Jeremia 17 | Hoffnung für alle

Hoffnung für alle

Glücklich ist, wer mir vertraut

1 »Volk von Juda, eure Sünde ist tief in euer Herz und auf die Ecken^[1] eurer Altäre geschrieben. Unauslöschlich ist sie eingraviert, wie von einem Eisengriffel mit einer Spitze aus Diamant. (3Mo 16,18) 2 Selbst eure Kinder denken schon an die Opferaltäre und an die Pfähle, die der Göttin Aschera geweiht sind. Unter den dicht belaubten Bäumen, auf den Hügeln 3 und auf den Bergen – überall habt ihr sie aufgestellt. Darum gebe ich euren Besitz und eure Schätze den Feinden zur Plünderung preis,^[2] ebenso all eure Opferstätten, denn im ganzen Land habt ihr dort gegen mich gesündigt. 4 Ich hatte euch dieses Land für immer geschenkt; doch ihr werdet es wieder verlieren, und daran seid ihr selbst schuld! In einem Land, das ihr nicht kennt, werdet ihr euren Feinden dienen müssen. Denn ihr habt meinen Zorn herausgefordert, er brennt wie ein unauslöschliches Feuer. 5 Ich, der HERR, sage: Mein Fluch lastet auf dem, der sich von mir abwendet, seine Hoffnung auf Menschen setzt und nur auf menschliche Kraft vertraut. 6 Er ist wie ein kahler Strauch in der Wüste, der vergeblich auf Regen wartet. Er steht in einem dürren, unfruchtbaren Land, wo niemand wohnt. 7 Doch ich segne jeden, der seine Hoffnung auf mich, den HERRN, setzt und mir ganz vertraut. 8 Er ist wie ein Baum, der nah am Bach gepflanzt ist und seine Wurzeln zum Wasser streckt: Die Hitze fürchtet er nicht, denn seine Blätter bleiben grün. Auch wenn ein trockenes Jahr kommt, sorgt er sich nicht, sondern trägt Jahr für Jahr Frucht. 9 Nichts ist so undurchschaubar wie das menschliche Herz, es ist unheilbar krank. Wer kann es ergründen? 10 Ich, der HERR, durchschaue es; ich prüfe jeden Menschen ganz genau und gebe ihm, was er für seine Taten verdient. 11 Wer auf unehrliche Weise zu Reichtum gekommen ist, gleicht einem Vogel^[3], der Eier ausbrütet, die er nicht gelegt hat. In der Mitte seines Lebens wird er seinen Reichtum verlieren, und am Ende steht er als Narr da!« 12 Unser Tempel ist der herrliche Thron Gottes, seit jeher hoch erhaben. 13 HERR, du bist Israels Hoffnung! Wer dich verlässt, der wird scheitern. Wer sich von dir abwendet, dessen Name vergeht so schnell wie ein Wort, das man in den Sand schreibt. Denn er hat dich verlassen, die Quelle mit Leben spendendem Wasser.

Herr, du hast mich berufen – hilf mir jetzt!

14 Heile du mich, HERR, dann werde ich geheilt, hilf mir, dann ist mir geholfen! Dich allein will ich preisen! 15 Immer wieder fragen sie mich: »Wo bleibt das Unheil, das der HERR uns angedroht hat? Soll es doch eintreffen!« 16 Gott, du hast mich zum Hirten deines Volkes berufen, und diesem Auftrag bin ich nicht ausgewichen. Ich habe ihnen nie den Untergang gewünscht – das weißt du! Alles, was ich verkündigt habe, ist dir bekannt. 17 Stürze mich nicht in Angst und Schrecken! Du bist doch meine Zuflucht, wenn das Unheil hereinbricht! 18 Bring Schande über meine Verfolger, aber nicht über mich! Sorg dafür, dass sie das Entsetzen packt, doch mich verschone! Lass den Tag des Unheils über sie hereinbrechen, sie sollen ein für alle Mal vom Erdboden verschwinden!

