1.Mose 24 | Hoffnung für alle

Hoffnung für alle

Eine Frau für Isaak

1 Abraham war mittlerweile sehr alt geworden. Der HERR hatte sein Leben gesegnet und ihm in jeder Hinsicht Gutes getan. 2 Eines Tages sagte Abraham zu seinem Hausverwalter, der sein ältester Knecht war: »Als Zeichen des Schwures lege die Hand auf meinen Unterleib 3 und schwöre beim HERRN, dem Gott über Himmel und Erde, dass du meinen Sohn Isaak keine Kanaaniterin heiraten lässt! Er soll keine Frau aus dieser Gegend nehmen. 4 Geh in meine Heimat und such in meiner Verwandtschaft eine Frau für ihn aus!« 5 »Aber was ist, wenn die Frau nicht mitkommen will?«, fragte der Knecht. »Soll ich dann deinen Sohn in das Land zurückbringen, aus dem du damals weggezogen bist?« 6 »Auf keinen Fall!«, erwiderte Abraham. 7 »Denn der HERR, der Gott des Himmels, hat mir aufgetragen, meine Heimat und mein Elternhaus zu verlassen, und er hat mir versprochen, meinen Nachkommen dieses Land hier zu geben. Er wird seinen Engel vor dir herschicken und dafür sorgen, dass du eine Frau für meinen Sohn findest. 8 Wenn die Frau nicht mitkommen will, dann bist du nicht mehr an diesen Schwur gebunden. Niemals aber darfst du Isaak in meine Heimat zurückbringen!« 9 Da legte der Knecht seine Hand auf Abrahams Unterleib und schwor ihm, alles zu tun, was Abraham gesagt hatte. 10 Er belud zehn Kamele Abrahams mit wertvollen Geschenken und ritt nach Mesopotamien in die Stadt, in der die Familie von Abrahams Bruder Nahor lebte. 11 Als er ankam, hielt er an einem Brunnen kurz vor der Stadt und ließ dort die Kamele lagern. Es war gegen Abend – etwa die Zeit, in der die Frauen aus der Stadt kommen, um Wasser zu schöpfen. 12 »Ach, HERR, du Gott meines Herrn Abraham«, betete er, »sei gut zu meinem Herrn und erfülle seinen Wunsch! Bitte lass doch meinen Plan gelingen! 13 Ich stehe hier am Brunnen, und gleich kommen die Mädchen aus der Stadt, um Wasser zu holen. 14 Ich werde eine von ihnen fragen, ob sie mir zu trinken gibt. Wenn sie dann antwortet: ›Natürlich, trink nur; ich will auch deinen Kamelen Wasser geben!‹, dann bin ich überzeugt, dass sie es ist, die du für Isaak ausgesucht hast! So weiß ich, dass du den Wunsch meines Herrn erfüllt hast.« 15-16 Kaum hatte er das Gebet zu Ende gesprochen, da kam auch schon ein Mädchen aus der Stadt mit einem Wasserkrug auf der Schulter und füllte ihn am Brunnen. Es war Rebekka, die Tochter Betuëls und Enkelin Milkas, der Frau von Abrahams Bruder Nahor. Sie war sehr schön und unverheiratet; noch hatte kein Mann sie berührt. Als sie die Stufen am Brunnen wieder heraufstieg, 17 ging der Knecht rasch auf sie zu und bat sie um einen Schluck Wasser. 18 »Natürlich, Herr!«, antwortete sie, nahm sofort den Krug von der Schulter und gab ihm zu trinken. 19 Dann sagte sie: »Ich will auch deinen Kamelen Wasser geben, bis sie sich satt getrunken haben.« 20 Sie goss das Wasser aus ihrem Krug in die Tränkrinne, lief zum Brunnen und schöpfte so lange, bis alle Kamele genug hatten. 21 Schweigend stand der Knecht daneben und beobachtete sie. Er war gespannt, ob der HERR sein Gebet erhört hatte und seine Reise erfolgreich sein würde. 22 Als Rebekka die Kamele versorgt hatte, holte er für sie einen wertvollen goldenen Nasenring, der 6 Gramm wog, und zwei goldene Armreife zu je 120 Gramm aus seinem Gepäck. 