Lukas 17 | Hoffnung für alle

Hoffnung für alle

Achtet aufeinander und vergebt!

1 »Es kann nicht ausbleiben, dass Dinge geschehen, die Menschen vom Glauben abbringen«, warnte Jesus seine Jünger. »Aber wehe dem, der daran schuld ist! (Mt 18,6; Mt 18,15; Mt 18,21; Mk 9,42)

Mt 18,6Mt 18,15Mt 18,21Mk 9,42

2 Es wäre besser für ihn, mit einem Mühlstein um den Hals ins Meer geworfen zu werden, als dass er einen dieser kleinen, unbedeutenden Menschen zu Fall bringt. 3 Nehmt euch also in Acht! Wenn dein Bruder Schuld auf sich geladen hat, dann weise ihn zurecht. Bereut er sein Handeln, dann vergib ihm! 4 Und wenn er dir siebenmal am Tag Unrecht tut und dich immer wieder um Vergebung bittet: Vergib ihm!«

Die Macht des Glaubens

5 Die Apostel baten Jesus, den Herrn: »Hilf uns, dass unser Glaube größer wird!« (Mt 17,20) 6 Darauf antwortete er: »Wenn euer Glaube nur so groß wäre wie ein Senfkorn, könntet ihr zu diesem Maulbeerbaum sagen: ›Reiß dich mitsamt deinen Wurzeln aus der Erde und verpflanze dich ins Meer!‹ – es würde sofort geschehen.«

Der selbstverständliche Dienst

7 »Stellt euch vor«, sagte Jesus zu seinen Jüngern, »ihr habt einen Knecht, der vom Pflügen oder Schafehüten heimkommt. Was tut ihr dann? Sagt ihr etwa zu ihm: ›Komm an den Tisch und iss‹? 8 Doch bestimmt nicht! Ihr gebt ihm den Auftrag: ›Mach mir etwas zu essen, binde dir eine Schürze um und bediene mich bei Tisch! Wenn ich fertig bin, dann kannst du auch essen und trinken.‹ 9 Kann der Knecht dafür etwa einen besonderen Dank erwarten? Ich meine nicht! Es gehört doch schließlich zu seiner Arbeit. 10 Das gilt auch für euch. Wenn ihr alles getan habt, was ich euch befohlen habe, dann sollt ihr sagen: ›Wir sind einfache Knechte und haben nur unseren Auftrag ausgeführt!‹«

Nur einer dankt

11 Auf dem Weg nach Jerusalem zog Jesus mit seinen Jüngern durch das Grenzgebiet von Samarien und Galiläa. 12 Kurz vor einem Dorf begegneten ihm zehn Aussätzige. Im vorgeschriebenen Abstand blieben sie stehen 13 und riefen: »Jesus, Herr! Hab Erbarmen mit uns!« 14 Er sah sie an und forderte sie auf: »Geht zu den Priestern und zeigt ihnen, dass ihr geheilt seid!« Auf dem Weg dorthin wurden sie gesund^[1]. 15 Einer von ihnen lief zu Jesus zurück, als er merkte, dass er geheilt war. Laut lobte er Gott. 16 Er warf sich vor Jesus nieder und dankte ihm. Es war ein Mann aus Samarien. 17 Jesus fragte: »Waren es nicht zehn Männer, die gesund geworden sind? Wo sind denn die anderen neun? 18 Wie kann es sein, dass nur einer zurückkommt, um sich bei Gott zu bedanken, noch dazu ein Fremder?« 19 Zu dem Samariter aber sagte er: »Steh wieder auf! Dein Glaube hat dich geheilt.«

Wann kommt Gottes Reich?

