QuerverweiseEntdecke ähnliche Bibelverse zu Hosea 12,5 – Noua Traducere Românească "DOMNUL, Dumnezeul Oștirilor, Care este cunoscut ca DOMNUL." 1Mo 2,1 Astfel au fost sfârșite cerurile, pământul și întreaga lor oștire.2Mo 7,4 Când Faraon nu va asculta de voi, Îmi voi întinde mâna împotriva Egiptului și prin faptele mărețe ale judecății Îmi voi scoate oștirile din țara Egiptului, pe fiii lui Israel, poporul Meu.5Mo 4,19 Iar atunci când îți vei ridica ochii spre ceruri și vei vedea soarele, luna și stelele, întreaga oștire a cerurilor, să nu te lași amăgit să te închini înaintea lor și să le slujești, căci acestea sunt lucruri care au fost împărțite de DOMNUL, Dumnezeul vostru, tuturor popoarelor de sub cerul întreg.Jos 5,14 El a răspuns: – Nu, ci Eu sunt Căpetenia oștirii DOMNULUI. Acum am venit! Iosua s‑a aruncat cu fața la pământ înaintea Lui, I s‑a închinat și L‑a întrebat: – Ce spune Stăpânul meu robului Său?1Kön 22,19 Micaia a zis: – Ascultă deci Cuvântul DOMNULUI! L‑am văzut pe DOMNUL șezând pe tronul Său și toată oștirea cerurilor am văzut‑o stând în picioare lângă El, la dreapta și la stânga Lui.Ps 44,9 Totuși, Tu ne‑ai respins și ne‑ai umilit, nu mai ieși cu oștirile noastre.Ps 148,2 Lăudați‑L, toți îngerii Lui, lăudați‑L, toată oștirea Lui!Jes 40,26 Ridicați‑vă ochii spre ceruri și priviți: Cine a creat toate acestea? Cel Ce aduce afară oștirea lor, după număr, chemându‑le pe toate pe nume. Atât de mare este tăria Lui, atât de tare este puterea Lui, că niciuna nu lipsește.