Josua 14 | Hoffnung für alle

Hoffnung für alle

Die Verteilung des Landes Kanaan

1-2 Das Land Kanaan westlich des Jordan wurde unter die übrigen neuneinhalb Stämme aufgeteilt. Der Priester Eleasar, Josua und die Stammesoberhäupter losten aus, welcher Stamm welches Gebiet erhalten sollte. So hatte es der HERR durch Mose befohlen. 3 Zweieinhalb Stämme hatten bereits östlich des Jordan Grundbesitz erhalten. Nur den Leviten wurde kein Land zugeteilt. 4 Sie bekamen jedoch eigene Städte, in denen sie wohnen konnten. Auch gab man ihnen Weideplätze für ihr Vieh. Die Nachkommen von Josef hatten zwei Stämme gebildet: Ephraim und Manasse. 5 Bei der Verteilung Kanaans hielten sich die Israeliten an die Weisungen, die Mose vom HERRN bekommen hatte.

Kaleb bittet um Hebron

6 In Gilgal kamen die Männer des Stammes Juda zu Josua. Unter ihnen war auch Kaleb, der Sohn von Jefunne, aus der Sippe Kenas. Er sagte zu Josua: »Du weißt, was der HERR bei Kadesch-Barnea zu Mose, dem Mann Gottes, über mich und dich gesagt hat. 7 Ich war damals 40 Jahre alt. Mose, der Diener des HERRN, hatte mich von Kadesch-Barnea als Kundschafter in dieses Land hier gesandt. Als ich ihm dann Bericht erstatten musste, war ich zuversichtlich, dass wir das Land einnehmen könnten. 8 Aber die Männer, die mit mir zusammen dieses Gebiet erkundet hatten, jagten dem Volk Angst ein. Ich dagegen vertraute ganz dem HERRN, meinem Gott. 9 Mose hat mir damals geschworen: ›Das Land, in das du vorgedrungen bist, wird dir und deinen Nachkommen für immer gehören, weil du dich fest auf den HERRN, meinen Gott, verlassen hast.‹ 10 Nun hat mich der HERR tatsächlich am Leben erhalten, wie er es versprochen hat. 45 Jahre sind vergangen, seit der HERR dies zu Mose gesagt hat. In dieser langen Zeit sind wir Israeliten in der Wüste umhergezogen. Heute bin ich 85 Jahre alt 11 und noch genauso stark wie damals als Kundschafter. Ich habe die gleiche Kraft und kann immer noch kämpfen und Kriegszüge unternehmen. 12 Teile mir das Bergland zu, das der HERR mir damals versprochen hat! Du weißt, dass dort Anakiter in großen Städten leben, die sie zu Festungen ausgebaut haben. Vielleicht wird der HERR mir helfen, sie zu vertreiben, wie er es zugesagt hat.« 13 Da segnete Josua Kaleb, den Sohn von Jefunne, und erklärte Hebron zu seinem Besitz. 14-15 Früher nannte man Hebron Kirjat-Arba (»Stadt des Arba«). Arba war der größte Mann im Volk der Anakiter gewesen. Heute gehört die Stadt Kaleb und seinen Nachkommen, weil er dem HERRN, dem Gott Israels, völlig vertraut und gehorcht hatte. Dann hatte das Land endlich Ruhe vom Krieg.

Noua Traducere Românească

Teritoriul repartizat în Cisiordania

1 Acestea sunt teritoriile primite drept moștenire de către fiii lui Israel în țara Canaan, teritorii împărțite de preotul Elazar, de Iosua, fiul lui Nun, și de căpeteniile de familie ale semințiilor fiilor lui Israel. 2 Moștenirea le‑a fost dată prin sorți, așa cum poruncise DOMNUL prin Moise, pentru cele nouă seminții și jumătate. 3 Căci Moise dăduse o moștenire celor două seminții și jumătate, de cealaltă parte a Iordanului, însă leviților nu le dăduse nicio moștenire printre ei. 4 Căci urmașii lui Iosif erau două seminții, – Manase și Efraim –, iar ei nu dăduseră leviților niciun teritoriu în țară, ci doar cetăți pentru locuit, împreună cu pășunile acestora pentru turmele și averile lor. 5 Fiii lui Israel făcuseră așa cum DOMNUL îi poruncise lui Moise, și împărțiseră țara.

Teritoriul moștenit de Caleb

6 Fiii lui Iuda s‑au apropiat de Iosua la Ghilgal, iar Caleb, fiul chenizitului Iefune, i‑a zis: „Tu știi ce i‑a spus DOMNUL lui Moise, omul lui Dumnezeu, despre mine și despre tine, pe când eram la Kadeș-Barnea. 7 Eu aveam patruzeci de ani atunci când Moise, robul DOMNULUI, m‑a trimis din Kadeș-Barnea ca să cercetez țara, iar eu i‑am adus vești potrivit cu ceea ce era în inima mea. 8 Frații mei care se suiseră împreună cu mine au înmuiat inima poporului, însă eu L‑am urmat pe deplin pe DOMNUL, Dumnezeul meu. 9 În acea zi, Moise mi‑a jurat, zicând: «Teritoriul pe care l‑ai străbătut cu piciorul tău va fi moștenirea ta și a urmașilor tăi pentru totdeauna, pentru că ai urmat pe deplin calea DOMNULUI, Dumnezeul tău.»^[1] (5Mo 1,36) 10 Acum, iată că DOMNUL m‑a ținut în viață așa cum a spus. Sunt patruzeci și cinci de ani, de când DOMNUL i‑a spus aceste cuvinte lui Moise, pe vremea când Israel străbătea pustia și iată‑mă astăzi, în vârstă de optzeci și cinci de ani! 11 Sunt la fel de puternic astăzi ca și în ziua în care Moise m‑a trimis și am tot atâta vigoare cât aveam atunci pentru a merge la luptă^[2]. 12 Dă‑mi deci muntele acesta despre care a vorbit DOMNUL în ziua aceea! Căci tu însuți ai auzit încă de pe atunci că acolo trăiesc anachiții^[3], iar cetățile sunt înalte și fortificate. Poate că DOMNUL va fi cu mine și îi voi alunga, așa cum a promis DOMNUL.“ (Jos 11,21) 13 Atunci Iosua l‑a binecuvântat pe Caleb, fiul lui Iefune, și i‑a dat Hebronul ca moștenire. 14 De aceea, Hebronul a rămas moștenirea lui Caleb, fiul chenizitului Iefune, până în ziua aceasta, pentru că L‑a urmat pe deplin pe DOMNUL, Dumnezeul lui Israel. 15 Înainte, Hebronul se numise Chiriat-Arba^[4]; Arba fusese un om cu seamă printre anachiți. După aceea țara s‑a odihnit de război.