Genesa 50 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

1 Atunci Iosif s‑a aruncat pe fața tatălui său, a plâns și i‑a dat sărutare. 2 Apoi Iosif le‑a poruncit slujitorilor săi doctori să‑l îmbălsămeze pe tatăl său, și doctorii l‑au îmbălsămat pe Israel. 3 După ce s‑au împlinit patruzeci de zile – căci acesta era timpul necesar pentru îmbălsămare – egiptenii l‑au jelit șaptezeci de zile. 4 După ce au trecut zilele de jale, Iosif le‑a vorbit celor de la curtea lui Faraon, zicând: „Dacă am găsit bunăvoință înaintea voastră^[1], vă rog să‑i vorbiți lui Faraon astfel: 5 «Tatăl meu m‑a pus să jur, zicând: ‘Iată, eu sunt pe moarte. Să mă înmormântezi în mormântul meu, pe care mi l‑am săpat în țara Canaan’. De aceea dă‑mi voie, te rog, să mă sui acolo ca să‑l înmormântez pe tatăl meu, iar apoi mă voi întoarce.»“ 6 Faraon a zis: „Suie‑te și înmormântează‑l pe tatăl tău, așa cum te‑a pus să juri.“ 7 Iosif s‑a suit să‑și înmormânteze tatăl și împreună cu el s‑au suit toți slujitorii lui Faraon, bătrânii palatului lui și toți bătrânii țării Egiptului, 8 toată familia lui Iosif, frații săi și familia tatălui său. Au lăsat în ținutul Goșen doar copiii, turmele și cirezile lor. 9 Împreună cu el s‑au suit care și călăreți, astfel încât convoiul era foarte mare. 10 Când au ajuns la Aria lui Atad^[2], care se află dincolo de Iordan, au jelit acolo mult și amarnic. Iosif a ținut o perioadă de bocet de șapte zile pentru tatăl său. 11 Când locuitorii țării, canaaniții, au văzut bocetul din Aria lui Atad, au zis: „Acesta este un mare bocet pentru Egipt.“ De aceea acelui loc i s‑a pus numele Abel-Mițrayim^[3]. El se află dincolo de Iordan. 12 Astfel, fiii lui Iacov au făcut pentru el așa cum le‑a poruncit acesta. 13 Fiii săi l‑au dus în țara Canaan și l‑au înmormântat în peștera din ogorul Mahpela, la răsărit de Mamre, pe care Avraam a cumpărat‑o de la hititul Efron, împreună cu ogorul, ca teren pentru înmormântare. 14 După ce l‑a înmormântat pe tatăl său, Iosif s‑a întors în Egipt, împreună cu frații săi și cu toți cei ce se suiseră cu el ca să‑și înmormânteze tatăl.

Bunătatea lui Iosif față de frații săi

15 Când frații lui Iosif au văzut că tatăl lor murise, au zis: „Dacă cumva Iosif ne va dușmăni și ne va întoarce pe deplin tot răul pe care i l‑am făcut?“ 16 De aceea au trimis să‑i spună lui Iosif: „Tatăl tău a poruncit înainte de moarte, zicând: 17 «Așa să‑i spuneți lui Iosif: ‘Oh, iartă, te rog, fărădelegea fraților tăi și păcatul lor, căci ți‑au făcut rău!’» Acum, iartă, te rugăm, fărădelegea robilor Dumnezeului tatălui tău!“ Iosif a plâns când i‑au spus aceste cuvinte. 18 Frații lui au venit, s‑au plecat înaintea lui și au zis: – Iată, suntem robii tăi. 19 Iosif le‑a răspuns: – Nu vă temeți, căci sunt eu oare în locul lui Dumnezeu? 20 Voi ați plănuit împotriva mea ce este rău, dar Dumnezeu a plănuit aceasta spre bine, ca să țină în viață un popor numeros, așa cum face astăzi. 21 Așadar, să nu vă temeți! Eu însumi vă voi asigura hrana, vouă și copiilor voștri. Apoi i‑a mângâiat și le‑a vorbit pe placul inimii lor.

