1Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși și nu se așază pe scaunul celor batjocoritori!2Ci își găsește plăcerea în Legea DOMNULUI și zi și noapte cugetă la Legea Lui.3El este ca un pom sădit lângă niște izvoare de apă, care‑și dă rodul la vremea lui și ale cărui frunze nu se veștejesc. El prosperă în tot ceea ce face!4Cei răi însă nu sunt așa, ci ei sunt ca pleava spulberată de vânt.5De aceea cei răi nu pot sta în picioare la judecată și nici cei păcătoși în comunitatea celor drepți.6Căci DOMNUL cunoaște calea celor drepți; calea celor răi însă duce la pieire.