1Suflete al meu, binecuvântează‑L pe DOMNUL, și tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!2Suflete al meu, binecuvântează‑L pe DOMNUL și nu uita niciuna din binefacerile Lui!3El îți iartă toate nelegiuirile, îți vindecă toate bolile,4îți răscumpără viața din groapă, te încununează cu îndurare și milă,5îți satură de bine vigoarea și tinerețea ta este reînnoită precum a vulturului.6DOMNUL le face dreptate și judecată tuturor celor asupriți.7El Și‑a descoperit căile Sale lui Moise și lucrările Sale – fiilor lui Israel.8DOMNUL este milostiv și plin de har, încet la mânie și bogat în îndurare.9El nu Se ceartă veșnic și nu ține mânie pe vecie.10El nu ne face după păcatele noastre și nu ne răsplătește după nelegiuirile noastre,11ci cât de înalte sunt cerurile față de pământ, tot atât de mare este și îndurarea Lui pentru cei ce se tem de El;12cât de departe este răsăritul de apus, tot atât de mult îndepărtează El fărădelegile noastre de la noi.13Cum se îndură un tată de copiii lui, așa Se îndură DOMNUL de cei ce se tem de El,14căci El știe din ce suntem făcuți; Își amintește că suntem țărână.15Cât despre om, zilele lui sunt ca iarba. Înflorește ca floarea de pe câmp,16iar când trece un vânt peste ea, nu mai este și nu i se mai cunoaște locul unde a fost.17Însă îndurarea DOMNULUI este din veșnicie în veșnicie pentru cei ce se tem de El, iar dreptatea Lui – pentru copiii copiilor lor,18pentru cei ce păzesc legământul Lui și pentru cei ce își amintesc de orânduirile Lui, ca să le împlinească.19DOMNUL Și‑a statornicit tronul în ceruri, iar domnia Lui stăpânește peste toate.20Binecuvântați‑L pe DOMNUL, îngeri ai Lui tari în putere, care împliniți porunca Lui, care ascultați de glasul cuvântului Său!21Binecuvântați‑L pe DOMNUL, toată oștirea Lui, slujitorii Lui, care‑I împliniți voia!22Binecuvântați‑L pe DOMNUL, toate lucrările Lui, din toate locurile stăpânirii Lui! Suflete al meu, binecuvântează‑L pe DOMNUL!