Johannes 13 | Hoffnung für alle

Hoffnung für alle

Jesus dient seinen Jüngern

1 Das Passahfest stand kurz bevor. Jesus wusste, dass nun die Zeit gekommen war, diese Welt zu verlassen und zum Vater zurückzukehren. Er hatte die Menschen geliebt, die zu ihm gehörten, und er hörte nicht auf, sie zu lieben^[1]. 2 An diesem Abend aß Jesus zusammen mit seinen Jüngern. Der Teufel hatte Judas, den Sohn von Simon Iskariot, schon zum Verrat an Jesus angestiftet. 3 Jesus aber wusste, dass der Vater ihm alles in die Hand gegeben hatte, dass er von Gott gekommen war und zu ihm zurückkehren würde. 4 Da stand er vom Tisch auf, legte sein Obergewand ab und band sich ein Tuch aus Leinen um. 5 Er goss Wasser in eine Schüssel und begann, seinen Jüngern die Füße zu waschen und mit dem Tuch abzutrocknen. 6 Als er zu Simon Petrus kam, wehrte dieser ab: »Herr, wie kommst du dazu, mir die Füße zu waschen!« 7 Jesus antwortete ihm: »Was ich hier tue, verstehst du jetzt noch nicht. Aber später wirst du es begreifen.« 8 Doch Petrus blieb dabei: »Niemals sollst du mir die Füße waschen!« Worauf Jesus erwiderte: »Wenn ich dir nicht die Füße wasche, gehörst du nicht zu mir.« 9 Da sagte Simon Petrus: »Herr, dann wasch mir nicht nur die Füße, sondern auch die Hände und das Gesicht!« 10 Jesus antwortete: »Wer gebadet hat, der ist ganz rein. Ihm braucht man nur noch den Straßenstaub von den Füßen zu waschen. Ihr seid rein – aber nicht alle.« 11 Jesus wusste nämlich, wer ihn verraten würde. Deshalb sagte er: »Ihr seid nicht alle rein.« 12 Nachdem Jesus ihnen die Füße gewaschen hatte, zog er sein Obergewand wieder an, kehrte zu seinem Platz am Tisch zurück und fragte seine Jünger: »Versteht ihr, was ich eben getan habe? 13 Ihr nennt mich Lehrer und Herr. Das ist auch richtig so, denn ich bin es. 14 Wenn schon ich, euer Lehrer und Herr, euch die Füße gewaschen habe, dann sollt auch ihr euch gegenseitig die Füße waschen. 15 Ich habe euch damit ein Beispiel gegeben, dem ihr folgen sollt. Handelt ebenso! 16 Ich sage euch die Wahrheit: Ein Diener steht niemals höher als sein Herr, und ein Botschafter untersteht dem, der ihn gesandt hat. 17 Jetzt wisst ihr das und könnt euch glücklich schätzen, wenn ihr auch danach handelt. 18 Ich spreche nicht von euch allen; denn ich weiß, welche ich als meine Jünger ausgewählt habe. Aber was in der Heiligen Schrift vorausgesagt ist, muss sich erfüllen: ›Einer, der mit mir zusammen das Brot isst, tritt mich mit Füßen.‹ (Ps 41,10) 19 Schon jetzt kündige ich es euch an, damit ihr auch dann, wenn es geschieht, daran glaubt: Ich bin der, den Gott gesandt hat^[2]. (Joh 8,24) 20 Ich sage euch die Wahrheit: Wer einen Menschen aufnimmt, den ich gesandt habe, der nimmt mich auf. Und wer mich aufnimmt, der nimmt den Vater auf, der mich gesandt hat.«