23 »Bitte verrate mir doch: Wer ist dein Vater?«, fragte er. »Und habt ihr in eurem Haus noch Platz für uns zum Übernachten?« 24 »Mein Vater ist Betuël, seine Eltern heißen Milka und Nahor«, antwortete sie. 25 »Ja, wir haben genug Platz für euch, und Futter für eure Kamele ist auch vorhanden.« 26 Da warf sich der Knecht zu Boden und betete: 27 »Danke, HERR, du Gott meines Herrn Abraham, danke, dass du bis heute immer so gut zu ihm gewesen bist und all das einhältst, was du ihm versprochen hast! Nun hast du auch noch seinen Wunsch erfüllt und mich direkt zu den Verwandten meines Herrn geführt!« 28 Rebekka lief nach Hause zu ihrer Mutter und erzählte allen, was vorgefallen war. 29-30 Als ihr Bruder Laban den Ring und die Armreife an seiner Schwester sah und ihre Geschichte hörte, lief er sofort hinaus zum Brunnen. Der Knecht stand immer noch bei seinen Kamelen. 31 Laban rief ihm zu: »Du bist wirklich vom HERRN reich gesegnet! Warum stehst du noch hier draußen? Komm doch mit mir! In unserem Haus habe ich schon alles für dich vorbereitet. Auch für deine Kamele ist genug Platz!« 32 Da ging der Knecht mit. Man sattelte die Kamele ab und gab ihnen Stroh und Futter. Den Gästen wurde Wasser gebracht, damit sie sich die Füße waschen konnten. 33 Vor dem Abendessen aber sagte der Knecht: »Ich esse erst, wenn ich erzählt habe, warum ich hier bin!« »Einverstanden«, sagte Laban, »erzähl!« 34 »Ich bin Abrahams Knecht«, stellte er sich ihnen vor. 35 »Der HERR hat meinen Herrn reich beschenkt. Er ist sehr wohlhabend geworden: Ihm gehören Schafe, Ziegen und Rinder, Kamele und Esel, dazu Silber und Gold und viele Diener und Mägde. 36 Seine Frau Sara bekam noch im hohen Alter einen Sohn. Dieser wird einmal den ganzen Besitz erben. 37 Nun will mein Herr, dass sein Sohn Isaak keine Kanaaniterin zur Frau nimmt aus dem Land, in dem er wohnt. Ich musste ihm schwören, dass ich das nicht zulassen werde. 38 Er hat mich hierhergeschickt, um stattdessen aus seiner Verwandtschaft eine Frau zu suchen. 39 ›Aber was ist, wenn sie nicht mitkommen will?‹, fragte ich ihn. 40 ›Mach dir keine Sorgen‹, antwortete er, ›denn Gott, der HERR, dem mein Leben gehört, wird dir seinen Engel vorausschicken, so dass dir alles gelingt. Du wirst eine Frau aus dem Haus meines Vaters finden. 41 Falls meine Familie ihr nicht erlaubt mitzukommen, dann – und nur dann – bist du von deinem Schwur entbunden!‹ 42 Ja, und so kam ich heute zu eurem Brunnen vor der Stadt; dort betete ich: HERR, du Gott meines Herrn Abraham! Wenn du willst, dass ich meinen Auftrag erfolgreich ausführe, dann lass meinen Plan gelingen: 43 Ich warte hier am Brunnen. Gleich werden die Mädchen kommen, um Wasser zu schöpfen. Ich werde auf eine von ihnen zugehen und sie bitten, mir einen Schluck Wasser aus ihrem Krug zu geben. 44 Wenn sie dann antwortet: ›Natürlich – und auch deinen Kamelen will ich Wasser geben!‹, dann ist sie es, die du für den Sohn meines Herrn ausgesucht hast! 45 Kaum hatte ich dies Gebet gesprochen, da kam auch schon Rebekka mit einem Krug auf ihrer Schulter. Sie lief zum Brunnen hinunter und füllte den Krug mit Wasser. ›Bitte gib mir etwas zu trinken!