20 Die Pharisäer wollten von Jesus wissen: »Wann wird denn Gottes Reich kommen?« Er antwortete ihnen: »Gottes Reich kann man nicht sehen wie ein irdisches Reich. (Mt 24,23) 21 Niemand wird sagen können: ›Hier ist es!‹ oder ›Dort ist es!‹ Denn Gottes Reich ist schon jetzt da – mitten unter euch.« 22 Zu seinen Jüngern aber sagte er: »Die Zeit wird kommen, wo ihr alles dafür geben würdet, auch nur einen einzigen Tag die Herrlichkeit des Menschensohnes mitzuerleben. Aber dieser Wunsch wird sich nicht erfüllen. 23 Man wird euch zwar einreden wollen: ›Seht doch! Hier ist er!‹ oder ›Dort ist er!‹ Geht niemals dorthin und lauft solchen Leuten nicht nach! 24 Denn wenn der Tag da ist, kommt der Menschensohn für alle sichtbar – wie ein Blitz, der den ganzen Horizont erhellt. 25 Aber vorher muss der Menschensohn noch viel leiden und es erdulden, dass ihn die Menschen dieser Generation von sich stoßen.« (Matthäus 24,37‒39.17‒18) 26 »Wenn der Menschensohn kommt, wird es sein wie zur Zeit von Noah. 27 Die Menschen aßen, tranken und heirateten, wie sie es immer taten. So ging es, bis Noah in die Arche stieg. Dann kam die große Flut, und keiner von ihnen überlebte. 28 Es wird genauso sein wie zu Lots Zeiten. Auch damals ging alles seinen gewohnten Gang: Die Menschen aßen und tranken, kauften und verkauften, pflanzten und bauten. 29 So ging es bis zu dem Tag, an dem Lot die Stadt Sodom verließ. Da regnete es Feuer und Schwefel vom Himmel, und alle kamen um. 30 Genauso wird es sein, wenn der Menschensohn erscheint. 31 Wer sich dann gerade auf dem Dach seines Hauses aufhält, soll nicht erst im Haus seine Sachen für die Flucht packen. Und dasselbe gilt für den, der auf dem Feld arbeitet: Er soll nicht erst in sein Haus zurückkehren.^[2] 32 Denkt daran, was mit Lots Frau geschah! 33 Wer sich an sein Leben klammert, der wird es verlieren. Wer aber sein Leben aufgibt, der wird es für immer bewahren.« (Mt 24,40) 34 »Ich sage euch: Zwei schlafen in jener Nacht in einem Bett; einer wird angenommen, und der andere bleibt zurück. 35-36 Zwei Frauen werden gemeinsam Getreide mahlen; die eine wird angenommen, und die andere bleibt zurück.^[3]« 37 »Herr, wo wird sich das ereignen?«, fragten die Jünger. Da antwortete ihnen Jesus: »Das werdet ihr schon sehen. Auch die Geier erkennen, wo ein verendetes Tier liegt, und sammeln sich dort.«

Noua Traducere Românească

Despre păcat, credință și datorie

1 Le‑a zis apoi ucenicilor Săi: – Este imposibil să nu vină prilejuri de poticnire^[1], dar vai de acela prin care vin! (Mt 18,6; Mt 18,15; Mt 18,21; Mk 9,42)

Mt 18,6Mt 18,15Mt 18,21Mk 9,42

2 Ar fi mai bine pentru el dacă i s‑ar atârna de gât o piatră de moară și ar fi aruncat în mare, decât să‑l facă să păcătuiască pe vreunul dintre acești micuți! 3 Fiți atenți la voi înșivă! Dacă fratele tău păcătuiește împotriva ta, mustră‑l, iar dacă se pocăiește, iartă‑l! 4 Și chiar dacă păcătuiește împotriva ta de șapte ori pe zi și de șapte ori se întoarce la tine și zice: „Mă pocăiesc!“, tu să‑l ierți! 5 Apostolii I‑au zis Domnului: – Mărește‑ne credința! 6 Domnul le‑a răspuns: – Dacă ați avea credință ca un bob de muștar^[2], ați zice acestui dud: „Dezrădăcinează‑te și sădește‑te în mare!“, iar el v‑ar asculta. 7 Cine dintre voi, dacă are un sclav care ară sau paște oile, îi va zice când vine de la câmp: „Vino imediat și așază‑te să mănânci!“?! 8 Nu‑i va zice mai degrabă: „Pregătește‑mi să mănânc și încinge‑te să‑mi slujești câtă vreme mănânc și beau eu, iar după aceea vei mânca și vei bea și tu!“?! 9 Va avea el cumva recunoștință față de sclav pentru că acesta a făcut ce i s‑a poruncit? Nu cred. 10 Tot așa și voi: când faceți tot ceea ce vi s‑a poruncit, să ziceți: „Suntem niște sclavi netrebnici. Am făcut ceea ce eram datori să facem.“

