1Apoi, întorcându‑mă, mi‑am ridicat ochii, m‑am uitat și iată că era un sul care zbura[1].2Îngerul m‑a întrebat: – Ce vezi? Eu i‑am răspuns: – Văd un sul care zboară. Acesta are o lungime de douăzeci de coți și o lățime de zece coți[2].3El mi‑a zis: – Acesta este blestemul care pornește pe întinderea întregii țări, căci, așa cum este scris pe o parte a sulului, orice hoț va fi pedepsit, și, așa cum este scris pe cealaltă parte, oricine jură fals[3] va fi pedepsit.4„Îl voi trimite, zice DOMNUL Oștirilor, să intre în casa hoțului și în casa celui ce jură fals în Numele Meu. Va rămâne astfel în mijlocul casei lui și o va mistui împreună cu lemnele și cu pietrele ei.“
A șaptea viziune: femeia din efă
5Îngerul care vorbea cu mine a înaintat și mi‑a zis: – Ridică‑ți acum ochii și privește la ceea ce apare!6Eu am întrebat: – Ce este aceasta? El mi‑a zis: – Ceea ce iese este o efă[4]. Apoi a zis: – Aceasta este ochiul lor în toată țara.7Atunci a fost ridicat capacul de plumb și acolo, în mijlocul efei, stătea o femeie.8El a zis: – Aceasta este Răutatea. Apoi a împins‑o înapoi în efă și a aruncat greutatea de plumb peste gura efei.9Mi‑am ridicat ochii, m‑am uitat și iată că ieșeau două femei în aripile cărora era vânt. Aripile lor erau ca aripile berzei. Ele au ridicat efa între pământ și ceruri.10L‑am întrebat atunci pe îngerul care vorbea cu mine: – Unde duc ele efa?11El mi‑a răspuns: – Se duc să‑i zidească o casă în țara Șinar[5]. Când va fi gata, va fi așezată acolo, la locul ei.