1Întreaga comunitate a fiilor lui Israel a plecat din pustia Sin, călătorind din loc în loc[1], după cum le‑a poruncit DOMNUL. Ei și‑au așezat tabăra la Refidim, dar acolo nu era apă de băut pentru popor. (Num 20:1; Num 33:12)2Atunci poporul s‑a certat cu Moise. Ei au zis: – Dă‑ne apă să bem! Moise le‑a răspuns: – De ce vă certați cu mine? De ce Îl puneți la încercare[2] pe DOMNUL? (Gen 22:1; Ex 15:25; Ex 16:4; Ex 17:7; Mat 4:1; Mar 1:13; Lu 4:2)3Poporul stătea acolo însetat și cârtea împotriva lui Moise. El zicea: – De ce ne‑ai scos din Egipt? Ca să ne faci să murim de sete cu copiii și vitele noastre?4Moise a strigat către DOMNUL, zicând: – Ce să fac cu poporul acesta? Încă puțin și o să mă omoare cu pietre!5DOMNUL i‑a răspuns lui Moise: – Treci înaintea poporului și ia cu tine câțiva dintre bătrânii lui Israel. Ia în mână toiagul tău cu care ai lovit Nilul și du‑te.6Iată, Eu voi sta acolo, înaintea ta, la[3] stâncă, în Horeb. Lovește stânca și din ea va ieși apă. Astfel, poporul va putea să bea. Și Moise a făcut așa sub privirea bătrânilor lui Israel.7El a pus acelui loc numele „Masa și Meriba“[4], pentru că acolo fiii lui Israel s‑au certat și L‑au pus la încercare pe DOMNUL, zicând: „Este oare DOMNUL cu noi sau nu?“
Victoria împotriva lui Amalek
8După aceea a venit Amalek și s‑a luptat cu Israel la Refidim.9Moise i‑a zis lui Iosua: „Alege câțiva oameni dintre noi și ieși! Luptă‑te cu Amalek! Mâine voi sta pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mâna mea.“10Iosua a făcut așa cum i‑a zis Moise și s‑a luptat cu Amalek, în timp ce Moise, Aaron și Hur s‑au urcat pe vârful dealului.11Atunci când Moise își ținea mâna sus, Israel era mai tare, iar atunci când își lăsa mâna jos, era mai tare Amalek.12Când mâinile lui Moise au obosit, au luat o piatră și au pus‑o sub el, iar el s‑a așezat pe ea. Apoi Aaron și Hur i‑au sprijinit mâinile, unul de‑o parte, iar altul de cealaltă parte. Și astfel mâinile lui au rămas întinse până la apusul soarelui.13Iosua l‑a învins pe Amalek și pe poporul acestuia cu ascuțișul sabiei.14Atunci DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Scrie lucrul acesta într‑o carte ca aducere-aminte și citește‑o în auzul lui Iosua, căci voi șterge amintirea lui Amalek de sub ceruri.“15Moise a zidit un altar și i‑a pus numele „DOMNUL este steagul meu“[5],16zicând: „Pentru că o mână s‑a ridicat spre tronul DOMNULUI,[6] DOMNUL va purta război împotriva lui Amalek din generație în generație.“ (Ex 17:11)