1Eu[1], în anul întâi al lui Darius Medul[2], am stat alături de el ca să‑l întăresc și să‑i fiu de ajutor. (Dan 5:31)
Regii de la sud și cei de la nord
2Acum, îți voi spune adevărul acesta: iată, încă trei împărați se vor mai ridica în Persia. Cel de‑al patrulea va strânge mai multă bogăție decât toți ceilalți și, când va câștiga putere prin bogăție, îi va răscula pe toți împotriva împărăției Iavanului[3].[4]3Apoi se va ridica un împărat puternic care va stăpâni cu mare autoritate și va face tot ce‑i va plăcea.[5]4Și după ce se va fi înălțat, împărăția lui va fi sfărâmată și va fi împărțită în cele patru vânturi ale cerului, dar nu la descendenții lui și nici păstrând aceeași autoritate ca atunci când stăpânea el, căci împărăția lui va fi dezrădăcinată și va fi dată și altora pe lângă aceștia.[6] (Dan 8:22)5Regele din sud va ajunge tare, dar una dintre căpeteniile lui va deveni mai tare decât el și‑și va stăpâni cu mare autoritate propriul regat.[7]6După câțiva ani se vor uni prin alianță. Fiica regelui din sud va veni la regele din nord ca să facă o înțelegere. Dar ea nu‑și va păstra tăria oștii, iar el și oastea lui nu vor dura. Și fata va fi dată la moarte împreună cu însoțitorii ei, cu cel din care s‑a născut[8] și cu cel ce a sprijinit‑o.[9] În acele vremuri[10],7din rădăcinile ei se va ridica un lăstar în locul ei.[11] El va veni împotriva oștirii regelui din nord și va intra în fortăreața lui. Se va lupta cu ei și va fi învingător.8Va duce în Egipt, ca pradă de război, dumnezeii lor, chipurile lor turnate și obiectele lor scumpe de argint și de aur. Pentru câțiva ani el se va ține departe de regele din nord.9Atunci regele din nord va veni împotriva regatului regelui din sud, dar se va întoarce în țara lui.10Totuși, fiii săi[12] se vor pregăti de război și vor strânge o mulțime de oști care vor înainta, se vor revărsa ca un potop, vor traversa și se vor război cu el[13], împingând lupta până spre fortăreața lui[14].11Mâniat de aceasta, regele din sud[15] va ieși și se va război cu el, adică cu regele din nord[16], care va ridica o mulțime mare, însă această mulțime va fi dată în mâinile celuilalt.12Când mulțimea va fi învinsă, regele din sud se va îngâmfa în inima lui. El va doborî zeci de mii, dar tot nu va fi învingător.13Regele din nord se va întoarce și va strânge o mulțime mai mare decât cea dintâi. Și, după câțiva ani, va veni cu o armată mare și cu multe provizii.14În vremurile acelea, mulți se vor ridica împotriva regelui din sud[17]. Niște oameni violenți din poporul tău se vor răscula ca să împlinească viziunea, însă vor cădea.15Când regele din nord va veni, va ridica rampe de asalt și va cuceri o cetate fortificată[18]. Oștile regelui din sud nu‑i vor putea sta împotrivă și nici chiar oamenii cei mai aleși nu i se vor putea împotrivi.16Cel ce va veni împotriva lui va face cum îi va plăcea și nu‑i va sta nimeni împotrivă. El se va opri în țara cea frumoasă, având puterea de a distruge.17Va avea de gând să vină cu toată puterea regatului său și va face o alianță cu el[19]. Îi[20] va da pe una din fiicele sale de soție, ca să‑i distrugă regatul, dar lucrul acesta nu va reuși[21] și nu‑l va ajuta.[22]18Apoi își va întoarce privirile înspre insule[23] și va cuceri multe dintre ele, dar un conducător[24] va pune capăt disprețului său, astfel încât disprețul se va răsfrânge asupra lui însuși.19El se va întoarce înspre fortărețele din țara lui, dar se va împiedica, va cădea și nu va mai fi găsit.20Cel ce‑i va lua locul va trimite un asupritor, pentru a păstra măreția regatului. În câteva zile însă va fi zdrobit, și aceasta fără mânie și fără luptă.[25]21În locul lui se va ridica un om disprețuit, căruia nu i s‑a dat măreție regală. El va veni pe neașteptate[26] și va pune mâna pe regat prin uneltiri.