1De ce stai departe, DOAMNE, și Te ascunzi în vremuri de lipsă?2Cel rău îl urmărește cu aroganță pe cel sărac, însă ei sunt prinși în planurile pe care le‑a urzit.3Căci cel rău se laudă cu pofta sufletului său, binecuvântându‑l pe cel lacom și disprețuindu‑L pe DOMNUL.4Cel rău, în înfumurarea lui[1], nu caută. Toate gândurile lui sunt: „Nu există Dumnezeu!“5Căile lui sunt prospere întotdeauna; judecățile Tale sunt departe de el; el suflă cu dispreț împotriva tuturor dușmanilor săi.6El zice în inima lui: „Nimic nu mă va clătina de‑a lungul generațiilor, pe mine, care nu sunt în nenorocire!“[2]7Gura îi este plină de blestem, înșelătorii și asuprire; sub limba lui este numai necaz și nelegiuire.8El locuiește în ascunzișurile din preajma așezărilor; îl ucide în ascunzători pe cel nevinovat; ochii lui stau la pândă după vreun neajutorat.9Pândește din ascunziș ca leul din desiș; pândește să‑l prindă pe cel sărac, să‑l prindă pe cel sărac și să‑l atragă în lațul lui.10Victimele lui sunt zdrobite și se prăbușesc; cad sub puterea lui.11El zice în inima lui: „Dumnezeu a uitat! Și‑a ascuns fața. În veac nu va vedea!“12Ridică‑Te, DOAMNE Dumnezeule! Ridică‑Ți mâna! Nu‑i uita pe cei săraci!13De ce‑L disprețuiește cel rău pe Dumnezeu? De ce zice în inima lui: „Tu nu ceri socoteală!“?14Tu însă vezi necazul și întristarea; Te uiți, ca să le iei în mâna Ta! Ție Ți se încredințează cel neajutorat; Tu ești ajutorul orfanului.15Zdrobește deci brațul celui rău și al celui nelegiuit; cere‑le socoteală de răutatea lor, ca să nu mai fie de găsit!16DOMNUL este Împărat în veci de veci! Neamurile vor pieri din țara Lui!17Tu, DOAMNE, asculți dorința celor sărmani; Tu le întărești inima, plecându‑Ți urechea spre ei,18ca să faci dreptate orfanului și celui asuprit, pentru ca omul, care este din țărână, să nu mai insufle groaza.