Der Sabbat – ein heiliger Tag

19 Der HERR sprach zu mir: »Stell dich ans Volkstor^[4], durch das die Könige von Juda ein- und ausziehen! Stell dich auch an die anderen Stadttore von Jerusalem 20 und ruf: Hört die Botschaft des HERRN, ihr Könige von Juda, ihr Bewohner von Jerusalem und ganz Juda, die ihr durch diese Tore geht! 21 So spricht der HERR: Wenn euch euer Leben lieb ist, dann hütet euch davor, am Sabbat irgendeine Last durch diese Tore hereinzutragen! 22 Tragt an diesem Tag auch nichts aus euren Häusern, verrichtet am Sabbat keine Arbeit, sondern ehrt ihn als einen Tag, der mir allein geweiht ist. So habe ich es euren Vorfahren befohlen, 23 aber sie gehorchten mir nicht, ja, sie hörten nicht einmal hin! Sie haben sich stur gestellt und wollten sich nichts sagen lassen. 24 Ich, der HERR, verspreche euch: Wenn ihr wirklich auf mich hört und am Sabbat keine Lasten durch die Tore dieser Stadt bringt, wenn ihr diesen Tag als heilig achtet und keine Arbeit verrichtet, 25 dann werden in dieser Stadt auch weiterhin Könige regieren, die Nachkommen von David sind. Mit Pferden und Wagen werden sie durch die Tore ein- und ausziehen, begleitet von ihren obersten Beamten und den Bewohnern von Juda und Jerusalem. Dann wird diese Stadt für immer bewohnt bleiben. 26 Aus dem ganzen Land werden Menschen hierherkommen: aus den Städten von Juda und den Dörfern um Jerusalem, aus dem Gebiet von Benjamin, vom Hügelland an der Westküste, aus dem Bergland und aus der Wüste Negev im Süden. Sie werden ihre Opfer zum Tempel bringen: Brand- und Schlachtopfer, Speiseopfer, Weihrauch und Dankopfer. 27 Wenn ihr aber mein Gebot nicht befolgt, wenn ihr den Sabbat nicht als heilig achtet, sondern euch an diesem Tag Lasten aufladet und sie durch die Stadttore von Jerusalem hereintragt, dann werde ich in den Toren ein Feuer entfachen, das die Paläste der Stadt verzehrt. Keiner kann dieses Feuer löschen!«

