Lukas 16 | Hoffnung für alle

Hoffnung für alle

Wie man sein Geld richtig einsetzt

1 Jetzt wandte sich Jesus an seine Jünger und erzählte folgende Geschichte: »Ein reicher Mann hatte einen Verwalter. Als er erfuhr, dass dieser seinen Besitz verschleuderte, 2 stellte er ihn zur Rede: ›Was muss ich von dir hören? Bring mir deine Abrechnung! Du bist entlassen!‹ 3 Der Verwalter überlegte: ›Was mache ich jetzt? Meinen Posten bin ich los. Die schwere Feldarbeit liegt mir nicht, und zum Betteln bin ich zu stolz. 4 Aber ich weiß, was ich tue. Ich mache mir Freunde, die mich in ihren Häusern aufnehmen, wenn ich arbeitslos bin.‹ 5 Er ließ nacheinander alle Männer zu sich rufen, die bei seinem Herrn Schulden hatten. Den ersten fragte er: ›Wie viel bist du meinem Herrn schuldig?‹ 6 Der Mann antwortete: ›Hundert Fässer Olivenöl.‹ ›Hier ist dein Schuldschein‹, erklärte ihm der Verwalter. ›Trag fünfzig ein!‹ 7 ›Und du?‹, fragte er einen anderen. ›Hundert Säcke Weizen.‹ ›Hier, nimm den Schuldschein und schreib stattdessen achtzig!‹, forderte er ihn auf.« 8 Der Herr^[1] lobte den betrügerischen Verwalter dafür, dass er so vorausschauend gehandelt hatte. Denn wenn es darum geht, sich seine Zukunft zu sichern, sind die Menschen dieser Welt klüger und geschickter als die Menschen, die im Licht Gottes leben.^[2] 9 Jesus erklärte seinen Jüngern: »Ich sage euch: So klug wie dieser ungerechte Verwalter sollt auch ihr das Geld^[3] einsetzen. Macht euch Freunde damit! Dann werdet ihr, wenn euch das Geld nichts mehr nützen kann, einen Platz im Himmel bekommen.^[4] 10 Nur wer im Kleinen treu ist, wird es auch im Großen sein. Wenn ihr bei kleinen Dingen unzuverlässig seid, werdet ihr es auch bei großen sein. 11 Geht ihr also schon mit dem Geld, an dem so viel Unrecht haftet, nicht gut und treu um, wer wird euch dann die Reichtümer des Himmels anvertrauen wollen? 12 Wenn ihr schon die Güter nachlässig verwaltet, die Gott euch nur vorübergehend anvertraut hat, wie soll er euch dann die Dinge schenken, die wirklich euch gehören sollen?« (Mt 6,24) 13 »Niemand kann zwei Herren gleichzeitig dienen. Wer dem einen richtig dienen will, wird sich um die Wünsche des anderen nicht kümmern können. Er wird sich für den einen einsetzen und den anderen vernachlässigen. Auch ihr könnt nicht gleichzeitig für Gott und das Geld leben.«

Neue Maßstäbe

14 All das hörten auch die Pharisäer, die geldgierig waren, und machten sich über Jesus lustig. (Mt 5,18; Mt 5,32; Mt 11,12; Mk 10,11)

Mt 5,18Mt 5,32Mt 11,12Mk 10,11

15 Deshalb sagte Jesus zu ihnen: »Ihr legt großen Wert darauf, dass man euch für Menschen hält, die nach Gottes Willen leben. Aber Gott kennt euer Herz. Was Menschen für beeindruckend halten, das verabscheut er.« 16 Weiter sagte Jesus: »Bis Johannes der Täufer kam, waren das Gesetz von Mose und die Lehren der Propheten die Maßstäbe für alles Handeln. Seit seinem Auftreten wird die rettende Botschaft von Gottes Reich verkündet, und alle wollen unbedingt hinein.^[5] 17 Doch denkt daran: Eher vergehen Himmel und Erde, als dass auch nur ein Strichlein vom Gesetz Gottes ungültig wird. 18 Wer sich also von seiner Frau scheiden lässt und eine andere heiratet, der begeht Ehebruch; und wer eine geschiedene Frau heiratet, der begeht auch Ehebruch.«

