1Așadar, lucrând împreună, vă îndemnăm, de asemenea, să nu primiți în zadar harul lui Dumnezeu.2Căci El spune: „La vremea îndurării te‑am ascultat și în ziua mântuirii te‑am ajutat.“[1] Iată că acum este vremea îndurării! Iată că acum este ziua mântuirii! (Is 49:8)
Slujitorii lui Dumnezeu
3Noi nu dăm nimănui niciun prilej de poticnire,[2] pentru ca slujba noastră să nu fie denigrată,4ci în toate ne recomandăm pe noi înșine ca pe niște slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare[3], în necazuri, în nevoi, în strâmtorări,5în bătăi, în închisori, în tulburări, în osteneli, în nopți nedormite, în posturi,6în curăție, în cunoaștere, în îndelungă răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, într‑o dragoste fără ipocrizie,7în Cuvântul adevărului, în puterea lui Dumnezeu, prin armele dreptății, în mâna dreaptă și în mâna stângă,8prin slavă și necinste, prin defăimare și vorbire de bine. Suntem priviți ca niște impostori[4], deși spunem adevărul;9ca niște necunoscuți, deși suntem bine cunoscuți; ca unii care murim, deși iată că trăim; ca niște pedepsiți, deși nu suntem omorâți;10ca niște întristați, deși ne bucurăm întotdeauna; ca niște săraci, deși îmbogățim pe mulți; ca neavând nimic, deși deținem toate lucrurile.11Ni s‑a deschis gura față de voi, corintenilor! Inima ne este larg deschisă!12Noi nu ne îngrădim simțămintele față de voi, dar voi vă îngrădiți simțămintele față de noi.13Deci, la rândul vostru, – vă vorbesc ca unor copii –, deschideți‑vă și voi larg inimile!
Relația dintre credincioși și necredincioși
14Nu vă prindeți la jug cu cei necredincioși. Căci ce legătură[5] este între dreptate și fărădelege? Sau ce părtășie are lumina cu întunericul?15Ce acord are Cristos cu BELIAR[6]? Sau ce parte au împreună cel credincios cu cel necredincios?16Ce înțelegere are Templul lui Dumnezeu cu idolii? Noi suntem Templul Dumnezeului cel Viu, așa cum a spus Dumnezeu: „Voi locui și voi umbla printre ei și voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.“[7] (Lev 26:12; Ier 32:28; Ez 37:27)17„De aceea, Ieșiți din mijlocul lor, separați‑vă! zice Domnul. Nu atingeți nimic necurat, iar Eu vă voi primi.“[8] (Is 52:11; Ez 20:34; Ez 20:41)18Și „Eu voi fi Tatăl vostru, iar voi veți fi fiii și fiicele Mele, zice Domnul cel Atotputernic.“[9] (2 Sam 7:8; 2 Sam 7:14)