Moartea lui Iosif

22 Iosif a locuit în Egipt împreună cu familia tatălui său. El a trăit o sută zece ani. 23 Iosif i‑a văzut pe copiii lui Efraim până la a treia generație, iar copiii lui Machir, fiul lui Manase, au fost născuți pe genunchii săi^[4]. (Gen 30:3; Gen 48:12) 24 Apoi Iosif le‑a zis fraților săi: „Eu voi muri, dar Dumnezeu va veni sigur la voi și vă va duce din această țară în țara pe care le‑a jurat‑o lui Avraam, Isaac și Iacov.“ 25 Iosif i‑a pus pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Dumnezeu va veni sigur la voi. Să luați atunci oasele mele de aici.“ 26 Iosif a murit la vârsta de o sută zece ani. După ce l‑au îmbălsămat, l‑au pus într‑un sicriu, în Egipt.

nuBibeln

Jakob begravs i Kanaan

1 Josef kastade sig över sin fars kropp och grät över honom och kysste honom. 2 Sedan bad han de läkare som var i tjänst hos honom att balsamera hans far. Läkarna balsamerade då Israel, 3 vilket tog fyrtio dagar, den tid som balsameringen tar. Egypterna sörjde honom i sjuttio dagar. 4 När sorgetiden var över, talade Josef med faraos hovmän och sa: ”Visa mig den välviljan att tala med farao för mig. Säg 5 att min far fick mig att med ed lova att när han dog skulle jag begrava honom i den grav som han låtit hugga ut åt sig i Kanaan. Be om tillstånd för mig att resa dit upp och begrava min far och sedan komma tillbaka.” 6 Farao svarade: ”Gå och begrav din far, som du har lovat honom med ed.” 7 Då begav sig Josef iväg för att begrava sin far, tillsammans med alla faraos tjänstemän, de äldste i hans hus och de äldste i Egypten, 8 och alla Josefs släktingar, hans bröder och hans fars familj. Men sina små barn och alla hjordar lämnade de kvar i Goshens land. 9 Många vagnar och ryttare och mycket folk följde alltså med Josef. 10 När de kom fram till Goren Haatad på andra sidan Jordan, höll de en högtidlig dödsklagan, och Josef sörjde sin far i sju dagar. 11 Invånarna där, kanaanéerna, såg sorgehögtiden i Goren Haatad och sa: ”Det är en mycket stor sorgehögtid som egypterna håller där.” Därför gav de platsen namnet Avel Misrajim.^[1] 12 Jakobs söner gjorde alltså som han hade befallt dem. 13 De förde honom till Kanaans land och begravde honom där i grottan på Makpelas åker, den grotta nära Mamre, som Abraham hade köpt som begravningsplats av hettiten Efron.

Josef tar väl hand om sina bröder

14 Efter att ha begravt sin far återvände Josef till Egypten med sina bröder och alla dem som följt med honom för att begrava hans far. 15 Men efter sin fars död sa Josefs bröder: ”Nu kommer Josef kanske att hysa agg mot oss och ge igen för allt det onda vi har gjort mot honom”. 16 Därför sände de bud till honom och lät säga: ”Innan din far dog bad han: 17 ’Säg till Josef: Vi ber dig förlåta dina bröder deras synd och allt det onda vi har gjort mot dig.’ Vi ber dig därför: ’Förlåt oss, din fars Guds tjänare, allt det onda vi gjort.’ ” När Josef fick meddelandet brast han i gråt. 18 Sedan kom hans bröder och föll ned inför honom och sa: ”Vi är dina slavar.” 19 Men Josef sa till dem: ”Var inte rädda! Jag är väl inte Gud. 20 Det ni avsåg var ont mot mig, men Gud förvandlade det till något gott, för att göra det som nu har skett och för att rädda många människors liv. 21 Var inte rädda! Jag ska själv ta hand om er och era familjer.” Och han talade mycket vänligt till dem och tröstade dem.

Josef dör

22 Josef och hans fars familj blev alltså kvar i Egypten. Josef blev 110 år gammal. 23 Han levde så länge att han fick se sin son Efraims barnbarn födas, och Manasses son Makirs barn kunde han adoptera.^[2] 24 ”Jag kommer snart att dö”, sa Josef till sina bröder, ”men Gud ska ta hand om er och föra er tillbaka till det land som han med ed har lovat Abraham och Isak och Jakob.” 25 Josef fick israeliterna att lova med en ed och sa: ”Gud kommer att ta sig an er och då ska ni föra mina kvarlevor härifrån.” 26 Sedan dog Josef 110 år gammal och man balsamerade hans kropp och lade den i en kista i Egypten.