1Azaria[1], fiul lui Amația, regele lui Iuda, a început să domnească în al douăzeci și șaptelea an al lui Ieroboam, regele lui Israel. (2 Cro 26:3; 2 Cro 26:21)2Azaria era în vârstă de șaisprezece ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de cincizeci și doi de ani. Mama lui se numea Iecolia și era din Ierusalim.3El a făcut ce este drept în ochii DOMNULUI, tot așa cum făcuse tatăl său Amația.4Totuși, înălțimile nu au fost îndepărtate, poporul încă aducând jertfe și tămâie pe înălțimi.5DOMNUL l‑a lovit pe rege cu lepră[2] și a rămas lepros până în ziua morții lui. El a locuit într‑o casă izolată.[3] Cel care supraveghea palatul și judeca poporul țării era Iotam, fiul regelui. (2 Re 5:1)6Celelalte fapte ale lui Azaria, tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“?7Azaria a adormit alături de părinții săi și a fost înmormântat alături de părinții săi, în Cetatea lui David. Și în locul lui a domnit fiul său Iotam.
Domnia lui Zaharia peste Israel
8Zaharia, fiul lui Ieroboam, a început să domnească peste Israel, în Samaria, în al treizeci și optulea an al lui Azaria, regele lui Iuda, și a domnit timp de șase luni.9El a făcut ce este rău în ochii DOMNULUI, la fel cum au făcut părinții săi. El nu s‑a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l‑a făcut pe Israel să păcătuiască.10Șalum, fiul lui Iabeș, a uneltit împotriva lui, l‑a lovit înaintea poporului și l‑a omorât; apoi a domnit în locul lui.11Celelalte fapte ale lui Zaharia sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“.12Așa s‑a împlinit Cuvântul DOMNULUI cu privire la Iehu, care zicea: „Urmașii tăi vor domni peste Israel până la a patra generație.“[4] (2 Re 10:30)
Domnia lui Șalum peste Israel
13Șalum, fiul lui Iabeș, a început să domnească în al treizeci și nouălea an al lui Uzia, regele lui Iuda. El a domnit la Samaria timp de o lună.14Atunci Menahem, fiul lui Gadi, s‑a suit din Tirța și a venit în Samaria. El l‑a ucis pe Șalum, fiul lui Iabeș, în Samaria, și a domnit în locul lui.15Celelalte fapte ale lui Șalum și uneltirea pe care el a pus‑o la cale, iată că sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“.16Menahem a nimicit atunci Tifsa și tot ce era în ea, precum și teritoriile ei dinspre Tirța, fiindcă nu și‑a deschis porțile. El a nimicit‑o și le‑a spintecat pe toate femeile însărcinate.
Domnia lui Menahem peste Israel
17Menahem, fiul lui Gadi, a început să domnească peste Israel în al treizeci și nouălea an al lui Azaria, regele lui Iuda, și a domnit la Samaria timp de zece ani.18Toată viața el a făcut ce este rău în ochii DOMNULUI și nu s‑a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l‑a făcut pe Israel să păcătuiască.19Când Pul[5], împăratul Asiriei, a invadat țara, Menahem i‑a dat lui Pul o mie de talanți[6] de argint pentru ca acesta să‑l ajute să‑și întărească stăpânirea.20Menahem a cerut argintul acesta de la toți oamenii înstăriți din Israel, fiecare dându‑i împăratului Asiriei câte cincizeci de șecheli[7] de argint. Așa că împăratul Asiriei s‑a întors și nu a mai zăbovit în țară.21Celelalte fapte ale lui Menahem și tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“?22Menahem a adormit alături de părinții săi și în locul lui a domnit fiul său Pekahia.
Domnia lui Pekahia peste Israel
23Pekahia, fiul lui Menahem, a început să domnească peste Israel, în Samaria, în al cincizecilea an al lui Azaria, regele lui Iuda. El a domnit timp de doi ani.24El a făcut ce este rău în ochii DOMNULUI și nu s‑a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l‑a făcut pe Israel să păcătuiască.25Unul dintre ofițerii lui Pekahia, și anume Pekah, fiul lui Remalia, a uneltit împotriva lui și, împreună cu cincizeci de ghiladiți, l‑a omorât pe rege, precum și pe Argob și pe Arieh, în Samaria, în fortăreața palatului regelui. Așadar, Pekah l‑a ucis pe Pekahia și a domnit în locul lui.26Celelalte fapte ale lui Pekahia și tot ce a făcut el sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“.
Domnia lui Pekah peste Israel
27Pekah, fiul lui Remalia, a început să domnească peste Israel, în Samaria, în al cincizeci și doilea an al lui Azaria, regele lui Iuda, și a domnit timp de douăzeci de ani.28El a făcut ce este rău în ochii DOMNULUI și nu s‑a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l‑a făcut pe Israel să păcătuiască.29În timpul domniei lui Pekah, regele lui Israel, Tiglat-Pileser[8], împăratul Asiriei, a capturat cetățile: Iyon, Abel-Bet-Maaca, Ianoah, Kedeș, Hațor, Ghilad și Galileea, precum și toată țara lui Neftali și i‑a dus pe locuitorii lor în captivitate în Asiria.30Apoi Osea, fiul lui Ela, a uneltit împotriva lui Pekah, fiul lui Remalia, și l‑a omorât. Osea a început să domnească în locul lui în al douăzecilea an al lui Iotam, fiul lui Uzia.31Celelalte fapte ale lui Pekah și tot ce a făcut el sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“.
Domnia lui Iotam peste Iuda
32Iotam, fiul lui Uzia, a început să domnească peste Iuda în al doilea an al lui Pekah, fiul lui Remalia, regele lui Israel. (2 Cro 27:1)33El era în vârstă de douăzeci și cinci de ani când a început să domnească și a domnit la Ierusalim timp de șaisprezece ani. Mama lui se numea Ierușa și era fiica lui Țadok.34El a făcut ce este drept în ochii DOMNULUI, tot așa cum făcuse și tatăl său Uzia.35Totuși, înălțimile nu au fost îndepărtate, poporul încă aducând jertfe și tămâie pe înălțimi. El a zidit Poarta de Sus a Casei DOMNULUI.36Celelalte fapte ale lui Iotam, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“?37În acele zile, DOMNUL a început să‑i trimită împotriva lui Iuda pe Rețin, regele Aramului, și pe Pekah, fiul lui Remalia.38Iotam a adormit alături de părinții săi și a fost înmormântat alături de părinții săi, în cetatea tatălui său David. Și în locul lui a domnit fiul său Ahaz.