2.Mose 15 | Hoffnung für alle

Hoffnung für alle

Das Lied Moses

1 Damals sangen Mose und die Israeliten dieses Lied zu Ehren des HERRN: »Ich will dem HERRN singen, denn er ist mächtig und erhaben, Pferde und Reiter warf er ins Meer! 2 Der HERR ist meine Rettung und Kraft, er lässt mich fröhlich singen. Er ist mein Gott, ihn will ich preisen! Er ist der Gott meines Vaters, ihn allein will ich ehren. 3 Der HERR ist ein mächtiger Kämpfer; sein Name ist ›der HERR‹^[1]. (2Mo 3,14) 4 Die Streitwagen des Pharaos und sein Heer hat er ins Meer geschleudert. Die besten Wagenkämpfer ließ er im Schilfmeer ertrinken. 5 Wasserfluten haben sie bedeckt, wie Steine sind sie in der Tiefe versunken. 6 HERR, deine Hand tut große Wunder, ja, deine gewaltige Hand zerschmettert den Feind! 7 Du bist mächtig und erhaben. Du stürzt diejenigen zu Boden, die sich gegen dich erheben. Dein glühender Zorn trifft sie und verbrennt sie wie Stroh. 8 Zornerfüllt hast du aufs Meer geblasen, da türmten sich die Wassermassen, die Fluten standen wie ein Wall, die Meerestiefen wie eine Mauer! 9 Der Feind prahlte: ›Los, wir verfolgen sie! Wir holen sie ein und machen reiche Beute! Jeder bekommt, was er haben will. Wir ziehen das Schwert und zwingen sie in die Knie!‹ 10 Aber als dein Atem blies, verschlang sie das Meer. Wie Blei versanken sie in den mächtigen Wogen. 11 HERR, wer unter allen Göttern ist dir gleich? Wer ist wie du, herrlich und heilig? Wer vollbringt so große, furchterregende Taten? Wer tut Wunder – so wie du? 12 Als du deinen rechten Arm ausstrecktest, verschlang die Erde unsere Feinde. 13 Voller Liebe führst du uns, dein Volk, das du gerettet hast! Mit großer Macht leitest du uns bis zu dem heiligen Ort, an dem du wohnst. 14 Wenn die anderen Völker hören, was geschehen ist, erschrecken sie. Angst überfällt die Philister, 15 und die Fürsten Edoms sind entsetzt. Moabs Herrscher fangen an zu zittern, und die Bewohner Kanaans verlieren allen Mut. 16 Furcht und Schrecken packt sie. Sie sehen deine große Macht, HERR, und stehen wie versteinert da, bis dein Volk vorbeigezogen ist, ja, bis das Volk, das du freigekauft hast, vorbeigezogen ist! 17 Du bringst sie zu deinem Berg und pflanzt sie dort ein, an dem Ort, den du dir als Wohnung gewählt hast. Dort ist dein Heiligtum, o HERR, das du mit eigener Hand errichtet hast! 18 Der HERR ist König für immer und ewig!« 19 Die Soldaten des Pharaos waren den Israeliten mit Pferden und Streitwagen ins Meer gefolgt. Da hatte der HERR das Wasser zurückfluten lassen, und die Wogen hatten sie verschlungen. Die Israeliten aber waren trockenen Fußes mitten durchs Meer gezogen. 20 Die Prophetin Mirjam, Aarons Schwester, nahm ihr Tamburin zur Hand. Auch die anderen Frauen schlugen ihr Tamburin, und zusammen tanzten sie im Reigen. 21 Mirjam sang ihnen vor: »Singt dem HERRN, denn er ist mächtig und erhaben! Pferde und Reiter warf er ins Meer!«

Ich bin der Herr, der euch heilt!

22 Mose ließ die Israeliten vom Schilfmeer aufbrechen. Sie zogen los und kamen in die Wüste Schur. Drei Tage lang waren sie hier unterwegs, ohne Wasser zu finden. 23 Als sie endlich die Oase von Mara erreichten, war das Wasser dort so bitter, dass sie es nicht trinken konnten. Darum heißt dieser Ort Mara (»Bitterkeit«). 24 »Was sollen wir nun trinken?«, fragten die Leute Mose vorwurfsvoll. 25 Mose flehte den HERRN um Hilfe an, und der HERR zeigte ihm ein Stück Holz. Als Mose es ins Wasser warf, wurde das Wasser genießbar. In Mara gab Gott seinem Volk Gesetze und Regeln, nach denen sie leben sollten, und stellte sie auf die Probe. 26 Er sagte zu ihnen: »Hört auf mich, den HERRN, euren Gott, und lebt so, wie es mir gefällt! Haltet euch an meine Gebote und Weisungen! Wenn ihr das tut, werdet ihr keine der Krankheiten bekommen, mit denen ich die Ägypter bestraft habe. Denn ich bin der HERR, der euch heilt!« 27 Dann brachen die Israeliten wieder auf und erreichten Elim, eine Oase mit zwölf Quellen und siebzig Palmen. Dort schlugen sie ihr Lager auf.