Noua Traducere Românească

Păcatul lui Iuda

1 Păcatul lui Iuda este scris cu o daltă de fier, cu un vârf de diamant; este gravat pe tăblița inimii lor și pe coarnele altarelor lor. 2 Chiar și copiii lor își amintesc de altarele lor și de așerele^[1], de lângă copacii verzi și de pe dealurile înalte. 3 Muntele Meu din țară, bogăția ta,^[2] toate comorile tale le voi da ca pradă, împreună cu înălțimile tale, din cauza păcatelor din întreg teritoriul tău. 4 Din vina ta vei pierde moștenirea pe care ți‑o dădusem. Te voi face să slujești dușmanilor tăi într‑o țară pe care nu o cunoști, căci ai aprins focul mâniei Mele, care va arde pentru totdeauna.“ 5 Așa vorbește DOMNUL: „Blestemat este omul care se încrede în om, care face din muritor tăria lui și a cărui inimă se îndepărtează de DOMNUL. 6 El este ca un arbust în deșert, care nu vede venind fericirea. El sălășluiește în locurile arse ale pustiei, într‑un pământ sărat, unde nu locuiește nimeni. 7 Binecuvântat este omul care se încrede în DOMNUL și a cărui încredere este DOMNUL. 8 El este ca un pom sădit lângă ape, care își întinde rădăcinile spre râu. El nu se teme de căldură și frunzișul lui este întotdeauna verde. În anul secetei nu se îngrijorează și nu încetează să aducă rod. 9 Inima este mai înșelătoare decât toate lucrurile și este fără vindecare. Cine poate să o cunoască? 10 Eu, DOMNUL, cercetez inima și încerc rărunchii, ca să dau fiecăruia după căile lui, după rodul faptelor lui. 11 Ca o potârniche, care clocește niște ouă pe care nu ea le‑a ouat, așa este omul care câștigă bogății pe nedrept. Ele îl vor părăsi la jumătatea vieții lui, iar la urmă nu va fi decât un nebun.“ 12 Tron glorios, înălțat de la început, loc al Sfântului nostru Lăcaș! 13 DOAMNE, Speranța lui Israel! Toți cei ce Te părăsesc vor fi făcuți de rușine! Cei ce se îndepărtează de Mine vor fi scriși pe pământ, căci L‑au părăsit pe DOMNUL, Izvorul apelor vii! 14 Vindecă‑mă, DOAMNE, și voi fi vindecat! Mântuiește‑mă, și voi fi mântuit, căci Tu ești lauda mea! 15 Iată, ei îmi zic: „Unde este Cuvântul DOMNULUI? Să se împlinească dar!“ 16 Iar eu, ca să Te urmez, nu m‑am grăbit să nu mai fiu păstor și n‑am dorit o zi incurabilă, Tu știi. Rostirea buzelor mele este chiar înaintea feței Tale. 17 De aceea, nu fi o pricină de groază pentru mine, căci Tu ești adăpostul meu în ziua nenorocirii. 18 Fie ca persecutorii mei să fie rușinați, iar eu să nu fiu dat de rușine! Fie ca ei să se înspăimânte! iar eu să nu mă înspăimânt! Adu peste ei ziua cea rea! Zdrobește‑i de două ori mai mult.

Imperativul sfințirii Sabatului

19 DOMNUL mi‑a zis astfel: „Du‑te și stai la Poarta Fiilor Poporului, prin care intră și ies regii lui Iuda, și la toate celelalte porți ale Ierusalimului 20 și spune‑le: «Ascultați Cuvântul DOMNULUI, regi ai lui Iuda, voi, toți cei din Iuda și toți locuitorii Ierusalimului, care intrați pe aceste porți! 21 Așa vorbește DOMNUL: ‘Luați seama în sufletele voastre să nu cumva să purtați vreo povară în ziua de Sabat și să nu intrați cu ea pe porțile Ierusalimului. 22 Să nu scoateți din casele voastre vreo povară în ziua de Sabat și să nu faceți nicio lucrare, ci să sfințiți^[3] ziua de Sabat, așa cum am poruncit părinților voștri. 23 Ei n‑au ascultat și n‑au luat aminte, ci și‑au înțepenit ceafa, ca să nu asculte și să nu primească îndrumarea. 24 Voi însă, dacă Mă veți asculta cu atenție, zice DOMNUL, și nu veți aduce nicio povară pe porțile acestei cetăți în ziua de Sabat, dacă veți sfinți ziua de Sabat și nu veți face nicio lucrare în timpul ei, 25 atunci, pe porțile acestei cetăți vor intra regi și prinți care stau pe tronul lui David. Ei și prinții lor, oamenii lui Iuda și locuitorii Ierusalimului vor veni în care și călare pe cai, iar cetatea aceasta va fi locuită pentru totdeauna. 26 Vor veni din cetățile lui Iuda și din împrejurimile Ierusalimului, din teritoriul lui Beniamin, din zona deluroasă^[4], de la munte și din Neghev^[5], cei ce aduc la Casa DOMNULUI arderi‑de‑tot și jertfe, daruri de mâncare și tămâie și cei ce aduc jertfe de mulțumire. (Jer 13,19) 27 Dar dacă nu veți asculta când vă poruncesc să sfințiți ziua de Sabat, să nu purtați nicio povară și să nu intrați cu ea pe porțile Ierusalimului în ziua de Sabat, atunci voi aprinde un foc la porțile cetății, care va mistui palatele Ierusalimului și care nu va fi stins.’»“