1Chiar dacă aș vorbi în limbile oamenilor și ale îngerilor, dar n‑am dragoste, am devenit o goarnă de aramă răsunătoare sau un țambal zdrăngănitor.2Și chiar dacă aș avea darul profeției și aș înțelege toate tainele și toată cunoștința, chiar dacă aș avea toată credința, așa încât să mut munții, dar n‑am dragoste, sunt nimic.3Chiar dacă mi‑aș împărți toate bunurile și chiar dacă mi‑aș da trupul să fiu ars[1], dar n‑am dragoste, nu‑mi folosește la nimic.4Dragostea este răbdătoare, dragostea este plină de bunătate, nu este invidioasă, dragostea nu se laudă, nu se îngâmfă,5nu se comportă necuviincios, nu caută foloasele sale, nu se supără, nu se gândește la rău,6nu se bucură de nedreptate, ci își găsește bucuria în adevăr,7acoperă totul[2], crede totul, speră totul, suportă totul.8Dragostea nu piere niciodată. Cât despre profeții însă, ele se vor sfârși; cât despre limbi, ele vor înceta; cât despre cunoștință, ea se va sfârși.9Căci cunoaștem în parte și profețim în parte,10însă, când va veni ce este desăvârșit, ceea ce există doar în parte se va sfârși.11Când eram copil, vorbeam ca un copil, judecam ca un copil, gândeam ca un copil; când am devenit bărbat, am sfârșit‑o cu lucrurile copilărești.12Acum vedem printr‑o oglindă[3], în mod neclar[4], însă atunci vom vedea față în față. Acum cunosc în parte, însă atunci voi cunoaște pe deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin.13Acum deci rămân acestea trei: credința, speranța și dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.