‹, bat ich sie. 46 Sofort nahm sie den Krug von ihrer Schulter und sagte: ›Trink, mein Herr – und auch deinen Kamelen will ich Wasser geben!‹ Als sie damit fertig war, 47 fragte ich sie nach ihrem Vater. ›Mein Vater ist Betuël‹, antwortete sie, ›seine Eltern heißen Nahor und Milka!‹ Da schenkte ich ihr den goldenen Nasenring und legte ihr die Armreife an. 48 Ich warf mich zu Boden und lobte den Gott meines Herrn Abraham, weil er mich direkt zum Bruder meines Herrn gebracht hatte. Und jetzt bitte ich euch: Gebt eure Rebekka dem Sohn Abrahams zur Frau! 49 Wenn mein Herr euer Vertrauen und euer Wohlwollen gefunden hat, dann willigt in diese Heirat ein; wenn ihr aber nicht wollt, sagt es mir nur, dann werde ich weitersehen.« 50 Laban und Betuël antworteten: »Das hat der HERR so geführt. Es steht uns nicht zu, etwas dagegen zu sagen – wie er will, so soll es geschehen! 51 Hier hast du Rebekka, nimm sie mit nach Kanaan! Sie soll den Sohn deines Herrn heiraten, wie der HERR es bestimmt hat!« 52 Als der Knecht das hörte, warf er sich zu Boden und dankte dem HERRN. 53 Dann holte er aus den Satteltaschen die mitgebrachten Geschenke hervor. Rebekka gab er Silber- und Goldschmuck und schöne Kleider, und auch ihrem Bruder und ihrer Mutter überreichte er viele wertvolle Geschenke. 54 Danach begann das Abendessen. Als die Gäste gegessen und getrunken hatten, legten sie sich schlafen. Am nächsten Morgen sagte der Knecht: »Ich möchte zurück zu meinem Herrn. Mit eurer Erlaubnis wollen wir schon heute aufbrechen.« 55 »So plötzlich trennen wir uns nicht gern von Rebekka, lass sie noch zehn Tage bei uns bleiben, dann kann sie mit dir kommen!«, baten ihr Bruder und ihre Mutter. 56 Er entgegnete: »Haltet mich nicht auf! Der HERR hat meine Reise gelingen lassen, und jetzt möchte ich so schnell wie möglich zu meinem Herrn zurück!« 57 »Am besten, sie entscheidet selbst«, sagten die beiden. 58 Sie riefen Rebekka herbei und fragten: »Bist du einverstanden, heute schon mit diesem Mann fortzuziehen?« »Ja, das bin ich!«, antwortete sie. 59 Da willigten sie ein und ließen Rebekka gehen. Der Knecht, seine Leute, Rebekka und ihr früheres Kindermädchen machten sich für die Reise fertig. 60 Der Bruder und die Mutter verabschiedeten sich von ihr mit einem Segenswunsch: »Unsere Schwester, du sollst die Stammmutter eines großen und mächtigen Volkes werden! Mögen deine Nachkommen alle ihre Feinde besiegen!« 61 Danach bestiegen Rebekka und ihre Dienerinnen die Kamele und machten sich mit Abrahams Knecht auf den Weg. 62 Isaak wohnte zu der Zeit im Süden des Landes. Er kam gerade zurück von dem Brunnen, der den Namen »Brunnen des Lebendigen, der mich sieht« trägt, 63 und machte abends noch einen Spaziergang, um nachzudenken und zu beten^[1]. Da sah er auf einmal Kamele kommen. 64 Auch Rebekka hatte Isaak entdeckt. Schnell sprang sie vom Kamel herunter und fragte den Knecht: 65 »Wer ist dieser Mann, der uns da entgegenkommt?« »Er ist der Sohn meines Herrn«,^[2] antwortete er. Da verhüllte sie ihr Gesicht mit dem Schleier. 66 Der Knecht erzählte Isaak vom Verlauf der Reise. 67 Isaak brachte Rebekka in das Zelt, in dem seine Mutter gelebt hatte. Er nahm sie zur Frau und gewann sie sehr lieb. So wurde er über den Verlust seiner Mutter getröstet.