[27]22Oștile cele copleșitoare la număr vor fi măturate dinaintea lui și vor fi zdrobite, iar conducătorul legământului[28] va fi și el zdrobit.23După ce se vor uni cu el prin alianță, el se va folosi de înșelătorie, se va ridica și va fi tare chiar și cu puțin popor.24Va veni pe neașteptate în locurile roditoare ale provinciei și va face ceva ce nu făcuseră nici părinții săi, nici părinții părinților săi: va împărți jaful, prada și bogățiile și va urzi planuri împotriva fortificațiilor, dar numai pentru o vreme.25El își va stârni puterea și curajul, înaintând împotriva regelui din sud cu o armată mare. Regele din sud se va angaja în luptă cu o armată mare și mult mai puternică, dar nu va învinge din cauza planurilor uneltite împotriva lui.26Cei ce mănâncă din bucatele lui vor căuta să‑l zdrobească. Armata lui va fi spulberată și mulți vor cădea răpuși.27Cei doi regi, cu inimile înclinate spre rău, vor sta la aceeași masă și se vor minți unul pe altul, dar nu vor reuși, căci sfârșitul va fi la vremea hotărâtă.28Regele din nord se va întoarce în țara lui cu mari bogății, dar inima lui va fi împotriva legământului sfânt. Va lucra întocmai, iar apoi se va întoarce în țara lui.29La timpul hotărât va reveni și va înainta împotriva sudului, dar nu va mai fi ca înainte.30Vor veni împotriva lui niște corăbii din Chitim[29], care‑l vor descuraja.[30] Se va retrage și își va vărsa apoi mânia asupra legământului sfânt. Întorcându‑se, îi va favoriza pe cei ce au părăsit legământul sfânt[31].31Oștile trimise de el vor ocupa și vor profana Sfântul Lăcaș și fortăreața, vor îndepărta jertfa continuă[32] și vor așeza urâciunea pustiirii.[33] (Dan 8:11; Dan 9:27; Mat 24:15)32Îi va corupe prin lingușiri pe cei ce calcă legământul, dar cei din popor, care Îl cunosc pe Dumnezeul lor, vor rămâne tari și vor acționa.33Înțelepții poporului îi vor învăța pe mulți, chiar dacă, pentru o vreme, unii din ei vor cădea prin sabie sau prin foc, în captivitate sau prădați.34Când vor cădea, vor primi puțin ajutor și mulți li se vor alătura fără a fi sinceri.35Unii dintre înțelepți vor cădea pentru a fi încercați, curățiți și albiți până la vremea sfârșitului, căci sfârșitul va fi doar la vremea hotărâtă.
Regele care se va înălța pe sine
36Regele va face ce‑i va plăcea. Se va mări și se va înălța deasupra oricărui dumnezeu și va rosti lucruri nemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor. El va reuși până când mânia va ajunge la capăt, căci ce este hotărât se va împlini.[34]37Nu va ține seamă nici de dumnezeii[35] părinților lui, nici de cel dorit de femei[36]. El nu va ține seamă de niciun dumnezeu, ci se va mări pe sine însuși deasupra tuturor. (1 Sam 9:20; Ez 8:14; Hag 2:7)38În locul lor va cinsti un dumnezeu al fortărețelor. Pe acest dumnezeu, pe care părinții lui nu l‑au cunoscut, îl va cinsti cu aur și cu argint, cu pietre prețioase și cu lucruri de preț.39El va lupta cu dumnezeul străin împotriva cetăților fortificate. Celor ce‑l vor recunoaște le va oferi multe onoruri și pe mulți dintre aceștia îi va pune să stăpânească și le va împărți pământul drept răsplată.[37]40La vremea sfârșitului, regele din sud va porni război cu el. Dar regele din nord se va năpusti ca o furtună asupra acestuia cu care de luptă, cu călăreți și cu multe corăbii. Va intra în țări, se va revărsa și va traversa.41Va intra și în țara cea frumoasă și mulți[38] vor cădea. Cei ce vor scăpa din mâna lui vor fi Edomul, Moabul și conducătorii fiilor lui Amon.42Își va întinde mâna împotriva țărilor, și țara Egiptului nu va avea scăpare.43Va lua în stăpânire comori ascunse de aur și de argint și tot felul de lucruri de preț din Egipt, iar libienii și cușiții[39] îi vor sta la picioare.44Când însă niște vești din răsărit și din nord îl vor ului, el va porni cu o mare furie ca să distrugă și să dea spre nimicire[40] pe mulți.45Își va întinde corturile regale între mări, la muntele sfânt și minunat[41], însă apoi îl va ajunge sfârșitul și nimeni nu‑l va ajuta.