1Atunci Cuvântul DOMNULUI a vorbit împotriva lui Bașa prin Iehu, fiul lui Hanani, zicând:2„Te‑am ridicat din pulbere și te‑am pus conducător peste poporul Meu, Israel, dar tu ai umblat pe căile lui Ieroboam și l‑ai făcut pe poporul Meu Israel să păcătuiască, mâniindu‑Mă prin păcatele lor.3De aceea îl voi nimici pe Bașa împreună cu familia lui și voi face familiei lui cum am făcut familiei lui Ieroboam, fiul lui Nebat.4Câinii îi vor devora pe cei ai lui Bașa care vor muri în cetate, iar păsările cerului îi vor devora pe cei care vor muri pe câmp.“5Celelalte fapte ale lui Bașa, ce a făcut el și puterea lui nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“?6Bașa a adormit alături de părinții săi și a fost înmormântat la Tirța, iar fiul său Ela a domnit în locul lui.7Cuvântul DOMNULUI vorbise împotriva lui Bașa și împotriva familiei lui prin profetul Iehu, fiul lui Hanani, atât din cauza tuturor relelor pe care acesta le făcuse în ochii DOMNULUI, mâniindu‑L prin faptele lui și devenind asemenea familiei lui Ieroboam, cât și din cauză că el făcuse să piară familia lui Ieroboam.
Domnia lui Ela peste Israel și complotul lui Zimri
8În al douăzeci și șaselea an al lui Asa, regele lui Iuda, Ela, fiul lui Bașa, a început să domnească peste Israel. El a domnit la Tirța timp de doi ani.9Slujitorul său Zimri, conducător peste jumătate dintre carele sale, a uneltit împotriva lui. Ela era la Tirța, îmbătându‑se în casa lui Arța, cel care răspundea de palatul din Tirța.10Zimri a intrat, l‑a lovit și l‑a omorât în al douăzeci și șaptelea an al lui Asa, regele lui Iuda. Apoi a început să domnească în locul lui.11De îndată ce a devenit rege și s‑a așezat pe tronul său, a ucis toată familia lui Bașa; n‑a lăsat în viață niciun bărbat, nici dintre rudele sale, nici dintre prietenii săi.12Astfel, Zimri a nimicit toată familia lui Bașa, potrivit cuvântului rostit de DOMNUL împotriva lui Bașa prin profetul Iehu,13din cauza tuturor păcatelor pe care le‑au săvârșit Bașa și fiul său Ela și prin care l‑au făcut și pe Israel să păcătuiască, mâniindu‑L pe DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, prin idolii lor deșerți.14Celelalte fapte ale lui Ela și ce a făcut el nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“?
Domnia lui Zimri peste Israel și complotul lui Omri
15În al douăzeci și șaptelea an al lui Asa, regele lui Iuda, Zimri a domnit la Tirța șapte zile, în timp ce poporul asedia Ghibetonul care aparținea filistenilor.16Poporul care era în tabără a aflat că Zimri a uneltit împotriva regelui și că l‑a ucis. Și în ziua aceea, chiar acolo în tabără, tot Israelul l‑a făcut rege peste Israel pe Omri, conducătorul oștirii.17Apoi Omri împreună cu tot Israelul care era cu el s‑au suit din Ghibeton și au asediat Tirța.18Când Zimri a văzut că cetatea a fost capturată, a intrat în fortăreața palatului regelui. El a dat foc palatului regelui peste el și a murit19din cauza păcatelor pe care le‑a săvârșit, făcând ce este rău în ochii DOMNULUI, umblând pe căile lui Ieroboam și trăind în păcatele pe care acesta le săvârșise și prin care îl făcuse și pe Israel să păcătuiască.20Celelalte fapte ale lui Zimri și uneltirea pe care a făcut‑o, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“?21Atunci, poporul Israel s‑a împărțit în două: jumătate din popor dorea să‑l facă rege pe Tibni, fiul lui Ghinat, iar cealaltă jumătate, pe Omri.22Poporul care era de partea lui Omri a triumfat asupra poporului care‑l urma pe Tibni, fiul lui Ghinat. Astfel, Tibni a murit, iar Omri a devenit rege.
Domnia lui Omri peste Israel
23Omri a început să domnească peste Israel în al treizeci și unulea an al lui Asa, regele lui Iuda, și a domnit timp de doisprezece ani, dintre care șase în Tirța.24El a cumpărat de la Șemer dealul Samariei cu doi talanți de argint[1]. Apoi a zidit o cetate pe deal și i‑a pus numele Samaria, după numele lui Șemer, fostul proprietar al dealului.25Însă Omri a făcut ce este rău în ochii DOMNULUI; a făcut mai mult rău decât toți cei care fuseseră înainte de el.26El a trăit întru totul ca Ieroboam, fiul lui Nebat. A trăit în păcatele prin care acesta îl făcuse și pe Israel să păcătuiască, mâniindu‑L pe DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, prin idolii lor deșerți.27Celelalte fapte ale lui Omri, ce a făcut el și puterea pe care el și‑a arătat‑o, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“?28Omri a adormit alături de părinții săi și a fost înmormântat în Samaria, iar fiul său Ahab a început să domnească în locul lui.
Consolidarea dinastiei lui Omri: regele Ahab
29Ahab, fiul lui Omri, a început să domnească peste Israel în al treizeci și optulea an al lui Asa, regele lui Iuda. Ahab, fiul lui Omri, a domnit timp de douăzeci și doi de ani peste Israel, în Samaria.30Ahab, fiul lui Omri, a făcut mai mult rău în ochii DOMNULUI decât toți cei care au fost înainte de el.31Și, ca și cum ar fi fost puțin lucru să trăiască în păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, el și‑a mai luat‑o de soție și pe Izabela, fiica lui Etbaal, regele sidonienilor, i‑a slujit lui BAAL[2] și i s‑a închinat.32El a așezat un altar pentru BAAL în templul lui BAAL, pe care‑l zidise în Samaria33și a făcut un stâlp al AȘEREI[3]. Ahab a făcut mai mult rău decât toți regii lui Israel care au fost înainte de el, mâniindu‑L pe DOMNUL, Dumnezeul lui Israel.34În timpul lui, Hiel betelitul a rezidit Ierihonul. I‑a pus temeliile cu prețul lui Abiram, întâiul său născut, și i‑a ridicat porțile cu prețul lui Segub, fiul său cel mai tânăr, potrivit cuvântului rostit de DOMNUL prin Iosua, fiul lui Nun.