Noua Traducere Românească

Căsătoria lui Isaac cu Rebeca

1 Avraam era acum bătrân, înaintat în vârstă, iar DOMNUL îl binecuvântase în toate lucrurile. 2 El i‑a zis celui mai bătrân rob din casa sa, cel care stăpânea peste tot ce era al său: – Pune‑ți, te rog, mâna sub coapsa mea 3 și jură‑mi pe DOMNUL, Dumnezeul cerurilor și al pământului, că nu vei lua o soție pentru fiul meu dintre fiicele canaaniților, în mijlocul cărora locuiesc, 4 ci te vei duce în țara mea, la rudeniile mele, și de acolo vei lua o soție pentru fiul meu, pentru Isaac. 5 Robul i‑a răspuns: – Poate că femeia nu va vrea să mă urmeze în această țară. Trebuie atunci să‑l duc înapoi pe fiul tău în țara din care ai ieșit? 6 Avraam i‑a zis: – Ai grijă să nu cumva să‑l duci înapoi pe fiul meu acolo! 7 DOMNUL, Dumnezeul cerurilor, Cel Care m‑a scos din casa tatălui meu și dintre rudeniile mele, Care mi‑a vorbit și mi‑a jurat, zicând: „Seminței^[1] tale îi voi da această țară!“, îl va trimite pe Îngerul Său înaintea ta, iar tu vei lua de acolo o soție pentru fiul meu. (1Mo 12,7) 8 Dar dacă femeia nu va dori să te urmeze, vei fi dezlegat de acest jurământ al meu. Numai să nu‑l duci pe fiul meu acolo! 9 Robul și‑a pus mâna sub coapsa stăpânului său, Avraam, și i‑a jurat în legătură cu acest lucru. 10 Robul a luat zece dintre cămilele stăpânului său și a plecat, având la el^[2] tot felul de bunuri ale stăpânului său. El s‑a ridicat și a plecat în Aram-Naharaim^[3], în cetatea lui Nahor. 11 În timpul serii, timpul când femeile ieșeau să scoată apă, a pus cămilele să se așeze în genunchi, în afara cetății, lângă fântâna cu apă. 12 Apoi a zis: „DOAMNE, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, Te rog, împlinește‑mi astăzi dorința și arată‑Ți îndurarea față de stăpânul meu, Avraam. 13 Iată, stau lângă acest izvor de apă, iar fiicele oamenilor din cetate ies să scoată apă. 14 Fie ca fata căreia îi voi spune: «Te rog, dă‑mi să beau din urciorul tău!» și care îmi va răspunde: «Bea și‑ți voi adăpa și cămilele!», să fie cea pe care ai rânduit‑o pentru robul Tău, Isaac. Prin aceasta voi cunoaște că ai arătat îndurare față de stăpânul meu.“ 15 Nu terminase el încă de vorbit și iată că a ieșit cu urciorul ei pe umăr Rebeca, fata care i se născuse lui Betuel, fiul Milcăi, soția lui Nahor, fratele lui Avraam. 16 Fata era foarte plăcută la înfățișare. Era fecioară și niciun bărbat n‑o cunoscuse. Ea a coborât la izvor, și‑a umplut urciorul și apoi s‑a suit înapoi. 17 Robul a alergat s‑o întâlnească și i‑a zis: – Te rog, dă‑mi să beau puțină apă din urciorul tău! 18 Ea a răspuns: – Bea, stăpâne. Și‑a coborât repede urciorul pe mână și i‑a dat să bea. 19 După ce a terminat să‑i dea de băut, ea a zis: – Voi scoate apă și pentru cămilele tale, până vor termina de băut. 20 A golit repede urciorul în adăpătoare, a alergat din nou la fântână ca să scoată apă și a scos apă pentru toate cămilele lui. 21 Bărbatul o privea fără să spună nimic, pentru ca să înțeleagă dacă DOMNUL i‑a făcut reușită călătoria sau nu. 22 După ce cămilele au terminat de băut, bărbatul a luat un inel^[4] de aur, cântărind o jumătate de șechel^[5] și două brățări de aur, cântărind zece șecheli^[6], 23 și a zis: – A cui fiică ești? Spune‑mi, te rog, este loc în locuința tatălui tău pentru noi, ca să înnoptăm acolo? 