»Einer von euch wird mich verraten«

21 Nachdem Jesus dies gesagt hatte, bestätigte er tief erschüttert: »Ja, es ist wahr: Einer von euch wird mich verraten!« (Mt 26,21; Mk 14,18; Lk 22,21) 22 Die Jünger sahen sich fragend an und rätselten, wen er meinte. 23 Ganz nah bei Jesus hatte der Jünger seinen Platz, den Jesus sehr lieb hatte.^[3] 24 Simon Petrus gab ihm ein Zeichen; er sollte Jesus fragen, wen er gemeint hatte. 25 Da beugte der Jünger sich zu Jesus hinüber und fragte: »Herr, wer von uns ist es?« 26 Jesus antwortete ihm: »Es ist der, dem ich das Stück Brot geben werde, das ich jetzt in die Schüssel eintauche.« Darauf tauchte er das Brot ein und gab es Judas, dem Sohn von Simon Iskariot. 27 Sobald Judas das Brot genommen hatte, bekam Satan ihn ganz in seine Gewalt. »Beeil dich und erledige bald, was du tun willst!«, forderte Jesus ihn auf. 28 Keiner von den anderen am Tisch verstand, was Jesus mit diesen Worten meinte. 29 Manche dachten, Jesus hätte Judas hinausgeschickt, um alles Nötige für das Fest einzukaufen oder den Armen etwas zu geben. Denn Judas verwaltete das Geld von Jesus und seinen Jüngern. 30 Nachdem Judas das Brot genommen hatte, eilte er hinaus. Es war Nacht.

Das neue Gebot der Liebe

31 Als Judas fort war, sagte Jesus: »Jetzt zeigt Gott, wer der Menschensohn wirklich ist, und dadurch wird auch die Herrlichkeit Gottes sichtbar. 32 Wenn der Menschensohn erst Gottes Herrlichkeit gezeigt hat, dann wird auch Gott die Herrlichkeit des Menschensohnes sichtbar machen. Und das geschieht bald! 33 Denn bei euch, meine Kinder, werde ich nur noch kurze Zeit sein. Ihr werdet mich suchen. Doch was ich den führenden Juden gesagt habe,^[4] muss ich jetzt auch euch sagen: Wohin ich gehen werde, dahin könnt ihr mir nicht folgen. (Joh 7,34; Joh 8,21) 34 Ich gebe euch jetzt ein neues Gebot: Liebt einander! So wie ich euch geliebt habe, so sollt ihr euch auch untereinander lieben. 35 An eurer Liebe zueinander wird jeder erkennen, dass ihr meine Jünger seid.«

Jesus kündigt seine Verleugnung durch Petrus an

36 Da fragte ihn Simon Petrus: »Herr, wohin gehst du?« Jesus antwortete ihm: »Wo ich hingehe, kannst du jetzt nicht mitkommen. Aber du wirst mir später folgen.« (Mt 26,31; Mk 14,27; Lk 22,31) 37 »Lass mich doch jetzt bei dir bleiben«, bat ihn Petrus und beteuerte: »Ich bin sogar bereit, für dich zu sterben!« 38 Da antwortete Jesus: »Du willst für mich sterben? Ich versichere dir: Ehe der Hahn kräht, wirst du dreimal geleugnet haben, mich zu kennen!«

Noua Traducere Românească

Isus spală picioarele ucenicilor

1 Înainte de Sărbătoarea Paștelui, Isus știa că I‑a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl. Și fiindcă îi iubea pe ai Săi, care erau în lume, i‑a iubit până la sfârșit.^[1] 2 În timpul cinei, diavolul pusese deja în inima lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul, gândul să‑L trădeze^[2]. 3 Isus, știind că Tatăl I‑a dat toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a ieșit și la Dumnezeu Se duce, 4 S‑a ridicat de la cină, Și‑a pus deoparte hainele, a luat un ștergar și S‑a încins cu el. 5 Apoi a turnat apă într‑un lighean și a început să spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins. 6 Când a ajuns la Simon Petru, acesta I‑a zis: – Doamne, Tu să‑mi speli mie picioarele?! 7 Isus a răspuns și i‑a zis: – Tu nu pricepi acum ce fac Eu, dar vei înțelege după aceea. 8 Petru I‑a zis: – În veci nu‑mi vei spăla picioarele! Isus i‑a răspuns: – Dacă nu te spăl, nu vei avea parte cu Mine. 9 Simon Petru I‑a zis: – Doamne, nu doar picioarele, ci și mâinile și capul! 10 Isus i‑a zis: – Cel ce s‑a îmbăiat nu are nevoie să‑și spele decât picioarele, dar el este curat în întregime. Și voi sunteți curați, dar nu toți. 11 Căci El îl știa pe cel ce urma să‑L trădeze. De aceea a spus: „Nu toți sunteți curați.“ 12 După ce le‑a spălat picioarele, Și‑a luat haina și S‑a așezat să mănânce din nou. El le‑a zis: – Înțelegeți voi ce v‑am făcut? 13 Voi Mă numiți „Învățătorul“ și „Domnul“ și bine ziceți, pentru că sunt. 14 Așadar, dacă Eu – Domnul și Învățătorul – v‑am spălat picioarele, atunci și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora. 15 Căci Eu v‑am dat un exemplu, ca să faceți și voi așa cum v‑am făcut Eu vouă. 16 Adevărat, adevărat vă spun că sclavul nu este mai mare decât stăpânul lui, nici apostolul^[3] mai mare decât cel ce l‑a trimis. 17 Dacă știți aceste lucruri, sunteți fericiți dacă le faceți.

