1La începutul anului, pe vremea când regii ieșeau la luptă, Ioab a condus o armată puternică și a distrus țara fiilor lui Amon. El a venit și a asediat Raba. David însă rămăsese la Ierusalim. Ioab a cucerit Raba și a distrus‑o. (2 Sam 11:1; 2 Sam 12:26)2David a luat de pe capul regelui[1] lor coroana care cântărea un talant[2] de aur și care era împodobită cu pietre prețioase. Ea a fost pusă pe capul lui David. Prada luată din cetate era foarte multă.3El a scos afară poporul care era în ea și i‑a pus să muncească cu fierăstraie, cu grape de fier și cu securi de fier. Așa a făcut David tuturor cetăților fiilor lui Amon. Apoi David s‑a întors la Ierusalim împreună cu întregul popor.
Bătălii împotriva filistenilor
4După aceea a avut loc o bătălie împotriva filistenilor la Ghezer. Cu acest prilej, hușatitul Sibecai l‑a ucis pe Sipai[3], unul dintre urmașii refaiților. Și filistenii au fost astfel supuși. (2 Sam 21:18)5În timpul unei alte lupte cu filistenii, Elhanan, fiul lui Iair, l‑a ucis pe Lahmi, fratele lui Goliat ghititul, care avea o suliță al cărei mâner era ca sulul unui țesător.6S‑a mai dat o luptă la Gat. Acolo era un bărbat uriaș care avea câte șase degete la ambele mâini și la ambele picioare – douăzeci și patru în total. Și acesta se trăgea din Rafa.7El l‑a batjocorit pe Israel, dar Ionatan, fiul lui Șimea, fratele lui David, l‑a ucis.8Aceștia i s‑au născut lui Rafa în Gat. Ei au fost uciși de mâna lui David și de mâna slujitorilor săi.