1Iacov, rob al lui Dumnezeu și al Domnului Isus Cristos, către cele douăsprezece seminții care sunt împrăștiate[1] printre neamuri: salutări[2]!
Încercări și ispite
2Frații mei, să considerați ca având parte de cea mai mare bucurie atunci când treceți prin felurite ispite[3],3știind că testarea credinței voastre lucrează răbdare.4Dar lăsați răbdarea să‑și facă desăvârșit lucrarea, ca să fiți desăvârșiți[4] și întregi, fără să vă lipsească nimic.5Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s‑o ceară de la Dumnezeu, Care dă tuturor cu generozitate și fără să mustre, și ea îi va fi dată.6Dar s‑o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc, fiindcă cel ce se îndoiește este ca valul mării, purtat de vânt și împins încoace și încolo.7Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul,8fiindcă este un om șovăielnic, nestatornic în toate căile lui.9Fratele care este într‑o situație smerită să se laude cu înălțarea lui.10Cel bogat însă să se laude cu smerirea lui, pentru că el va trece ca floarea ierbii.11Soarele răsare cu căldura lui arzătoare și usucă iarba; floarea ei cade și frumusețea înfățișării ei piere. Așa se va veșteji și cel bogat în căutările lui.12Fericit este omul care îndură ispita[5]! Căci, după ce a fost dovedit bun[6], va primi coroana vieții, pe care Domnul a promis‑o celor ce‑L iubesc.13Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit[7] de Dumnezeu!“ Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit de rău și El nu ispitește pe nimeni. (Gen 22:1; Ex 15:25; Ex 16:4; Ex 17:2; Ex 17:7; Mat 4:1; Ev 3:9)14Ci fiecare este ispitit atunci când este atras de propria lui poftă și momit[8].15Atunci pofta, concepând[9], dă naștere păcatului, iar păcatul, odată înfăptuit, produce[10] moartea.16Nu vă înșelați, frații mei preaiubiți!17Orice dăruire[11] bună și orice dar desăvârșit este de sus, coborând de la Tatăl luminilor, la Care nu există schimbare sau umbră din cauza mișcării[12].18El ne‑a născut prin Cuvântul adevărului, potrivit cu voia Lui, ca să fim un fel de prim rod între făpturile Lui.
Împlinitori ai Cuvântului
19Frații mei preaiubiți, să știți aceste lucruri: orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire și încet la mânie;20căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu.21De aceea, dați la o parte orice necurăție și orice revărsare de răutate și primiți cu blândețe Cuvântul sădit în voi, care are putere să vă mântuiască sufletele.22Fiți împlinitori ai Cuvântului, și nu doar ascultători, înșelându‑vă singuri.23Căci dacă cineva este ascultător al Cuvântului, dar nu și împlinitor, atunci el se aseamănă cu un om care‑și privește propria față[13] într‑o oglindă:24s‑a privit, a plecat și a uitat imediat cum era.25Însă, cel ce‑și apleacă privirea în legea desăvârșită – legea libertății – și perseverează în ea, devenind nu un ascultător uituc, ci un împlinitor prin faptă, acela va fi fericit în lucrarea lui[14]. (Ios 1:8)26Dacă cineva crede că este religios, dar nu‑și ține în frâu limba, înșelându‑și astfel inima, religia lui este fără folos.27Religia curată și nepângărită înaintea lui Dumnezeu Tatăl[15] este aceasta: să‑i vizitezi[16] pe orfani și pe văduve în necazul lor și să te păstrezi pe tine însuți neîntinat de lume.