână. Iată‑mă, voi muri! 44 Saul a zis: – Dumnezeu să Se poarte cu toată asprimea față de mine^[7] dacă nu vei muri, Ionatane! 45 Dar poporul i‑a zis lui Saul: – Chiar trebuie să moară Ionatan, cel care a adus această mare izbăvire pentru Israel? Nicidecum! Viu este DOMNUL că nici măcar un fir de păr nu va cădea la pământ din capul lui, deoarece el a lucrat cu Dumnezeu în această zi. Poporul l‑a salvat astfel pe Ionatan și n‑a fost omorât. 46 Saul a încetat să‑i mai urmărească pe filisteni, și filistenii s‑au retras în teritoriul lor.

Realizările și familia lui Saul

47 După ce Saul a început să domnească peste Israel, el a luptat împotriva tuturor dușmanilor săi din toate părțile: împotriva moabiților, împotriva fiilor lui Amon, împotriva edomiților, împotriva regilor din Țoba și împotriva filistenilor. În orice parte se ducea, era necruțător. 48 El a luptat vitejește și i‑a învins pe amalekiți, eliberând Israelul din mâna jefuitorilor săi. 49 Fiii lui Saul erau Ionatan, Ișvi și Malchi‑Șua. Fiica sa cea întâi născută se numea Merab, cea mică se numea Mihal, 50 iar soția lui se numea Ahinoam, fiica lui Ahimaaț. Numele conducătorului oștirii lui era Abner, fiul lui Ner, unchiul lui Saul. 51 Chiș, tatăl lui Saul, și Ner, tatăl lui Abner, erau fiii lui Abiel. 52 Cât timp a trăit Saul, a existat un război înverșunat cu filistenii și ori de câte ori Saul vedea un bărbat puternic sau curajos, îl lua cu el.

New International Reader’s Version

1 One day Jonathan, the son of Saul, spoke to the young man carrying his armour. ‘Come on’, he said. ‘Let’s go over to the Philistine army camp on the other side of the pass.’ But he didn’t tell his father about it. 2 Saul was staying just outside Gibeah. He was under a pomegranate tree in Migron. He had about 600 men with him. 3 Ahijah was one of them. He was wearing a sacred linen apron. He was a son of Ichabod’s brother Ahitub. Ahitub was the son of Eli’s son Phinehas. Eli had been the LORD’s priest in Shiloh. No one was aware that Jonathan had left. 4 Jonathan planned to go across the pass to reach the Philistine camp. But there was a cliff on each side of the pass. One cliff was called Bozez. The other was called Seneh. 5 One cliff stood on the north side of the pass towards Mikmash. The other stood on the south side towards Geba. 6 Jonathan spoke to the young man carrying his armour. He said, ‘Come on. Let’s go over to the camp of those fellows who aren’t circumcised. Perhaps the LORD will help us. If he does, it won’t matter how many or how few of us there are. That won’t keep the LORD from saving us.’ 7 ‘Go ahead’, the young man said. ‘Do everything you have in mind. I’m with you all the way.’ 8 Jonathan said, ‘Come on, then. We’ll go across the pass towards the Philistines and let them see us. 9 Suppose they say to us, “Wait there until we come to you.” Then we’ll stay where we are. We won’t go up to them. 10 But suppose they say, “Come up to us.” Then we’ll climb up. That will show us that the LORD has handed them over to us.’ 11 So Jonathan and the young man let the soldiers in the Philistine camp see them. ‘Look!’ said the Philistines. ‘Some of the Hebrews are crawling out of the holes they were hiding in.’ 12 The men in the Philistine camp shouted to Jonathan and the young man carrying his armour. They said, ‘Come on up here. We’ll teach you a thing or two.’ So Jonathan said to the young man, ‘Climb up after me. The LORD has handed them over to Israel.’ 13 Using his hands and feet, Jonathan climbed up. The young man was right behind him. Jonathan struck down the Philistines. The young man followed him and killed those who were still alive. 14 In that first attack, Jonathan and the young man killed about 20 men. They did it in an area of about half an acre.

Israel chases the Philistines away

15 Then panic struck the whole Philistine army. It struck those who were in the camp and those in the field. It struck those who were at the edge of the camp. It also struck those who were in the groups that had been sent out to attack Israel. The ground shook. It was a panic that God had sent. 16 Saul’s lookouts at Gibeah in the land of Benjamin saw what was happening. They saw the Philistine army melting away in all directions. 17 Then Saul spoke to the men with him. He said, ‘Bring the troops together. See who has left our camp.’ When they did, they discovered that Jonathan and the young man carrying his armour weren’t there. 18 Saul said to Ahijah the priest, ‘Bring the ark of God.’ At that time it was with the Israelites. 19 While Saul was talking to the priest, the noise in the Philistine camp got louder and louder. So Saul said to the priest, ‘Stop what you are doing.’ 20 Then Saul and all his men gathered together. They went to the battle. They saw that the Philistines were in total disorder. They were striking one another with their swords. 21 At an earlier time some of the Hebrews had been on the side of the Philistines. They had gone up with them to their camp. But now they changed sides. They joined the Israelites who were with Saul and Jonathan. 22 Some of the Israelites had hidden in the hill country of Ephraim. They heard that the Philistines were running away. They quickly joined the battle and chased after them. 23 So on that day the LORD saved Israel. And the fighting continued on past Beth Aven.

