1După moartea lui Moise, robul DOMNULUI, DOMNUL i‑a vorbit lui Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise, zicând:2„Moise, robul Meu, a murit. Acum deci ridică‑te, traversează Iordanul, tu împreună cu tot poporul acesta, spre țara pe care o dau fiilor lui Israel.3Vă voi da orice teritoriu peste care va călca talpa piciorului vostru, întocmai cum i‑am promis lui Moise.4Teritoriul vostru se va întinde de la pustie până la Liban și de la Râul cel Mare, râul Eufrat, cuprinzând toată țara hitiților, până la Marea cea Mare[1], în apus.5Niciun om nu‑ți va putea sta împotrivă cât vei trăi. Cum am fost cu Moise, tot așa voi fi și cu tine! Nu te voi lăsa și nu te voi părăsi!6Fii tare și curajos, pentru că tu vei da în stăpânire acestui popor țara pe care am jurat că le‑o voi da părinților lor.7Fii deci tare și foarte curajos, veghind să împlinești toată Legea pe care ți‑a poruncit‑o robul Meu Moise. Nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să prosperi oriunde vei merge.8Cartea aceasta a Legii să nu să se depărteze de gura ta! Meditează asupra ei zi și noapte, veghind, astfel încât să poți împlini tot ceea ce este scris în ea, căci atunci vei reuși oriunde vei merge și vei prospera!9Oare nu Eu ți‑am poruncit: fii tare și curajos! Nu te îngrozi și nu te înspăimânta, fiindcă DOMNUL, Dumnezeul tău, este cu tine oriunde vei merge!“10Iosua le‑a poruncit supraveghetorilor poporului, zicând:11„Treceți prin tabără și porunciți poporului, zicând: «Pregătiți‑vă provizii, căci peste trei zile veți traversa Iordanul ca să intrați și să luați în stăpânire țara pe care DOMNUL, Dumnezeul vostru, v‑o dă ca moștenire.»“12Iosua le‑a zis rubeniților, gadiților și unei jumătăți a seminției lui Manase:13– Aduceți‑vă aminte ce v‑a poruncit Moise, robul DOMNULUI, când a zis: „DOMNUL, Dumnezeul vostru, vă dă odihnă și vă dă țara aceasta.“14Prin urmare, soțiile voastre, copiii voștri și vitele voastre să rămână în țara pe care v‑a dat‑o Moise în partea aceasta a Iordanului. Însă toți războinicii viteji să traverseze înarmați înaintea fraților voștri ca să‑i ajute,15până când DOMNUL, Dumnezeul vostru, va da odihnă fraților voștri asemenea vouă și până când vor lua și ei în stăpânire țara pe care DOMNUL, Dumnezeul vostru, le‑o dă. După aceea vă veți întoarce să stăpâniți țara care v‑a fost dată ca moștenire de către Moise, robul DOMNULUI, dincoace de Iordan, spre răsăritul soarelui.16Ei i‑au răspuns lui Iosua, zicând: – Vom face tot ceea ce ne‑ai poruncit și vom merge oriunde ne vei trimite!17Te vom asculta tot așa cum l‑am ascultat și pe Moise! Numai să fie acum DOMNUL, Dumnezeul tău, și cu tine la fel cum a fost cu Moise.18Orice om care se va răzvrăti împotriva poruncii tale și care nu va asculta de toate cuvintele pe care ni le poruncești, va fi omorât. Tu însă fii tare și curajos!