Der Reiche und der Arme

19 »Da lebte einmal ein reicher Mann«, erzählte Jesus. »Er war immer sehr vornehm gekleidet und konnte sich Tag für Tag jeden Luxus und jedes Vergnügen leisten. 20 Vor dem Tor seines Hauses aber lag ein schwer kranker Bettler namens Lazarus. Sein Körper war über und über mit Geschwüren bedeckt. 21 Er hoffte, seinen Hunger wenigstens mit den Abfällen aus der Küche des Reichen stillen zu können. Aber es kamen nur die Hunde und beleckten seine offenen Wunden. 22 Schließlich starb der Bettler, und die Engel brachten ihn in den Himmel; dort durfte er den Ehrenplatz an Abrahams Seite einnehmen. Auch der reiche Mann starb und wurde begraben. 23 Als er sich im Totenreich wiederfand, blickte er unter Qualen auf und erkannte in weiter Ferne Abraham mit Lazarus an seiner Seite. 24 ›Vater Abraham‹, rief der Reiche laut, ›hab Mitleid mit mir! Schick mir doch Lazarus! Er soll seine Fingerspitze ins Wasser tauchen und damit meine Zunge kühlen. Ich leide in diesen Flammen furchtbare Qualen!‹ 25 Aber Abraham erwiderte: ›Mein Sohn, erinnere dich! Du hast in deinem Leben alles gehabt, Lazarus hatte nichts. Jetzt geht es ihm gut, und du musst leiden. 26 Außerdem liegt zwischen uns und euch ein tiefer Abgrund. Niemand kann von der einen Seite zur anderen kommen, selbst wenn er es wollte.‹ 27 ›Vater Abraham‹, bat jetzt der Reiche, ›dann schick Lazarus doch wenigstens in das Haus meines Vaters 28 zu meinen fünf Brüdern. Er soll sie warnen, damit sie nach ihrem Tod nicht auch an diesen qualvollen Ort kommen.‹ 29 Aber Abraham entgegnete: ›Deine Brüder sollen auf das hören, was sie bei Mose und den Propheten lesen können.‹ 30 Der Reiche widersprach: ›Nein, Vater Abraham, erst wenn einer von den Toten zu ihnen käme, würden sie ihr Leben ändern.‹ 31 Doch Abraham blieb dabei: ›Wenn sie nicht auf Mose und die Propheten hören, werden sie sich auch nicht überzeugen lassen, wenn einer von den Toten aufersteht.‹«

