Iosua 21

Noua Traducere Românească

1 Căpeteniile de familie ale leviților s‑au apropiat de preotul Elazar, de Iosua, fiul lui Nun, și de căpeteniile de familie ale semințiilor fiilor lui Israel, (1 Cro 6:54)2 la Șilo, în țara Canaan, și le‑au vorbit, zicând: „DOMNUL a poruncit prin Moise să ni se dea cetăți de locuit și pășuni pentru animalele noastre.“3 Atunci fiii lui Israel le‑au dat leviților, pe teritoriul moștenirii lor, următoarele cetăți cu pășunile din jur, așa cum poruncise DOMNUL.4 O parte a ieșit la sorți pentru clanurile chehatiților. Acestor leviți, urmași ai preotului Aaron, li s‑au dat prin sorți treisprezece cetăți din seminția lui Iuda, din seminția lui Simeon și din seminția lui Beniamin.5 Urmașilor lui Chehat care au mai rămas, li s‑au dat prin sorți zece cetăți ale clanurilor din seminția lui Efraim, din seminția lui Dan și din jumătatea seminției lui Manase.6 Fiilor lui Gherșon li s‑au dat prin sorți treisprezece cetăți ale clanurilor din seminția lui Isahar, din seminția lui Așer, din seminția lui Neftali și din jumătatea seminției lui Manase, care ocupa Bașanul.7 Fiilor lui Merari, potrivit clanurilor lor, li s‑au dat douăsprezece cetăți din seminția lui Ruben, din seminția lui Gad și din seminția lui Zabulon.8 Astfel, fiii lui Israel le‑au dat leviților prin sorți cetățile acestea cu pășunile din jur, așa cum poruncise DOMNUL prin Moise.9 Din seminția fiilor lui Iuda și din seminția fiilor lui Simeon au dat următoarele cetăți menționate pe nume,10 cetăți care au revenit urmașilor lui Aaron din clanurile chehatiților (urmașii lui Levi), căci ei au ieșit primii la sorți:11 le‑au dat Chiriat-Arba (Hebron) – Arba fusese tatăl lui Anac – cu pășunile din jur, pe muntele lui Iuda;12 însă câmpia cetății și satele dimprejurul ei i‑au fost date ca moștenire, lui Caleb, fiul lui Iefune.13 Au dat deci urmașilor preotului Aaron cetatea de refugiu pentru ucigași, Hebronul, cu pășunile din jur, precum și Libna cu pășunile din jur,14 Iatir cu pășunile din jur, Eștemoa cu pășunile din jur,15 Holon cu pășunile din jur, Debir cu pășunile din jur,16 Ayin cu pășunile din jur, Iuta cu pășunile din jur și Bet‑Șemeș cu pășunile din jur – nouă cetăți pe teritoriul acestor două seminții;17 din seminția lui Beniamin le‑au dat: Ghivon cu pășunile din jur, Gheva cu pășunile din jur,18 Anatot cu pășunile din jur și Almon cu pășunile din jur – patru cetăți.19 Toate cetățile preoților, urmașii lui Aaron, cu pășunile din jurul lor erau în număr de treisprezece.20 Celorlalți leviți care au mai rămas din clanurile urmașilor lui Chehat, li s‑au dat prin sorți cetăți din seminția lui Efraim:21 Le‑au dat Șehem, cetatea de refugiu pentru ucigași, cu pășunile din jur, în muntele lui Efraim, Ghezer cu pășunile din jur,22 Chibțayim cu pășunile din jur și Bet‑Horon cu pășunile din jur – patru cetăți;23 Din seminția lui Dan le‑au dat: Elteke cu pășunile din jur, Ghibeton cu pășunile din jur,24 Aialon cu pășunile din jur și Gat‑Rimon cu pășunile din jur – patru cetăți;25 Din jumătatea seminției lui Manase le‑au dat: Taanah cu pășunile din jur și Ibleam cu pășunile din jur – două cetăți.26 Toate cetățile date clanurilor care au rămas din urmașii lui Chehat, cu pășunile din jur, erau în număr de zece.27 Fiilor lui Gherșon, unul din clanurile leviților, le‑au fost date, din jumătatea seminției lui Manase, următoarele: Golan, cetatea de refugiu pentru ucigași, care era în Bașan, cu pășunile din jur și Aștarot[1], cu pășunile din jur – două cetăți; (1 Cro 6:56)28 din seminția lui Isahar le‑au dat: Kișion cu pășunile din jur, Dabrat cu pășunile din jur,29 Iarmut cu pășunile din jur și En‑Ganim cu pășunile din jur – patru cetăți;30 din seminția lui Așer le‑au dat: Mișal cu pășunile din jur, Abdon cu pășunile din jur,31 Helkat cu pășunile din jur și Rehob cu pășunile din jur – patru cetăți;32 din seminția lui Neftali le‑au dat: Kedeș, cetatea de refugiu pentru ucigași, care era în Galileea, cu pășunile din jur, Hamot‑Dor[2] cu pășunile din jur și Kartan[3] cu pășunile din jur – trei cetăți. (Ios 19:35; 1 Cro 6:61)33 Toate cetățile clanurilor gherșoniților erau în număr de treisprezece, fiecare cetate cu pășunile din jur.34 Celorlalți leviți care au mai rămas din clanurile urmașilor lui Merari, le‑au fost date următoarele: pe teritoriul seminției lui Zabulon le‑au dat: Iokneam cu pășunile din jur, Karta cu pășunile din jur,35 Dimna cu pășunile din jur și Nahalal cu pășunile din jur – patru cetăți;36 din seminția lui Ruben le‑au dat: Bețer cu pășunile din jur, Iahaț cu pășunile din jur,37 Chedemot cu pășunile din jur și Mefaat cu pășunile din jur – patru cetăți;38 din seminția lui Gad le‑au dat: Ramot, cetatea de refugiu pentru ucigași, care era în Ghilad, cu pășunile din jur, Mahanayim cu pășunile din jur,39 Heșbon cu pășunile din jur și Iazer cu pășunile din jur – în total patru cetăți.40 Toate cetățile date clanurilor urmașilor lui Merari, adică clanurilor leviților care mai rămăseseră, erau în număr de douăsprezece.41 Toate cetățile leviților care erau pe teritoriul fiilor lui Israel, împreună cu pășunile din jur, erau în număr de patruzeci și opt.42 Fiecare din aceste cetăți își avea pășunile ei de jur împrejur; așa era fiecare dintre aceste cetăți.43 DOMNUL a dat astfel lui Israel toată țara pe care a jurat părinților lor că le‑o va da, iar ei au luat‑o în stăpânire și au locuit în ea.44 DOMNUL le‑a dat odihnă din toate părțile, așa cum jurase părinților lor. Nimeni nu le‑a putut sta împotrivă. DOMNUL i‑a dat pe toți dușmanii în mâna lor.45 Nu a rămas neîmplinit niciunul din lucrurile bune pe care DOMNUL le‑a promis Casei lui Israel. Toate s‑au împlinit.