1Fiii lui Israel însă au fost necredincioși cu privire la ceea ce trebuia dat spre nimicire[1]. Acan, fiul lui Carmi, fiul lui Zabdi[2], fiul lui Zerah, din seminția lui Iuda, a luat din ceea ce trebuia dat spre nimicire și, prin urmare, DOMNUL S‑a aprins de mânie împotriva fiilor lui Israel. (Ios 2:10; 1 Cro 2:6)2Iosua a trimis câțiva bărbați din Ierihon la Ai, care era lângă Bet‑Aven, la răsărit de Betel, zicându‑le: – Suiți‑vă și cercetați țara! Bărbații s‑au suit și au cercetat Aiul.3Când s‑au întors la Iosua, i‑au zis: – Să nu se suie tot poporul. Să se suie două sau trei mii de oameni ca să atace Aiul. Să nu obosești tot poporul, căci sunt puțini oameni acolo.4Aproape trei mii de bărbați din popor s‑au suit acolo, dar au luat‑o la fugă dinaintea bărbaților din Ai.5Aceștia le‑au lovit treizeci și șase de oameni și i‑au urmărit din fața porții până la carierele de piatră[3], omorându‑i în vale. Inima poporului s‑a înmuiat și s‑a făcut ca apa.6Iosua și‑a sfâșiat hainele și s‑a aruncat cu fața la pământ înaintea Chivotului DOMNULUI, unde a stat astfel până seara, împreună cu bătrânii lui Israel[4], având cu toții capetele presărate cu țărână. (Deut 19:12; Deut 21:1; Deut 21:18; Deut 22:13; Deut 25:5; Ios 8:10; 2 Sam 3:17; 2 Sam 5:3; 2 Sam 17:4; 1 Re 20:7)7Iosua a zis: – Ah, Stăpâne DOAMNE, de ce a trebuit să‑l faci pe poporul acesta să traverseze Iordanul? Ca să ne dai în mâinile amoriților și să fim distruși? N‑ar fi fost mai bine să fi rămas pe malul celălalt al Iordanului?8Ah, Stăpâne, ce voi spune după ce Israel a întors ceafa înaintea dușmanilor săi?9Canaaniții și toți locuitorii țării vor afla despre aceasta, ne vor înconjura și ne vor șterge numele de pe pământ. Ce vei face Tu atunci pentru Numele Tău cel mare?10DOMNUL i‑a răspuns: – Ridică‑te! De ce ești căzut cu fața la pământ?11Israel a păcătuit, încălcând legământul pe care i l‑am poruncit. Și‑au însușit din lucrurile date spre nimicire, au furat, au mințit și le‑au pus alături de bunurile lor.12Fiii lui Israel nu pot rezista în fața dușmanilor lor. Ei întorc ceafa înaintea dușmanilor lor fiindcă au fost dați spre nimicire. Eu nu voi mai fi cu voi decât dacă distrugeți din mijlocul vostru ceea ce trebuie dat spre nimicire.13Ridică‑te, sfințește poporul și spune‑le: „Sfințiți‑vă[5] pentru ziua de mâine, fiindcă DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, a descoperit în mijlocul vostru lucruri care trebuiau date spre nimicire. Nu veți putea ține piept dușmanilor voștri, până când nu veți îndepărta din mijlocul vostru lucrurile date spre nimicire.14Să vă apropiați dimineață, potrivit semințiilor voastre. Seminția care va fi arătată de DOMNUL, să se apropie potrivit clanurilor. Clanul care va fi arătat de DOMNUL, să se apropie potrivit familiilor. Familia care va fi arătată de DOMNUL, să se apropie potrivit bărbaților.15Cel ce va fi arătat lângă lucrurile date spre nimicire, să fie ars în foc, împreună cu tot ceea ce‑i aparține, pentru că a încălcat legământul DOMNULUI și a săvârșit o spurcăciune în Israel.“16Iosua s‑a sculat dis‑de‑dimineață, l‑a adus pe Israel aproape, potrivit semințiilor lui, și a fost arătată seminția lui Iuda.17A adus aproape clanurile lui Iuda și a fost arătat clanul zerahiților. A adus aproape clanul zerahiților, potrivit familiilor, și a fost arătat Zabdi.18A adus aproape familia acestuia, potrivit bărbaților, și a fost arătat Acan, fiul lui Carmi, fiul lui Zabdi, fiul lui Zerah, din seminția lui Iuda.19Iosua i‑a zis lui Acan: – Fiule, dă slavă DOMNULUI, Dumnezeul lui Israel[6] și laudă‑L! Te rog, mărturisește‑mi ce ai făcut și nu‑mi ascunde nimic!20Acan i‑a răspuns lui Iosua: – Într-adevăr, eu am păcătuit împotriva DOMNULUI, Dumnezeul lui Israel, și iată ce am făcut:21am văzut în prada de război o manta frumoasă din Șinar[7], două sute de șecheli[8] de argint și un obiect de aur în greutate de cincizeci de șecheli[9]. Le‑am poftit și le‑am luat. Iată, sunt ascunse în pământ, în mijlocul cortului meu, iar argintul este sub ele. (2 Sam 14:26)22Iosua a trimis niște mesageri, și ei au alergat spre cort. Și iată că lucrurile erau ascunse în cortul lui, argintul fiind sub ele.23Le‑au luat de acolo și le‑au adus la Iosua și la toți fiii lui Israel, înfățișându‑le înaintea DOMNULUI.24Atunci Iosua și tot Israelul l‑au luat pe Acan, fiul lui Zerah, au luat argintul, mantaua, obiectul de aur, pe fiii și pe fiicele lui, vitele, măgarii și oile lui, cortul și tot ce‑i aparținea lui și i‑au dus în valea Acor.25Iosua i‑a zis: „De ce ne‑ai tulburat astfel? Și pe tine te va tulbura DOMNUL în această zi!“ Și tot Israelul l‑a omorât cu pietre. Apoi i‑au ars în foc și i‑au acoperit cu pietre,26ridicând peste ei un morman mare de pietre, care a rămas acolo până în ziua aceasta. Atunci DOMNUL S‑a întors din mânia Lui aprigă. De aceea, locul acela a purtat numele Valea Acor[10] până în ziua aceasta. (1 Cro 2:7)