Noua Traducere Românească

Pilda administratorului nedrept

1 Apoi le‑a zis ucenicilor: – Un om bogat avea un administrator care a fost acuzat că‑i risipește averea. 2 El l‑a chemat și i‑a zis: „Ce înseamnă lucrul acesta pe care‑l aud despre tine? Dă socoteală de administrația ta, pentru că nu mai poți fi administrator!“ 3 Administratorul și‑a zis: „Ce să fac, pentru că stăpânul meu va lua administrația de la mine? Să sap – nu sunt în stare, iar să cerșesc – mi‑e rușine. 4 Știu ce‑o să fac, pentru ca, atunci când voi fi îndepărtat din administrație, ei să mă primească în casele lor!“ 5 I‑a chemat unul câte unul pe datornicii stăpânului său și i‑a zis primului: „Cât îi datorezi stăpânului meu?“ 6 Acela i‑a răspuns: „O sută de bați^[1] de ulei de măsline.“ El i‑a zis: „Ia‑ți zapisul, așază‑te repede și scrie cincizeci!“ (Lk 7,41) 7 A zis apoi altuia: „Dar tu, cât îi datorezi?“ Acela i‑a răspuns: „O sută de cori^[2] de grâu.“ El i‑a zis: „Ia‑ți zapisul și scrie optzeci!“ (Lk 7,41) 8 Stăpânul l‑a lăudat pe administratorul nedrept, deoarece lucrase cu perspicacitate.^[3] Căci fiii veacului acestuia sunt mai isteți față de propria lor generație, decât fiii luminii. 9 Și Eu vă spun: faceți‑vă prieteni cu ajutorul bogăției^[4] nedreptății, pentru ca, atunci când ea va înceta să mai fie, aceștia să vă primească în corturile veșnice! 10 Cine este credincios în lucrul cel mai mic, este credincios și în cel mare, și cine este nedrept în lucrul cel mai mic, este nedrept și în cel mare. 11 Așadar, dacă n‑ați fost credincioși în ce privește bogăția nedreptății, cine v‑o va încredința pe cea adevărată?! 12 Și dacă n‑ați fost credincioși în lucrul altuia, cine vă va da ce este al vostru?! 13 Niciun servitor nu poate sluji la doi stăpâni: căci ori îl va urî pe unul și‑l va iubi pe celălalt, ori îi va fi devotat unuia și‑l va disprețui pe celălalt. Nu puteți sluji și lui Dumnezeu și bogăției. 14 Fariseii, care erau iubitori de bani, au auzit toate acestea și își băteau joc de El. 15 Dar El le‑a zis: – Voi sunteți cei ce vă îndreptățiți pe voi înșivă înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaște inimile! Căci ce este înălțat între oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu.

Alte învățături

16 Legea și Profeții au ținut până la Ioan. De atunci încoace se vestește Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu și fiecare dă năvală în ea. (Mt 5,18; Mt 5,31; Mt 11,12) 17 Este mai ușor să treacă cerul și pământul, decât să cadă o parte a vreunei litere^[5] a Legii! 18 Oricine divorțează de soția lui și se căsătorește cu alta, comite adulter, iar cel care se căsătorește cu o femeie divorțată de soțul ei comite adulter.

Bogatul și Lazăr

19 Era un om bogat, care se îmbrăca în purpură și in subțire și se bucura de lux în fiecare zi. 20 La poarta lui zăcea cineva sărac, pe nume Lazăr, care era plin de bube 21 și care tânjea să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului. Până și câinii veneau și‑i lingeau bubele. 22 Săracul a murit și a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam^[6]. A murit apoi și bogatul și a fost înmormântat. (Lk 13,28; Joh 13,23) 23 În Locuința Morților^[7], unde se afla în chinuri, și‑a ridicat ochii și l‑a văzut de departe pe Avraam și pe Lazăr în sânul acestuia. 24 Atunci el, strigând, a zis: „Tată Avraam, ai milă de mine și trimite‑l pe Lazăr să‑și umezească vârful degetului în apă și să‑mi răcorească limba, căci sunt atât de chinuit în flacăra aceasta!“ 25 Însă Avraam a zis: „Copile, amintește‑ți că, în viața ta, tu ai primit lucrurile bune, iar Lazăr le‑a primit pe cele rele, așa că acum, aici, el este mângâiat, iar tu ești chinuit. 26 Pe lângă toate acestea, între noi și voi a fost așezată o prăpastie mare, astfel încât cei ce vor să treacă de aici la voi, să nu poată, și nici cei de acolo să nu poată trece la noi.“ 27 El a zis: „Atunci, te rog, tată Avraam, să‑l trimiți în casa tatălui meu, – 28 căci am cinci frați –, ca să‑i avertizeze, așa încât să nu vină și ei în locul acesta de chin!“ 29 Însă Avraam a zis: „Îi au pe Moise și pe Profeți^[8]. Să asculte de ei!“ 30 Dar el a zis: „Nu, tată Avraam, ci dacă se duce la ei cineva dintre cei morți, atunci se vor pocăi!“ 31 Însă Avraam i‑a zis: „Dacă nu ascultă de Moise și de Profeți, nu vor fi convinși nici dacă învie cineva dintre cei morți!“