Noua Traducere Românească

Cântarea de laudă a lui Moise și a lui Miriam

1 Atunci Moise și fiii lui Israel au cântat această cântare DOMNULUI. Ei au zis: „Voi cânta DOMNULUI, căci S‑a înălțat cu multă slavă. I‑a năpustit în mare pe cal și pe călăreț. 2 DOMNUL^[1] este puterea și cântarea mea, El a devenit izbăvirea mea; Acesta este Dumnezeul meu și Îl voi lăuda, este Dumnezeul tatălui meu și Îl voi înălța. (2Mo 17,16) 3 DOMNUL este un războinic; Numele Lui este DOMNUL. 4 El a aruncat în mare carele lui Faraon și armata lui. Căpeteniile lui alese s‑au înecat în Marea Roșie^[2]. (2Mo 10,19) 5 Ape adânci i‑au acoperit; au coborât în adâncuri ca o piatră. 6 Dreapta Ta, DOAMNE, este măreață în putere, dreapta Ta, DOAMNE, l‑a zdrobit pe dușman. 7 Cu măreția maiestății Tale i‑ai doborât pe cei ce s‑au ridicat împotriva Ta, Ți‑ai dezlănțuit mânia care i‑a mistuit ca pe o miriște. 8 La suflarea nărilor Tale apele s‑au adunat, puhoaiele de ape s‑au ridicat ca un zid, adâncurile s‑au închegat în inima mării. 9 Dușmanul își zicea: «Îi voi urmări, îi voi ajunge. Voi împărți prada; îmi voi împlini dorința cu privire la ei. Îmi voi scoate sabia și mâna mea va pune stăpânire pe ei.» 10 Însă când Tu ai suflat cu suflarea Ta, marea i‑a acoperit. S‑au afundat ca plumbul în apele mărețe. 11 Cine este ca Tine dintre dumnezei, DOAMNE? Cine este ca Tine, glorios în sfințenie, de temut în cântări de laudă și înfăptuitor de minuni? 12 Ți‑ai întins mâna dreaptă, și pământul i‑a înghițit. 13 Prin îndurarea^[3] Ta ai condus poporul pe care l‑ai răscumpărat; prin puterea Ta l‑ai călăuzit spre Locuința Ta cea sfântă^[4]. (Jer 7,12) 14 Popoarele vor auzi și vor tremura; îi va apuca groaza pe locuitorii Filistiei. 15 Atunci căpeteniile Edomului se vor îngrozi; un cutremur îi va cuprinde pe conducătorii Moabului. Toți locuitorii Canaanului se vor topi de spaimă. 16 Spaima și groaza vor cădea peste ei. Din cauza măreției brațului Tău, vor amuți ca o piatră, până va trece poporul Tău, DOAMNE, până va trece poporul pe care l‑ai câștigat.^[5] 17 Tu îi vei aduce și‑i vei sădi pe muntele moștenirii Tale, Locul șederii Tale pe care Tu, DOAMNE, l‑ai făcut, Sfântul Lăcaș, Stăpâne, pe care mâinile Tale l‑au întemeiat. 18 DOMNUL va domni în veci de veci!“ 19 Când caii, carele și călăreții^[6] lui Faraon au intrat în mare, DOMNUL a adus înapoi apele mării peste ei. Însă fiii lui Israel au mers pe pământ uscat prin mijlocul mării. 20 Apoi Miriam, profetesa, sora lui Aaron, a luat o tamburină în mână și toate femeile au ieșit după ea având tamburine și dansând. 21 Miriam le cânta: „Cântați DOMNULUI, căci S‑a înălțat cu multă slavă. I‑a năpustit în mare pe cal și pe călăreț.“

Apele de la Mara și Elim

22 După aceea, Moise l‑a condus pe Israel în călătorie de la Marea Roșie și au ieșit înspre pustia Șur. Ei au mers trei zile prin pustie, fără să găsească apă. 23 Au ajuns la Mara, dar n‑au putut să bea apă din Mara pentru că era amară. De aceea i s‑a pus numele Mara^[7]. 24 Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: „Ce vom bea?“ 25 El a strigat către DOMNUL, și DOMNUL i‑a arătat un copac. Moise a aruncat copacul în apă, și apa s‑a făcut dulce. Acolo i‑a dat DOMNUL hotărâri și porunci și acolo l‑a pus la încercare^[8]. 26 El a zis: „Dacă vei asculta cu atenție glasul DOMNULUI, Dumnezeul tău, dacă vei face ce este drept în ochii Lui, dacă vei lua aminte la poruncile Lui și vei păzi toate hotărârile Lui, nu voi aduce peste tine niciuna din bolile pe care le‑am adus peste egipteni. Căci Eu sunt DOMNUL, Care te vindecă.“ 27 Au ajuns la Elim, unde se găseau douăsprezece izvoare de apă și șaptezeci de palmieri. Ei și‑au așezat tabăra acolo, lângă ape.