Ieremia 8 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

Mustrarea lui Israel

1 În vremea aceea, zice DOMNUL, osemintele regilor și ale conducătorilor lui Iuda, osemintele preoților și ale profeților și osemintele locuitorilor Ierusalimului vor fi scoase din mormintele lor, 2 vor fi întinse în fața soarelui, a lunii și a întregii oștiri a cerurilor, a acelora pe care ei i‑au iubit, i‑au slujit, i‑au urmat, i‑au căutat și s‑au închinat înaintea lor. Nu vor mai fi adunate, nici îngropate, ci vor deveni un gunoi pe fața pământului. 3 În toate locurile unde îi voi izgoni, toți cei ce vor supraviețui din acest neam rău vor prefera mai degrabă moartea decât viața, zice DOMNUL Oștirilor.

Păcat și pedeapsă

4 Spune‑le că așa vorbește DOMNUL: «Cine cade și nu se mai ridică? Cine se abate fără să se întoarcă iarăși? 5 De ce atunci poporul acesta, Ierusalimul, se abate, stăruind în necredincioșie? Ei se întăresc tot mai mult în înșelătorie și refuză să se întoarcă. 6 Am ascultat cu atenție, dar ei nu rostesc ceea ce este drept. Niciunul nu regretă răutatea lui și nu zice: ‘Ce am făcut?’. Toți își încep din nou alergarea, ca un cal care se aruncă în luptă. 7 Până și barza își cunoaște timpul ei pe ceruri; turtureaua, lăstunul și cocorul^[1] își păstrează timpul venirii lor. Dar poporul Meu nu cunoaște porunca DOMNULUI. 8 Cum puteți spune: ‘Suntem înțelepți, căci avem Legea DOMNULUI!’, când, de fapt, pana mincinoasă a scribilor a transformat‑o într‑o minciună? 9 Înțelepții sunt dați de rușine, sunt înspăimântați și capturați. Iată, ei au respins Cuvântul DOMNULUI; ce fel de înțelepciune au ei? 10 De aceea, pe soțiile lor le voi da altor bărbați și terenurile lor altor stăpâni. Căci, de la cel mai mic până la cel mai mare, toți sunt lacomi de câștig nedrept; de la profet până la preot, toți înșală. 11 Ei leagă în mod ușuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: ‘Pace, pace!’, când nu este pace. 12 Le este lor rușine de urâciunile pe care le săvârșesc? Nu, nu le este rușine deloc; nici măcar nu știu să roșească. De aceea, vor cădea împreună cu cei ce cad și vor fi răsturnați la vremea pedepsei lor, zice DOMNUL. 13 Voi face să le înceteze recolta, zice DOMNUL. Nu vor mai fi struguri în vie, nu vor mai fi smochine în smochin, iar frunzele se vor veșteji. Le voi da celor ce vor trece peste ele.^[2]»“ 14 „De ce mai stăm în așteptare? Adunați‑vă! Să intrăm în cetățile fortificate și să pierim acolo! Căci DOMNUL, Dumnezeul nostru, ne‑a condamnat la moarte și ne dă să bem ape otrăvite, pentru că am păcătuit împotriva Lui. 15 Așteptam pacea, dar n‑a venit nimic bun; așteptam un timp de vindecare, dar iată că vine numai teroare. 16 Gâfâitul cailor se aude din Dan; la nechezatul armăsarilor lor se cutremură toată țara. Au venit să devoreze țara și tot ce cuprinde ea, cetatea și pe cei ce locuiesc în ea.“ 17 „Iată, voi trimite printre voi niște șerpi veninoși, niște vipere care nu pot fi descântate și care vă vor mușca, zice DOMNUL.“ 18 „Grimasa^[3] mea este din cauza durerii mele! Inima îmi este sleită în mine! 19 Iată, strigătul după ajutor al fiicei poporului meu răsună dintr‑o țară îndepărtată: «Nu mai este DOMNUL în Sion? Nu mai este Împăratul lui acolo?»“ „De ce M‑au provocat la mânie prin chipurile lor cioplite, prin idolii lor străini?“ 20 „Secerișul a trecut, vara s‑a terminat, iar noi tot nu suntem izbăviți.“ 21 Sunt zdrobit de durerea fiicei poporului meu; jelesc, iar spaima mă cuprinde. 22 Nu este niciun balsam vindecător în Ghilad? Nu este niciun doctor acolo? De ce nu este vindecare pentru rana fiicei poporului meu?