Descoperirea trădătorului

18 Nu vorbesc despre voi toți; Eu îi cunosc pe cei pe care i‑am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura, care zice: „Cel ce mănâncă pâinea Mea și‑a ridicat călcâiul împotriva Mea!“^[4] (Ps 41,9; Mt 26,17; Mk 14,12; Lk 22,7)

Ps 41,9Mt 26,17Mk 14,12Lk 22,7

19 Vă spun lucrul acesta încă de pe acum, înainte să se întâmple, pentru ca, atunci când se va întâmpla, să credeți că Eu sunt. 20 Adevărat, adevărat vă spun că cine‑l primește pe cel pe care‑l trimit Eu, pe Mine Mă primește, iar cel ce Mă primește pe Mine Îl primește pe Cel Ce M‑a trimis pe Mine. 21 După ce a spus aceste lucruri, Isus S‑a tulburat în duhul Său și a mărturisit, zicând: – Adevărat, adevărat vă spun că unul dintre voi Mă va trăda. 22 Ucenicii se uitau unii la alții, fiind nedumeriți despre cine vorbește. 23 Unul dintre ucenicii Lui, cel pe care‑l iubea Isus^[5], ședea la masă rezemat pe pieptul lui Isus. (Joh 21,24) 24 Simon Petru i‑a făcut semn să‑L întrebe pe Isus cine este cel despre care vorbește. 25 Atunci ucenicul acela care ședea rezemat pe pieptul lui Isus L‑a întrebat: – Doamne, cine este? 26 Isus a răspuns: – Este acela căruia îi voi înmuia bucățica de pâine și i‑o voi da. A înmuiat o bucățică de pâine și i‑a dat‑o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul. 27 Și imediat după ce a primit bucățica de pâine, Satan^[6] a intrat în el. Atunci Isus i‑a zis: – Ce ai să faci, fă repede! 28 Dar niciunul dintre cei ce ședeau la masă n‑a înțeles de ce îi spusese aceasta. 29 Unii credeau că, de vreme ce Iuda ținea punga, Isus îi spusese: „Cumpără ceea ce avem nevoie pentru sărbătoare!“ sau îi spusese să dea ceva celor săraci. 30 După ce a luat bucățica de pâine, Iuda a ieșit imediat afară. Era noapte.

Isus prezice lepădarea lui Petru

31 După ce acesta a ieșit afară, Isus a zis: – Acum Fiul Omului este proslăvit și Dumnezeu este proslăvit în El. (Mt 26,31; Mk 14,27; Lk 22,31) 32 Dacă Dumnezeu este proslăvit în El, atunci și Dumnezeu Îl va proslăvi în Sine Însuși și‑L va proslăvi îndată. 33 Copilași, mai sunt puțin cu voi. Mă veți căuta și, așa cum le‑am spus iudeilor că „Unde Mă duc Eu voi nu puteți veni“, tot așa vă spun și vouă acum. 34 Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții! Așa cum v‑am iubit Eu, tot așa să vă iubiți și voi unii pe alții. 35 Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții. 36 Simon Petru L‑a întrebat: – Doamne, unde Te duci? Isus i‑a răspuns: – Acolo unde Mă duc Eu, tu nu poți să Mă urmezi, dar mai târziu Mă vei urma. 37 Petru I‑a zis: – Doamne, de ce nu pot să Te urmez acum? Îmi voi da viața pentru Tine! 38 Isus a răspuns: – Îți vei da viața pentru Mine? Adevărat, adevărat îți spun că nicidecum nu va cânta cocoșul^[7] până nu te vei lepăda de Mine de trei ori.