1DOMNUL i‑a vorbit lui Moise, zicând:2„Vorbește întregii comunități a fiilor lui Israel și spune‑le: «Fiți sfinți, pentru că Eu, DOMNUL, Dumnezeul vostru, sunt sfânt.3Fiecare din voi să‑și cinstească mama și tatăl și să țină Sabatele Mele. Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru.4Să nu vă întoarceți spre idoli și să nu vă faceți dumnezei turnați. Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru.5Când veți aduce o jertfă de pace[1] pentru DOMNUL, să o jertfiți în așa fel încât să fie primită. (Lev 3:1)6Să fie mâncată în ziua când o veți jertfi sau în ziua următoare; ce va mai rămâne până a treia zi să fie ars în foc.7Dacă se va mânca din ea a treia zi, fapta aceasta va fi o urâciune și, prin urmare, jertfa nu va fi primită.8Acela care va mânca din ea va purta pedeapsa pentru nelegiuirea lui pentru că a întinat ceea ce este sfânt pentru DOMNUL; omul acela să fie nimicit din poporul său.9Când veți secera holdele țării voastre, să nu seceri până la marginea ogorului tău și să nu aduni spicele rămase după secerișul tău.10Să nu aduni ciorchinii de struguri rămași după culesul viei tale și să nu aduni boabele căzute din viță, ci să le lași pentru cel sărac și pentru străin. Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul tău.11Să nu furați, să nu vă purtați cu vicleșug și să nu vă trădați unii pe alții.12Să nu jurați fals pe Numele Meu, batjocorind Numele Dumnezeului vostru. Eu sunt DOMNUL.13Să nu‑l asuprești pe semenul tău și să nu‑l jefuiești. Să nu rămână la tine până dimineața plata zilierului.14Să nu‑l blestemi pe cel surd și să nu pui o piatră înaintea celui orb, ci să te temi de Dumnezeul tău. Eu sunt DOMNUL.15Să nu faceți nicio nedreptate la judecată; să nu fii părtinitor cu cel sărac și să nu‑i favorizezi pe cei mari, ci să‑l judeci cu dreptate pe semenul tău.16Să nu umbli cu bârfe în popor și să nu te atingi de viața[2] semenului tău. Eu sunt DOMNUL.17Să nu‑l urăști în inima ta pe fratele tău, ci mustră‑l pe semenul tău[3], ca astfel să nu te împovărezi cu păcat din cauza lui. (Iov 13:3; Iov 13:15)18Să nu te răzbuni și să nu ții dușmănie pe fiii poporului tău, ci să‑l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți. Eu sunt DOMNUL.19Să păziți hotărârile Mele. Să nu împerechezi două vite de rasă diferită. Să nu semeni ogoarele cu două feluri de semințe. Să nu porți haine țesute din două feluri de fire.20Dacă un om se va culca cu o femeie, o roabă, logodită cu un alt bărbat, care nu fusese încă răscumpărată sau eliberată, să fie pedepsiți amândoi. Să nu fie însă omorâți, pentru că ea nu fusese eliberată.21El să aducă DOMNULUI o jertfă pentru vină la intrarea în Cortul Întâlnirii; să aducă un berbec ca jertfă pentru vină.22Cu berbecul jertfei pentru vină preotul va face ispășire pentru el înaintea DOMNULUI, pentru păcatul pe care l‑a săvârșit, și astfel păcatul pe care l‑a săvârșit îi va fi iertat.23Când veți intra în țară și veți planta tot felul de pomi pentru hrană, să priviți roadele lor ca fiind interzise.[4] Timp de trei ani să fie interzise pentru voi; să nu le mâncați.24În al patrulea an, toate roadele lor să fie închinate DOMNULUI, spre lauda Lui.25În al cincilea an, să mâncați din roadele lor, pentru ca roadele lor să vi se înmulțească. Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru.26Să nu consumați nimic cu sânge. Să nu practicați ghicirea[5] și să nu practicați prezicerea[6]. (Gen 44:5)27Să nu vă tundeți părul de pe tâmple și să nu‑ți razi[7] colțurile bărbii.28Să nu vă faceți tăieturi în carne pentru un mort și să nu vă imprimați niciun semn pe voi. Eu sunt DOMNUL.29Să nu‑ți pângărești fiica, făcând‑o prostituată, pentru ca nu cumva țara să ajungă un loc de prostituție și să se umple de desfrânare.30Să țineți Sabatele Mele și să cinstiți Sfântul Meu Lăcaș. Eu sunt DOMNUL.31Să nu vă duceți la cei care întreabă duhurile morților[8] sau la cei care cheamă spiritele[9]. Să nu‑i căutați, ca să nu vă pângăriți cu ei. Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru. (Deut 18:11)32Să te ridici înaintea perilor albi și să‑l onorezi pe cel bătrân. Să te temi de Dumnezeul tău. Eu sunt DOMNUL.33Dacă vreun străin va locui împreună cu voi în țara voastră, să nu‑l nedreptățiți.34Străinul care locuiește între voi să fie privit ca un băștinaș. Să‑l iubiți ca pe voi înșivă, căci și voi ați fost străini în țara Egiptului. Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru.35Să nu faceți nedreptate în ce privește standardele de măsurare a lungimii sau de cântărire a greutății și a cantității.36Să aveți talere drepte, greutăți drepte, o efă[10] dreaptă și un hin[11] drept. Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru, Care v‑am scos din țara Egiptului.37Să păziți toate hotărârile și toate judecățile Mele și să le împliniți. Eu sunt DOMNUL.»“