Cuvânt împotriva liderilor și profeților falși ai lui Israel
1Am zis: „Ascultați, vă rog, căpetenii ale lui Iacov și conducători ai Casei lui Israel! N‑ar trebui să cunoașteți dreptatea?2Și totuși voi urâți binele și iubiți răul, jupuiți pielea de pe poporul Meu și carnea de pe oasele lui,3mâncați carnea poporului meu, jupuiți pielea de pe el și îi zdrobiți oasele, îl ciopârțiți asemenea cărnii din oală, asemenea cărnii din cazan.“4Atunci când vor striga către DOMNUL, El nu le va răspunde; Își va ascunde fața de ei în vremea aceea, pentru că au săvârșit fapte rele.5Așa vorbește DOMNUL: „Cât despre profeții care Îmi duc în rătăcire poporul, aceștia, dacă au mușcat ceva cu dinții, vestesc pacea, dar, dacă cineva nu le pune nimic în gură, declară[1] război împotriva lui.6De aceea, noaptea va veni peste voi, fără nicio vedenie, și întunericul – fără nicio divinație![2] Soarele va apune peste acești profeți și ziua se va întuneca peste ei. (Deut 8:10)7Văzătorii vor fi făcuți de rușine, iar cei ce practică divinația[3] vor fi umiliți. Își vor acoperi barba cu toții,[4] căci nu va fi răspuns de la Dumnezeu.“ (Deut 8:10)8Cât despre mine, eu sunt plin de putere, plin de Duhul DOMNULUI, de dreptate și de tărie, ca să‑i fac cunoscută lui Iacov fărădelegea lui și lui Israel – păcatul lui.9Ascultați aceasta, vă rog, căpetenii ale Casei lui Iacov și conducători ai Casei lui Israel, voi, care aveți silă față de dreptate și suciți tot ce este drept,10voi, care zidiți Sionul prin vărsare de sânge și Ierusalimul – cu nedreptate!11Căpeteniile lui judecă pe mită, preoții lui dau învățătură pentru plată, iar profeții lui practică divinația[5] în schimbul argintului. Ei încă se sprijină și pe DOMNUL, zicând: „Oare nu este DOMNUL în mijlocul nostru?! Nu va veni peste noi nicio nenorocire!“ (Deut 18:10)12De aceea, din cauza voastră, Sionul va fi arat ca un ogor, Ierusalimul va deveni un morman de ruine, iar muntele Casei va deveni o înălțime acoperită cu păduri.