24 Ea i‑a răspuns: – Sunt fiica lui Betuel, fiul Milcăi, pe care aceasta i l‑a născut lui Nahor. 25 Apoi ea i‑a zis: – Avem paie și nutreț din belșug, precum și loc de înnoptat. 26 Atunci bărbatul s‑a plecat, s‑a închinat DOMNULUI 27 și a zis: „Binecuvântat să fie DOMNUL, Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, Care nu Și‑a îndepărtat îndurarea și credincioșia de la stăpânul meu. În ce mă privește, DOMNUL m‑a condus pe cale până la casa fraților^[7] stăpânului meu.“ 28 Fata a alergat și a spus aceste lucruri celor din familia mamei ei. 29 Rebeca avea un frate al cărui nume era Laban; acesta a alergat la acel bărbat, la izvor. 30 De îndată ce a văzut inelul și brățările pe mâinile surorii sale și a auzit‑o pe sora sa, Rebeca, zicând: „Așa mi‑a vorbit bărbatul acela“, s‑a dus la acel bărbat și iată că el stătea lângă cămile, la izvor. 31 El i‑a zis: „Vino, binecuvântatul DOMNULUI! De ce stai afară când eu am pregătit casa și un loc pentru cămile?“ 32 Bărbatul a intrat în casă, iar el a descărcat cămilele. Apoi le‑a dat cămilelor paie și nutreț și a adus apă pentru spălarea picioarelor bărbatului aceluia și ale oamenilor care erau cu el. 33 I s‑a dat să mănânce, dar el a zis: – Nu voi mânca până nu voi spune ce am de spus. Laban i‑a zis: – Spune! 34 El a zis: – Eu sunt robul lui Avraam. 35 DOMNUL l‑a binecuvântat mult pe stăpânul meu, iar el a ajuns un om bogat. I‑a dat oi și vite, aur și argint, robi și roabe, cămile și măgari. 36 Sara, soția stăpânului meu, i‑a născut acestuia un fiu la bătrânețe, iar el i‑a dat lui tot ceea ce are. 37 Stăpânul meu m‑a pus să jur, zicând: „Să nu iei pentru fiul meu o soție dintre fiicele canaaniților, în a căror țară locuiesc, 38 ci să te duci la familia tatălui meu, la clanul meu, și de acolo să iei o soție pentru fiul meu!“ 39 Eu i‑am zis stăpânului meu: „Poate că femeia nu mă va urma.“ 40 Dar el mi‑a răspuns: „DOMNUL, înaintea Căruia am umblat, Își va trimite Îngerul cu tine și‑ți va face reușită călătoria, iar tu vei lua o soție pentru fiul meu din clanul meu, din familia tatălui meu. 41 Dar dacă vei merge la clanul meu, iar ei nu ți‑o vor da, vei fi dezlegat de jurământul meu.“ 42 Când am ajuns astăzi la izvor, am zis: „DOAMNE, Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, te rog, dacă mă vei ajuta să reușesc în călătoria pe care o fac, 43 iată, stau lângă acest izvor de apă. Fie ca fecioara care va ieși să scoată apă, căreia îi voi spune: «Te rog, dă‑mi să beau puțină apă din urciorul tău» 44 și care îmi va răspunde: «Bea și voi scoate apă și pentru cămilele tale», să fie soția pe care DOMNUL a rânduit‑o pentru fiul stăpânului meu.“ 45 Nu terminasem eu încă de vorbit în inima mea și iată că a ieșit Rebeca cu urciorul ei pe umăr. Ea a coborât la izvor și a scos apă. Atunci, eu i‑am zis: „Te rog, dă‑mi să beau!