1DOMNUL i‑a vorbit lui Moise, zicând:2„Vorbește‑le fiilor lui Israel și spune‑le: «Când un bărbat sau o femeie face un jurământ deosebit, un jurământ de nazireat, pentru a se dedica DOMNULUI,3trebuie să se abțină de la vin și băutură tare. Să nu bea nici oțet făcut din vin, nici oțet făcut din băutură tare, să nu bea nicio băutură făcută din struguri, nici să nu mănânce struguri proaspeți sau uscați.4În toate zilele sale de nazireat să nu mănânce nimic care vine din viță, de la sâmburi până la pielița strugurelui.5În toate zilele jurământului său de nazireat să nu treacă briciul pe capul lui. El va fi sfânt până se termină perioada pentru care s‑a consacrat DOMNULUI. Să‑și lase părul să crească în voie.6În toate zilele nazireatului său pentru DOMNUL să nu se apropie de vreun mort.7Să nu se pângărească nici pentru tatăl său, nici pentru mama sa, nici pentru fratele său, nici pentru sora sa, când aceștia vor muri, pentru că semnul dedicării sale pentru Dumnezeu este pe capul lui.8În toate zilele nazireatului său să fie sfânt pentru DOMNUL.9Dar dacă un om moare pe neașteptate lângă el și astfel își pângărește capul care a fost consacrat, va trebui să‑și radă capul în ziua curățirii lui; să și‑l radă în ziua a șaptea.10Apoi, în ziua a opta, să aducă preotului, la intrarea în Cortul Întâlnirii, două turturele sau doi pui de porumbel.11Preotul s‑o aducă pe una ca jertfă pentru păcat, iar pe cealaltă ca ardere‑de‑tot și să facă ispășire pentru nazireu cu privire la păcatul făcut din cauza mortului. În aceeași zi, nazireul să‑și consacre[1] capul.12Să dedice din nou DOMNULUI zilele sale ca nazireu și să aducă un miel de un an ca jertfă pentru vină. De zilele dinainte nu se va ține seama pentru că nazireatul său a fost pângărit.13Iată care este legea nazireului în ziua când se vor împlini zilele lui de nazireat: să fie adus la intrarea Cortului Întâlnirii.14Să aducă DOMNULUI ofranda sa: un miel de un an, fără meteahnă, ca ardere‑de‑tot, o mielușea de un an, fără meteahnă, ca jertfă pentru păcat, un berbec fără meteahnă, ca jertfă de pace[2],15un coș cu azime, turte din făină aleasă, amestecată cu untdelemn, turte nedospite stropite cu untdelemn, împreună cu darul lor de mâncare și jertfele lor de băutură.16Preotul să le aducă înaintea DOMNULUI, împreună cu jertfa lui pentru păcat și arderea lui de tot.17Să aducă berbecul ca jertfă de pace în cinstea DOMNULUI alături de coșul cu azime. Apoi preotul să aducă și darul lui de mâncare și jertfa lui de băutură.18Nazireul să‑și radă, la intrarea Cortului Întâlnirii, capul consacrat, să ia părul capului său care a fost consacrat și să‑l pună pe focul care este sub jertfa de pace.19Preotul să ia unul din membrele din față ale berbecului, după ce l‑a fiert, precum și o turtă nedospită din coș și o azimă și să le pună în mâinile nazireului, după ce acesta și‑a ras capul consacrat.20Preotul să le legene ca jertfă legănată înaintea DOMNULUI. Acestea sunt sfinte și aparțin preotului, împreună cu pieptul adus ca jertfă legănată și spata adusă drept contribuție. După aceea nazireul poate să bea vin.21Aceasta este legea pentru nazireul care face un jurământ. Așa să‑și aducă el ofranda DOMNULUI pentru nazireatul său, în afară de ceea ce poate dărui de la sine. Să facă potrivit cu jurământul pe care l‑a făcut, urmând legea nazireatului său.»“
Binecuvântarea poporului de către preoți
22DOMNUL i‑a vorbit lui Moise, zicând:23„Vorbește lui Aaron și fiilor săi și spune‑le: «Așa să‑i binecuvântați pe fiii lui Israel. Să le spuneți:24‘DOMNUL să te binecuvânteze și să te păzească!25DOMNUL să facă să strălucească fața Lui peste tine și să‑Și arate bunăvoința față de tine!26DOMNUL să‑Și înalțe fața peste tine și să‑ți dea pacea!’27Așa să pui Numele Meu peste fiii lui Israel, și Eu îi voi binecuvânta.»“