Isus curățește zece leproși

11 În drum spre Ierusalim, El a trecut printre Samaria și Galileea. 12 În timp ce intra într‑un sat, L‑au întâlnit zece bărbați leproși^[3]. Ei au stat la distanță 13 și și‑au ridicat glasul, zicând: – Stăpâne Isuse, ai milă de noi! 14 Când i‑a văzut, Isus le‑a zis: – Duceți‑vă și arătați‑vă preoților!^[4] Și, în timp ce se duceau, au fost curățiți. (3Mo 14,1) 15 Unul dintre ei, când a văzut că a fost vindecat, s‑a întors slăvindu‑L pe Dumnezeu cu glas tare. 16 El s‑a aruncat cu fața la picioarele lui Isus și I‑a mulțumit. Era samaritean^[5]. (Lk 9,52) 17 Isus, răspunzând, a zis: – Oare n‑au fost zece curățiți?! Unde sunt ceilalți nouă? 18 Nu s‑a găsit decât străinul acesta să se întoarcă și să dea slavă lui Dumnezeu? 19 Apoi i‑a zis: – Ridică‑te și du‑te! Credința ta te‑a vindecat.

Venirea Împărăției lui Dumnezeu și a Fiului Omului

20 Fiind întrebat de către farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, Isus le‑a răspuns și a zis: – Împărăția lui Dumnezeu nu vine în așa fel încât să fie observată, (Mt 24,23) 21 și nici nu se va zice: „Iat‑o aici!“ sau „Uite‑o acolo!“ Căci iată, Împărăția lui Dumnezeu este în mijlocul vostru! 22 El le‑a zis apoi ucenicilor: – Vor veni zile când veți tânji să vedeți una din zilele Fiului Omului, dar n‑o veți vedea! 23 Vă vor zice: „Iată‑L aici!“ sau „Iată‑L acolo!“ Să nu vă duceți și să nu‑i urmați! 24 Căci, așa cum fulgerul, când scânteiază, luminează cerul dintr‑o parte în cealaltă, tot așa va fi și Fiul Omului în ziua Sa! 25 Dar mai întâi trebuie să sufere multe și să fie respins de această generație^[6]. 26 Așa cum s‑a întâmplat în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului. 27 Oamenii mâncau, beau, se însurau și se măritau, până în ziua în care Noe a intrat în arcă și a venit potopul și i‑a distrus pe toți. 28 De asemenea, va fi așa cum s‑a întâmplat în zilele lui Lot: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, plantau, construiau, 29 dar, în ziua în care a ieșit Lot din Sodoma, a plouat foc și sulf din cer și i‑a distrus pe toți. 30 Tot așa va fi în ziua în care Se va arăta Fiul Omului. 31 În ziua aceea, cel ce va fi pe acoperișul casei și va avea lucrurile în casă, să nu coboare să le ia, iar cel ce va fi la câmp, de asemenea, să nu se mai întoarcă la cele lăsate în urmă. 32 Aduceți‑vă aminte de soția lui Lot!^[7] (1Mo 19,26) 33 Oricine caută să‑și scape viața, o va pierde, dar cel care și‑o va pierde, o va păstra. 34 Vă spun că, în noaptea aceea, din doi care vor fi într‑un pat, unul va fi luat, iar celălalt va fi lăsat. 35 Două femei vor măcina împreună – una va fi luată, iar cealaltă va fi lăsată. 36 Doi bărbați vor fi la câmp – unul va fi luat, iar celălalt va fi lăsat. 37 Ei L‑au întrebat: – Unde, Doamne? Isus le‑a zis: – Oriunde va fi trupul, acolo se vor aduna și vulturii.