“ 46 Ea și‑a coborât repede urciorul de pe umăr și mi‑a răspuns: „Bea și‑ți voi adăpa și cămilele.“ Eu am băut, iar ea a adăpat și cămilele. 47 După aceea am întrebat‑o: „A cui fiică ești?“ Ea mi‑a răspuns: „Sunt fiica lui Betuel, fiul lui Nahor, pe care Milca i l‑a născut acestuia.“ Eu i‑am pus inelul în nas și brățările pe mâini. 48 Apoi m‑am plecat, m‑am închinat DOMNULUI și L‑am binecuvântat pe DOMNUL, Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, Care m‑a condus pe calea cea dreaptă, ca s‑o iau pe fiica fratelui stăpânului meu pentru fiul său. 49 Așadar, dacă vreți să arătați îndurare și credincioșie față de stăpânul meu, spuneți‑mi. Dacă nu, spuneți‑mi, ca să mă pot îndrepta fie la dreapta, fie la stânga. 50 Atunci Laban și Betuel i‑au răspuns, zicând: – Acest lucru vine de la DOMNUL. Nu‑ți putem spune nici rău, nici bine. 51 Iată, Rebeca este înaintea ta! Ia‑o și du‑te! Ea să fie soția fiului stăpânului tău, așa cum a spus DOMNUL. 52 Când robul lui Avraam a auzit cuvintele lor, s‑a plecat la pământ înaintea DOMNULUI. 53 Apoi a scos bijuterii de argint și de aur, precum și îmbrăcăminte și i le‑a dat Rebecăi. De asemenea, le‑a dăruit lucruri prețioase și fratelui, și mamei ei. 54 După aceea, el și bărbații care erau cu el au mâncat, au băut și au înnoptat acolo. Când s‑au trezit dimineața, el a zis: – Lăsați‑mă să mă întorc la stăpânul meu. 55 Fratele și mama fetei i‑au răspuns: – Fata să mai rămână cu noi măcar zece zile. După aceea va putea pleca. 56 Dar el le‑a zis: – Nu mă opriți acum, căci DOMNUL mi‑a făcut reușită călătoria. Lăsați‑mă să plec, ca să mă întorc la stăpânul meu. 57 Ei au răspuns: – Să chemăm fata și s‑o întrebăm. 58 Au chemat‑o pe Rebeca și au întrebat‑o: – Vrei să mergi cu acest bărbat? Ea a răspuns: – Da! Voi merge. 59 Și astfel au lăsat‑o pe sora lor, Rebeca, precum și pe doica ei, să plece împreună cu robul lui Avraam și cu oamenii săi. 60 Ei au binecuvântat‑o pe Rebeca și i‑au zis: „Sora noastră, fie ca tu să ajungi mama a mii de zeci de mii și fie ca sămânța^[8] ta să stăpânească poarta dușmanilor ei.“ (1Mo 12,7) 61 Apoi Rebeca și servitoarele ei s‑au ridicat, au încălecat pe cămile și au plecat după acel bărbat. Astfel, robul a luat‑o pe Rebeca și a plecat. 62 Isaac se întorsese de la Beer Lahai‑Roi^[9], pentru că locuia în Neghev^[10]. (1Mo 12,9; 1Mo 16,14) 63 La lăsarea serii, Isaac a ieșit pe câmp ca să mediteze^[11]. El și‑a ridicat ochii, s‑a uitat și iată că veneau niște cămile. 64 Rebeca și‑a ridicat și ea ochii, iar când l‑a văzut pe Isaac, s‑a dat jos de pe cămilă. 65 Ea l‑a întrebat pe rob: – Cine este bărbatul acesta care vine pe câmp să ne întâlnească? Robul a răspuns: – Este stăpânul meu. Ea și‑a luat vălul și s‑a acoperit. 66 Robul i‑a istorisit lui Isaac toate lucrurile pe care le făcuse. 67 Apoi Isaac a adus‑o pe Rebeca în cortul mamei sale, Sara, și s‑a căsătorit cu ea. Ea a devenit soția lui, iar el a iubit‑o. Astfel a fost mângâiat Isaac după moartea mamei sale.