1Von den Nachkommen Korachs, zum Nachdenken.[1] (Ps 42,6; Ps 42,12; Ps 43,1; Ps 43,5)2Wie ein Hirsch nach frischem Wasser lechzt, so sehne ich mich nach dir, o Gott!3Ja, ich dürste nach Gott, nach dem lebendigen Gott. Wann darf ich in seinen Tempel kommen? Wann darf ich wieder vor ihn treten?4Tag und Nacht weine ich, Tränen sind meine einzige Speise, denn ständig verspottet man mich und fragt: »Wo bleibt er denn, dein Gott?«5Es bricht mir das Herz, wenn ich an früher denke: Da ging ich dem großen Festzug voran und führte ihn zum Haus Gottes. Da konnte ich Gott zujubeln und ihm danken inmitten der Menge!6Warum nur bin ich so traurig? Warum ist mein Herz so schwer? Auf Gott will ich hoffen, denn ich weiß: Ich werde ihm wieder danken. Er ist mein Gott, er wird mir beistehen!7Mein Gott, ich bin völlig verzweifelt! Aus der Ferne des Jordanlandes denke ich voll Trauer an dich. Während ich auf dem Berg Misar im Hermongebirge stehe, gehen meine Gedanken zu dir.8Von den Bergen stürzen Wildbäche tosend in die Tiefe. Mir ist zumute, als würden die Fluten mich mitreißen und fortspülen.9Tagsüber seufze ich: »HERR, schenke mir deine Gnade!« Und nachts singe und bete ich zu Gott, in dessen Hand mein Leben liegt.10Gott, du bist doch mein einziger Halt! Warum hast du mich vergessen? Warum lässt du mich leiden unter der Gewalt meiner Feinde?11Ihr Hohn dringt mir ins Herz, wenn sie Tag für Tag fragen: »Wo bleibt er denn, dein Gott?«12Warum nur bin ich so traurig? Warum ist mein Herz so schwer? Auf Gott will ich hoffen, denn ich weiß: Ich werde ihm wieder danken. Er ist mein Gott, er wird mir beistehen!
Psalm 42
Noua Traducere Românească
Pentru dirijor. Un maschil al fiilor lui Korah.
1Cum tânjește cerbul după izvoarele de apă, așa tânjește sufletul meu după Tine, Dumnezeule![1] (Ps 32,1)2Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel Viu! Când voi veni și voi vedea fața lui Dumnezeu?3Lacrimile‑mi sunt hrană zi și noapte, când toată ziua mi se spune: „Unde este Dumnezeul tău?“4Mi se întristează sufletul când îmi aduc aminte cum treceam prin mulțime, mergând spre Casa lui Dumnezeu,[2] în mijlocul strigătelor de bucurie și de mulțumire ale mulțimii aflate la sărbătoare.5Suflete al meu, de ce te mâhnești și gemi înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși Îi voi mulțumi pentru izbăvirile Lui.6Dumnezeul meu, sufletul meu se mâhnește înăuntrul meu; de aceea îmi amintesc de Tine, din țara Iordanului, înălțimile Hermonului, din muntele Mițar.7La vuietul cascadelor Tale, un adânc cheamă un alt adânc. Toate talazurile și valurile Tale au trecut peste mine.8Ziua, DOMNUL îmi face parte de îndurarea Sa, iar noaptea am cu mine cântarea Lui și rugăciunea către Dumnezeul vieții mele.9Îi zic lui Dumnezeu, Stânca mea: „De ce m‑ai uitat? De ce să umblu întristat, asuprit de dușman?“10Ca zdrobirea oaselor este batjocura prigonitorilor mei, când îmi zic toată ziua: „Unde este Dumnezeul tău?“11Suflete al meu, de ce te mâhnești și de ce gemi înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși Îi voi mulțumi pentru izbăvirea mea și pentru că este Dumnezeul meu!