Jonathan eats honey

24 The Israelites became very hungry that day. That’s because Saul had forced the army to make a promise. He had said, ‘None of you must eat any food before evening comes. You must not eat until I’ve paid my enemies back for what they did. If you do, may you be under a curse!’ So none of the troops ate any food at all. 25 The whole army entered the woods. There was honey on the ground. 26 When they went into the woods, they saw the honey dripping out of a honeycomb. No one put any of the honey in his mouth. They were afraid of the curse that would come if they broke their promise. 27 But Jonathan hadn’t heard that his father had forced the army to make a promise. Jonathan had a long stick in his hand. He reached out and dipped the end of it into the honeycomb. He put some honey in his mouth. It gave him new life. 28 Then one of the soldiers told him, ‘Your father forced the army to make a promise that everyone must obey. He said, “None of you must eat any food today. If you do, may you be under a curse!” That’s why the men are weak and ready to faint.’ 29 Jonathan said, ‘My father has made trouble for the country. See how I gained new life after I tasted a little of this honey. 30 Our soldiers took food from their enemies today. Suppose they had eaten some of it. How much better off they would have been! Even more Philistines would have been killed.’ 31 That day the Israelites struck down the Philistines. They killed them from Mikmash to Aijalon. By that time they were tired and worn out. 32 They grabbed what they had taken from their enemies. They killed some of the sheep, cattle and calves right there on the ground. They ate the meat while the blood was still in it. 33 Then someone said to Saul, ‘Look! The men are sinning against the LORD. They’re eating meat that still has blood in it.’ Saul said to them, ‘You have broken your promise. Roll a large stone over here at once.’ 34 He continued, ‘Go out among the men. Tell them, “Each of you bring me your cattle and sheep. Kill them here and eat them. Don’t sin against the LORD by eating meat that still has blood in it.” ’ So that night everyone brought the ox he had taken and killed it there. 35 Then Saul built an altar to honour the LORD. It was the first time he had done that. 36 Saul said, ‘Let’s go down and chase after the Philistines tonight. Let’s not leave even one of them alive. Let’s take everything they have before morning.’ ‘Do what you think is best,’ they replied. But the priest said, ‘Let’s ask God for advice first.’ 37 So Saul asked God, ‘Should I go down and chase after the Philistines? Will you hand them over to Israel?’ But God didn’t answer him that day. 38 Saul said to the leaders of the army, ‘Come here. Let’s find out what sin has been committed today. 39 The LORD is the one who rescues Israel. You can be sure that the LORD lives. And you can be just as sure that the sinner must die. He must die even if he’s my son Jonathan.’ But no one said anything. 40 Then Saul said to all the Israelites, ‘You stand over there. I and my son Jonathan will stand over here.’ ‘Do what you think is best,’ they replied. 41 Then Saul prayed to the LORD, the God of Israel. He said, ‘Why haven’t you answered your servant today? If I or my son Jonathan is to blame, answer with Urim. But if the Israelites are to blame, answer with Thummim.’ Jonathan and Saul were chosen by casting lots. The other men were cleared of blame. 42 Saul said, ‘Cast the lot to find out whether I or my son Jonathan is to blame.’ And Jonathan was chosen. 43 Then Saul said to Jonathan, ‘Tell me what you have done.’ So Jonathan told him, ‘I used the end of my stick to get a little honey and taste it. And now do I have to die?’ 44 Saul said, ‘Jonathan, I must certainly put you to death. If I don’t, may God punish me greatly.’ 45 But the men said to Saul, ‘Should Jonathan be put to death? Never! He has saved Israel in a wonderful way. He did it today with God’s help. You can be sure that the LORD lives. And you can be just as sure that not even one hair on Jonathan’s head will fall to the ground.’ So the men rescued Jonathan. He wasn’t put to death. 46 Then Saul stopped chasing the Philistines. They went back to their own land. 47 After Saul became the king of Israel, he fought against Israel’s enemies who were all around them. He went to war against Moab, Ammon and Edom. He fought against the kings of Zobah and the Philistines. No matter where he went, he punished his enemies. 48 He fought bravely. He won the battle over the Amalekites. He saved Israel from the power of those who had carried off what belonged to Israel.

Saul’s family

49 Saul’s sons were Jonathan, Ishvi and Malki-Shua. Saul’s elder daughter was named Merab. His younger daughter was named Michal. 50 Saul’s wife was named Ahinoam. She was the daughter of Ahimaaz. The commander of Saul’s army was named Abner. He was the son of Ner. Ner was Saul’s uncle. 51 Saul’s father Kish and Abner’s father Ner were sons of Abiel. 52 As long as Saul was king, he had to fight hard against the Philistines. So every time Saul saw a strong or brave man, he took him into his army.