1Toate semințiile lui Israel au venit la David, în Hebron, zicând: „Iată, suntem os din oasele tale și carne din carnea ta! (1 Cro 11:1)2Chiar și în trecut, când Saul era rege peste noi, tu îl conduceai pe Israel în războaie. Iar DOMNUL ți‑a zis: «Tu vei păstori poporul Meu, Israel, și vei fi conducător peste Israel!»“3Toți bătrânii lui Israel veniseră la rege, în Hebron, astfel că regele David a încheiat legământ cu ei înaintea DOMNULUI, la Hebron. Apoi ei l‑au uns pe David ca rege peste Israel.4David era în vârstă de treizeci de ani când a devenit rege și a domnit timp de patruzeci de ani:5la Hebron a domnit, peste Iuda, timp de șapte ani și șase luni, iar la Ierusalim a domnit timp de treizeci și trei de ani peste tot Israelul și peste Iuda.
David cucerește Ierusalimul
6Regele și oamenii săi au înaintat spre Ierusalim împotriva iebusiților care locuiau în țară. Aceștia i‑au zis lui David: „Nu vei intra aici, căci până și orbii și ologii te vor respinge.“ Credeau că David nu va reuși să intre în cetate. (1 Cro 11:4; 1 Cro 14:1)7David a capturat însă fortăreața Sionului, care a devenit Cetatea lui David.8David zisese în acea zi: „Oricine vrea să‑i învingă pe iebusiți să o ia prin canalul de apă[1] ca să ajungă la acei«ologi» și«orbi»[2], care sunt dușmanii lui David[3].“ De aceea se zice: „Orbii și ologii n‑au voie să intre în palat[4].“9David s‑a stabilit în fortăreață și a numit‑o „Cetatea lui David“. David a rezidit cetatea de jur împrejur, dinspre Milo[5] înspre interior.10David a devenit tot mai puternic pentru că DOMNUL, Dumnezeul Oștirilor[6], era cu el. (Gen 2:1; Ex 7:4; Deut 4:19; Ios 5:14; 1 Re 22:19; Ps 44:9; Ps 148:2; Is 40:26)11Hiram, regele Tyrului, a trimis mesageri la David cu lemn de cedru, tâmplari și zidari, ca să‑i zidească lui David un palat.12David a înțeles că DOMNUL l‑a pus rege peste Israel și i‑a întărit domnia de dragul poporului Său Israel.13După ce a venit din Hebron, David și‑a mai luat țiitoare și soții din Ierusalim. Și astfel, lui David i s‑au mai născut fii și fiice.14Acestea sunt numele celor care i s‑au născut la Ierusalim: Șamua, Șobab, Natan, Solomon,15Ibhar, Elișua, Nefeg, Iafia,16Elișama, Eliada și Elifelet.
Războiul cu filistenii
17Când au auzit filistenii că David a fost uns rege peste Israel, toți filistenii s‑au suit în căutarea lui David. Însă David a aflat acest lucru și s‑a coborât în fortăreață[7]. (1 Cro 14:8)18Filistenii au venit și s‑au răspândit în valea Refaim.19David L‑a întrebat pe DOMNUL, zicând: – Să mă sui împotriva filistenilor? Îi vei da în mâna mea? DOMNUL i‑a răspuns lui David: – Suie‑te, căci sigur îi voi da pe filisteni în mâna ta!20David s‑a dus la Baal-Perațim[8] și i‑a învins acolo. El a zis: „DOMNUL a izbucnit împotriva dușmanilor mei dinaintea mea, așa cum izbucnesc apele.“ De aceea, locului aceluia i‑au pus numele Baal-Perațim.21Filistenii și‑au lăsat idolii acolo, iar David și oamenii săi i‑au luat.22Filistenii s‑au suit din nou și s‑au răspândit în valea Refaim.23David L‑a întrebat pe DOMNUL, iar El i‑a răspuns: – Să nu te sui! Ocolește‑i și vino asupra lor din dreptul arbuștilor de balsam.24Când vei auzi vuiet de marș în vârful arbuștilor de balsam, să pornești la atac, căci atunci DOMNUL a ieșit înaintea ta ca să învingă tabăra filistenilor.25David a făcut așa cum i‑a poruncit DOMNUL. El i‑a învins pe filisteni, de la Gheva[9] până la Ghezer. (1 Cro 14:16)