1Tot Israelul a fost înscris în genealogii și trecut în „Cartea regilor lui Israel“. Iuda însă a fost luat în captivitate, la Babilon, din cauza necredincioșiei lui. (Ne 11:3)2Primii locuitori care s‑au reîntors la proprietățile lor, în cetățile lor, au fost Israel, preoții, leviții și slujitorii de la Templu.3Aceia dintre fiii lui Iuda, dintre fiii lui Beniamin și dintre fiii lui Efraim și Manase, care au locuit la Ierusalim, au fost:4Utai, fiul lui Amihud, fiul lui Omri, fiul lui Imri, fiul lui Bani – dintre fiii lui Pereț, fiul lui Iuda;5dintre șiloniți – Asaia, cel întâi născut, împreună cu fiii lui;6dintre zerahiți – Ieuel, precum și frații lor în număr de șase sute nouăzeci;7dintre fiii lui Beniamin – Salu, fiul lui Meșulam, fiul lui Hodavia, fiul lui Hasnua;8apoi Ibneia, fiul lui Ieroham; Ela, fiul lui Uzi, fiul lui Micri; Meșulam, fiul lui Șefatia, fiul lui Reuel, fiul lui Ibnia;9de asemenea, și frații lor, înscriși în genealogii, în număr de nouă sute cincizeci și șase; toți acești bărbați erau căpetenii de familie, potrivit familiilor lor.10Dintre preoți – Iedaia, Iehoiarib, Iachin,11Azaria, fiul lui Hilchia, fiul lui Meșulam, fiul lui Țadok, fiul lui Meraiot, fiul lui Ahitub, conducător peste Casa lui Dumnezeu;12Adaia, fiul lui Ieroham, fiul lui Pașhur, fiul lui Malchia; Maasai, fiul lui Adiel, fiul lui Iahzera, fiul lui Meșulam, fiul lui Meșilemit, fiul lui Imer;13de asemenea, și frații lor, căpeteniile familiilor lor, în număr de o mie șapte sute șaizeci; ei erau oameni destoinici, puși în lucrarea de slujire la Casa lui Dumnezeu.14Dintre leviți – Șemaia, fiul lui Hașub, fiul lui Azrikam, fiul lui Hașabia, dintre fiii lui Merari,15Bakbakar, Hereș, Galal, Matania, fiul lui Mica, fiul lui Zicri, fiul lui Asaf;16Obadia, fiul lui Șemaia, fiul lui Galal, fiul lui Iedutun; Berechia, fiul lui Asa, fiul lui Elkana, cel care a locuit în satele netofatiților.17Dintre portari – Șalum, Akub, Talmon, Ahiman și frații lor. Șalum era căpetenia;18el este și azi la poarta regelui de la răsărit. Ei au fost portarii taberei leviților.19Șalum, fiul lui Kore, fiul lui Ebiasaf, fiul lui Korah, și frații lui din neamul tatălui său, korahiții, împlineau slujba de păzitori ai pragurilor Cortului[1], la fel cum părinții lor fuseseră responsabili în tabăra DOMNULUI cu păzirea intrării.20Odinioară, Fineas, fiul lui Elazar, fusese conducătorul lor, iar DOMNUL era cu el.21Zaharia, fiul lui Meșelemia, a fost portar al intrării Cortului Întâlnirii.22Toți cei aleși ca portari ai intrărilor au fost în număr de două sute doisprezece. Aceștia au fost înscriși în genealogiile lor, în satele lor. David și văzătorul Samuel le‑au încredințat slujba aceasta.23Ei și fiii lor aveau îndatorirea de a păzi porțile Casei DOMNULUI, adică a încăperii[2] Cortului.24Erau portari în toate cele patru vânturi: răsărit, apus, nord și sud.25Frații lor veneau din când în când din satele lor, ca să stea împreună cu ei timp de șapte zile.26Căci cei mai de seamă patru portari, toți leviți, cărora li s‑a încredințat slujba aceasta, erau responsabili atât peste odăi, cât și peste vistieriile Casei lui Dumnezeu.27Ei rămâneau peste noapte în jurul Casei lui Dumnezeu, căci răspundeau de paza ei și de cheia folosită la deschiderea ei în fiecare dimineață.28Unii dintre ei erau responsabili cu uneltele pentru slujbă – ei le numărau și atunci când erau aduse, și atunci când erau luate.29Alții fuseseră însărcinați cu lucrurile și cu toate obiectele Locului Sfânt, precum și cu făina aleasă, vinul, untdelemnul, tămâia și miresmele.30Alții, dintre fiii preoților, pregăteau amestecul de mirodenii.31Levitului Matitia, întâiul născut al korahitului Șalum, îi era încredințată pregătirea turtelor.32Unii dintre chehatiți, dintre frații lor, erau responsabili să pregătească pâinea prezentării pentru fiecare zi de Sabat.33Aceștia au fost cântăreții, căpeteniile familiilor leviților, care locuiau în odăile Templului, neavând alte îndatoriri, deoarece erau angajați în slujire zi și noapte.34Acestea au fost căpeteniile familiilor leviților, căpetenii înscrise în genealogii. Ei locuiau la Ierusalim.
Familia lui Saul
35La Ghivon a locuit tatăl lui Ghivon, Ieiel. Numele soției lui era Maaca. (1 Cro 8:29)36Abdon a fost fiul lui întâi născut, urmat apoi de: Țur, Chiș, Baal, Ner, Nadab,37Ghedor, Ahio, Zaharia și Miklot.38Lui Miklot i s‑a născut Șimam. Și aceștia, asemenea fraților lor, au locuit la Ierusalim împreună cu frații lor.39Lui Ner i s‑a născut Chiș, lui Chiș – Saul, iar lui Saul – Ionatan, Malchi‑Șua, Abinadab și Eșbaal[3].40Fiul lui Ionatan a fost Merib-Baal[4]; lui Merib-Baal i s‑a născut Mica.41Fiii lui Mica au fost: Piton, Melek, Tahrea și Ahaz.42Lui Ahaz i s‑a născut Iada; lui Iada i s‑au născut Alemet, Azmavet și Zimri, iar lui Zimri i s‑a născut Moța.43Lui Moța i s‑a născut Bina, al cărui fiu a fost Rafa. Fiul acestuia a fost Elasa, iar fiul acestuia a fost Ațel.44Ațel a avut șase fii; numele lor au fost: Azrikam, Bocru[5], Ismael, Șearia, Obadia și Hanan. Aceștia au fost fiii lui Ațel.