1Atunci Iosif nu s‑a mai putut stăpâni înaintea tuturor celor ce stăteau lângă el și a strigat: „Să iasă toată lumea afară!“ Astfel, niciunul n‑a rămas cu el atunci când Iosif s‑a făcut cunoscut fraților săi.2Și Iosif a izbucnit în plâns. Atât egiptenii, cât și cei de la curtea lui Faraon au auzit despre lucrul acesta.3Iosif le‑a zis fraților săi: „Eu sunt! Iosif! Mai trăiește tatăl meu?“ Dar frații săi nu i‑au putut răspunde, pentru că au rămas înmărmuriți înaintea sa.4Atunci Iosif le‑a zis fraților săi: „Apropiați‑vă de mine, vă rog!“ Ei s‑au apropiat de el, iar el a zis: „Eu sunt, fratele vostru Iosif, cel pe care l‑ați vândut în Egipt!5Acum, să nu vă întristați și să nu vă mâniați pe voi înșivă pentru că m‑ați vândut aici, căci Dumnezeu m‑a trimis înaintea voastră pentru a vă păstra în viață.[1]6Deoarece foametea durează de doi ani pe pământ și vor mai fi încă cinci ani în care nu se va ara și nu se va secera,7Dumnezeu m‑a trimis înaintea voastră pentru a vă păstra o rămășiță pe pământ și pentru a vă salva viețile printr‑o mare eliberare.8Așadar, nu voi m‑ați trimis aici, ci Dumnezeu. El m‑a făcut tată pentru Faraon, stăpân în toată casa lui și domnitor peste toată țara Egiptului.9Suiți‑vă repede la tatăl meu și spuneți‑i: «Așa vorbește fiul tău Iosif: ‘Dumnezeu m‑a făcut stăpân peste tot Egiptul. Vino la mine fără întârziere.10Vei locui în ținutul Goșen[2] și vei fi aproape de mine, tu, copiii tăi, nepoții tăi, turmele tale, cirezile tale și tot ceea ce este al tău.11Acolo îți voi asigura hrana, căci mai sunt încă cinci ani de foamete, pentru ca să nu sărăcești tu, familia ta și tot ce este al tău.’»12Iată, ochii voștri și ochii fratelui meu Beniamin văd că sunt chiar eu cel care vă vorbește.13Să‑i spuneți tatălui meu despre toată gloria pe care o am în Egipt și despre tot ce ați văzut. Grăbiți‑vă și coborâți aici cu tatăl meu.“14Apoi l‑a îmbrățișat pe fratele său Beniamin și a plâns, în timp ce Beniamin plângea și el pe umărul lui.15Iosif i‑a sărutat pe toți frații săi și a plâns pe umerii lor. După aceea frații săi au vorbit cu el.16S‑a auzit vestea, în palatul lui Faraon, că au venit frații lui Iosif. Lucrul acesta i‑a plăcut lui Faraon și slujitorilor săi.[3]17Faraon i‑a zis lui Iosif: „Spune‑le fraților tăi: «Să faceți astfel: încărcați‑vă animalele și plecați. Duceți‑vă în țara Canaan,18luați‑vă tatăl și familiile și veniți la mine. Eu vă voi da ce este mai bun în țara Egiptului și veți mânca grăsimea țării.»19Ți se poruncește să le mai spui: «Faceți astfel: luați din țara Egiptului niște care pentru copiii și soțiile voastre, luați‑l pe tatăl vostru și veniți.20Să nu vă pară rău de bunurile voastre, pentru că tot ce este mai bun în Egipt va fi al vostru.»“21Fiii lui Israel au făcut întocmai. Iosif le‑a dat care, după porunca lui Faraon, și provizii pentru călătorie.22Fiecăruia i‑a dat câte un rând de haine, dar lui Beniamin i‑a dat trei sute de șecheli de argint[4] și cinci rânduri de haine.23Tatălui său i‑a trimis zece măgari încărcați cu ce era mai bun în Egipt și zece măgărițe încărcate cu grâne, pâine și provizii pentru călătorie.24Iosif i‑a trimis pe frații săi și la plecare le‑a zis: „Să nu vă certați[5] pe drum!“25Ei s‑au suit înapoi din Egipt, au ajuns în țara Canaan la Iacov, tatăl lor,26și l‑au înștiințat, zicând: „Iosif trăiește! Chiar el este domnitor peste toată țara Egiptului!“ Însă inima lui Iacov a rămas rece, pentru că nu‑i credea.27Dar când i‑au istorisit tot ceea ce le spusese Iosif și când a văzut carele pe care le trimisese Iosif să‑l ducă, duhul tatălui lor, Iacov, s‑a înviorat.28Israel a zis: „Destul! Iosif, fiul meu, este încă viu! Voi merge să‑l văd înainte de a muri.“