nuBibeln

1 ”På den tiden, säger HERREN, ska Juda kungars, dess furstars, prästers, profeters och Jerusalems invånares ben hämtas från deras gravar 2 och spridas ut under solen, månen och himlens hela härskara, som de har älskat, tjänat, följt, sökt och tillbett. De ska inte samlas upp eller begravas, utan bli till gödsel på marken. 3 De som finns kvar av detta onda släkte på de olika platserna dit jag fördrivit dem ska hellre dö än leva, säger härskarornas HERRE.

Folkets avfall och dom

4 Säg till dem: ’Så säger HERREN: När någon faller, reser han sig då inte upp igen? När någon hamnar på fel väg, vänder han då inte tillbaka? 5 Varför vänder sig då detta Jerusalems folk ständigt bort? De håller fast vid sitt svek och vägrar att vända om. 6 Jag har lyssnat och hört att de inte talar det som är rätt. Ingen ångrar sin ondska och säger: ”Vad har jag gjort?” Var och en går sin egen väg och rusar fram som stridshästar. 7 Hägern i skyn vet sina tider, och turturduvan, tranan och svalan passar sina flyttningstider. Men mitt folk känner inte till HERRENS lagar och bud. 8 Hur kan ni säga: ”Vi är visa, vi har HERRENS lag?” Men de skriftlärdas pennor har gjort den till lögn.^[1] 9 De visa ska stå där med skam och skräckslagna fångas i snaran. De har förkastat HERRENS ord. Vad är det då för vishet? 10 Jag ska därför ge deras hustrur åt andra och deras åkrar åt erövrare. Från den minste till den störste är de alla giriga. Till och med profeter och präster bedrar. 11 De förbinder mitt folks sår, men bara på ytan, och de säger: ”Allt står väl till, allt står väl till.” Men ingenting är väl. 12 Skäms de för det avskyvärda de gjort? Nej, någon skam känner de inte, de förstår inte att blygas. Därför ska de falla bland dem som faller. När tiden är inne för mig att straffa dem ska de slås ner, säger HERREN. 13 Jag ska skörda dem, säger HERREN. Det blir inga druvor på vinstocken, inga fikon på fikonträdet, och bladen ska vissna. Det jag har gett dem ska tas ifrån dem.^[2]’ ” 14 Varför sitter vi här? Låt oss samlas, gå till de befästa städerna och förgås där. För HERREN, vår Gud, låter oss förgås och har gett oss förgiftat vatten att dricka, för vi har syndat mot HERREN. 15 Vi väntade på fred, men inget gott har kommit, vi väntade på helande, men allt blev bara skräck. 16 Från Dan hörs hans hästar gnägga, och när hans hingstar frustar darrar hela landet. De kommer och slukar landet och allt som finns i det, både städer och dem som bor där. 17 ”Jag kommer att sända giftiga ormar mot er, ormar som inga besvärjelser hjälper mot, och de ska bita er, säger HERREN.”

Profetens klagan

18 Var ska jag finna tröst i min sorg? Mitt hjärta är nära att brista. 19 Hör hur mitt arma folk ropar från fjärran land: ”Är inte HERREN i Sion? Är inte hennes kung där längre?” ”Varför har de provocerat mig till vrede med sina bildstoder och med sina meningslösa främmande gudar?” 20 ”Skördetiden är slut, sommaren är över, och vi har inte blivit räddade.” 21 Jag är förkrossad för att dottern mitt folk har krossats. Jag sörjer, skräcken griper mig. 22 Finns det ingen balsam i Gilead? Finns det ingen läkare där? Varför kommer det ingen läkedom för mitt arma folk?