1Acest Melchisedek, rege al Salemului, preot al Dumnezeului cel Preaînalt, l‑a întâmpinat pe Avraam – când acesta se întorcea de la măcelul regilor – și l‑a binecuvântat.2Melchisedek, căruia Avraam i‑a dat[1] zeciuială din toate, este mai întâi, prin semnificația[2] numelui său, „Rege al dreptății“[3], apoi, de asemenea, „Rege al Salemului“, adică „Rege al păcii“[4], (Is 9:6; Ier 23:5; Ier 33:15)3fără tată, fără mamă, fără genealogie, neavând nici început al zilelor, nici sfârșit al vieții, și astfel, fiind asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, el rămâne preot pentru totdeauna.[5] (Gen 14:18)4Înțelegeți deci cât de mare a fost acesta, căruia chiar și patriarhul Avraam i‑a dat zeciuială din cea mai bună parte din pradă!5Iar aceia dintre fiii lui Levi, care primesc preoția, au porunca, potrivit Legii, de a lua zeciuiala de la popor, adică de la frații lor, chiar dacă ei se trag din coapsele lui Avraam.6Însă acest om, deși nu aparținea genealogiei lor, totuși a colectat zeciuiala de la Avraam și l‑a binecuvântat pe cel ce avea promisiunile.7Fără nicio îndoială, cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare.8În cazul de aici, cei ce primesc zeciuielile sunt niște oameni muritori, dar în cazul de acolo este cel despre care se mărturisește că este viu.9Și, ca să zicem așa, chiar Levi, cel care primește zeciuielile, a dat zeciuială prin Avraam,10căci el era încă în coapsele tatălui său, Avraam, când Melchisedek l‑a întâmpinat pe acesta.
Isus, superior lui Melchisedek
11Acum, dacă desăvârșirea ar fi fost posibilă prin preoția levitică, căci poporul a primit Legea sub această preoție, ce nevoie mai era să se ridice un alt Preot după felul lui Melchisedek, și nu numit după felul lui Aaron?12Căci, atunci când se schimbă preoția, în mod necesar are loc și o schimbare a Legii.13Într-adevăr, Cel despre Care sunt spuse aceste lucruri a făcut parte dintr‑o altă seminție, din care nimeni n‑a slujit la altar.14Căci este clar că Domnul nostru S‑a ridicat din Iuda, iar, în legătură cu această seminție, Moise n‑a spus nimic cu privire la preoți.15Acest lucru este chiar mai evident atunci când Se ridică un alt Preot, după asemănarea lui Melchisedek,16Unul Care a devenit preot nu pe baza legii unei porunci trupești, ci pe baza puterii unei vieți nepieritoare.17Căci despre El se mărturisește astfel: „Tu ești Preot pe veci, după felul lui Melchisedek.“[6] (Ps 110:4)18Așadar, pe de o parte, are loc anularea poruncii dintâi, din cauza slăbiciunii și inutilității ei,19pentru că Legea n‑a făcut nimic desăvârșit, iar pe de altă parte, este adusă în loc[7] o speranță mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.20Și cu cât aceasta nu s‑a făcut fără jurământ – căci ei au devenit preoți fără să depună un jurământ,21dar El a devenit Preot cu jurământ, prin Cel Ce I‑a spus: „Domnul a jurat și nu‑I va părea rău: «Tu ești Preot pe veci, după felul lui Melchisedek»“22– cu atât a și devenit Isus garantul unui legământ mai bun.23Într-adevăr, cei ce au devenit preoți au fost mulți la număr, pentru că erau împiedicați de moarte să‑și continue lucrarea.24Dar El, fiindcă rămâne pe veci, are o preoție neschimbătoare.25De aceea, El poate să‑i mântuiască pe deplin[8] pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, fiindcă trăiește veșnic ca să mijlocească pentru ei.26Căci era potrivit să avem un astfel de Mare Preot – sfânt, nevinovat, nepângărit, despărțit de păcătoși și înălțat deasupra cerurilor.27El nu are nevoie, asemenea acelor mari preoți, să aducă în fiecare zi mai întâi jertfe pentru propriile lor păcate și apoi pentru ale poporului, fiindcă El a făcut aceasta o dată pentru totdeauna, atunci când S‑a jertfit pe Sine.28Căci Legea îi pune ca mari preoți pe niște oameni supuși slăbiciunii, însă cuvântul jurământului care a venit mai târziu, după Lege, Îl pune pe Fiul, Care a fost făcut desăvârșit pe vecie.