QuerverweiseEntdecke ähnliche Bibelverse zu 2.Könige 18,1 – Noua Traducere Românească "Ezechia, fiul lui Ahaz, regele lui Iuda, a început să domnească în al treilea an al lui Osea, fiul lui Ela, regele lui Israel." 2Chr 29,1 Ezechia a devenit rege la vârsta de douăzeci și cinci de ani și a domnit la Ierusalim timp de douăzeci și nouă de ani. Mama lui se numea Abia și era fiica lui Zaharia.2Chr 31,1 Când toate acestea s‑au încheiat, tot Israelul prezent a plecat spre cetățile lui Iuda. Ei au zdrobit stâlpii sacri și au retezat AȘERELE, au dărâmat înălțimile și altarele din tot Iuda, Beniamin, Efraim și Manase și nu s‑au lăsat până nu le‑au distrus pe toate. Apoi toți fiii lui Israel s‑au întors în cetățile lor, fiecare la proprietatea lui.2Chr 31,20 Așa a făcut Ezechia în tot ținutul lui Iuda; el a făcut ce este bine, drept și adevărat înaintea DOMNULUI, Dumnezeul său.