Genesa 45 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

Iosif li se face cunoscut fraților săi

1 Atunci Iosif nu s‑a mai putut stăpâni înaintea tuturor celor ce stăteau lângă el și a strigat: „Să iasă toată lumea afară!“ Astfel, niciunul n‑a rămas cu el atunci când Iosif s‑a făcut cunoscut fraților săi. 2 Și Iosif a izbucnit în plâns. Atât egiptenii, cât și cei de la curtea lui Faraon au auzit despre lucrul acesta. 3 Iosif le‑a zis fraților săi: „Eu sunt! Iosif! Mai trăiește tatăl meu?“ Dar frații săi nu i‑au putut răspunde, pentru că au rămas înmărmuriți înaintea sa. 4 Atunci Iosif le‑a zis fraților săi: „Apropiați‑vă de mine, vă rog!“ Ei s‑au apropiat de el, iar el a zis: „Eu sunt, fratele vostru Iosif, cel pe care l‑ați vândut în Egipt! 5 Acum, să nu vă întristați și să nu vă mâniați pe voi înșivă pentru că m‑ați vândut aici, căci Dumnezeu m‑a trimis înaintea voastră pentru a vă păstra în viață.^[1] 6 Deoarece foametea durează de doi ani pe pământ și vor mai fi încă cinci ani în care nu se va ara și nu se va secera, 7 Dumnezeu m‑a trimis înaintea voastră pentru a vă păstra o rămășiță pe pământ și pentru a vă salva viețile printr‑o mare eliberare. 8 Așadar, nu voi m‑ați trimis aici, ci Dumnezeu. El m‑a făcut tată pentru Faraon, stăpân în toată casa lui și domnitor peste toată țara Egiptului. 9 Suiți‑vă repede la tatăl meu și spuneți‑i: «Așa vorbește fiul tău Iosif: ‘Dumnezeu m‑a făcut stăpân peste tot Egiptul. Vino la mine fără întârziere. 10 Vei locui în ținutul Goșen^[2] și vei fi aproape de mine, tu, copiii tăi, nepoții tăi, turmele tale, cirezile tale și tot ceea ce este al tău. 11 Acolo îți voi asigura hrana, căci mai sunt încă cinci ani de foamete, pentru ca să nu sărăcești tu, familia ta și tot ce este al tău.’» 12 Iată, ochii voștri și ochii fratelui meu Beniamin văd că sunt chiar eu cel care vă vorbește. 13 Să‑i spuneți tatălui meu despre toată gloria pe care o am în Egipt și despre tot ce ați văzut. Grăbiți‑vă și coborâți aici cu tatăl meu.“ 14 Apoi l‑a îmbrățișat pe fratele său Beniamin și a plâns, în timp ce Beniamin plângea și el pe umărul lui. 15 Iosif i‑a sărutat pe toți frații săi și a plâns pe umerii lor. După aceea frații săi au vorbit cu el. 16 S‑a auzit vestea, în palatul lui Faraon, că au venit frații lui Iosif. Lucrul acesta i‑a plăcut lui Faraon și slujitorilor săi.^[3] 17 Faraon i‑a zis lui Iosif: „Spune‑le fraților tăi: «Să faceți astfel: încărcați‑vă animalele și plecați. Duceți‑vă în țara Canaan, 18 luați‑vă tatăl și familiile și veniți la mine. Eu vă voi da ce este mai bun în țara Egiptului și veți mânca grăsimea țării.» 19 Ți se poruncește să le mai spui: «Faceți astfel: luați din țara Egiptului niște care pentru copiii și soțiile voastre, luați‑l pe tatăl vostru și veniți. 20 Să nu vă pară rău de bunurile voastre, pentru că tot ce este mai bun în Egipt va fi al vostru.»“ 21 Fiii lui Israel au făcut întocmai. Iosif le‑a dat care, după porunca lui Faraon, și provizii pentru călătorie. 22 Fiecăruia i‑a dat câte un rând de haine, dar lui Beniamin i‑a dat trei sute de șecheli de argint^[4] și cinci rânduri de haine. 23 Tatălui său i‑a trimis zece măgari încărcați cu ce era mai bun în Egipt și zece măgărițe încărcate cu grâne, pâine și provizii pentru călătorie. 24 Iosif i‑a trimis pe frații săi și la plecare le‑a zis: „Să nu vă certați^[5] pe drum!“ 25 Ei s‑au suit înapoi din Egipt, au ajuns în țara Canaan la Iacov, tatăl lor, 26 și l‑au înștiințat, zicând: „Iosif trăiește! Chiar el este domnitor peste toată țara Egiptului!“ Însă inima lui Iacov a rămas rece, pentru că nu‑i credea. 27 Dar când i‑au istorisit tot ceea ce le spusese Iosif și când a văzut carele pe care le trimisese Iosif să‑l ducă, duhul tatălui lor, Iacov, s‑a înviorat. 28 Israel a zis: „Destul! Iosif, fiul meu, este încă viu! Voi merge să‑l văd înainte de a muri.“

nuBibeln

Josef ger sig till känna för sina bröder

1 Nu kunde Josef inte behärska sina känslor längre inför alla de närvarande. ”Gå ut härifrån allesammans”, ropade han till sina tjänare. Ingen av dem var närvarande när han sedan gav sig till känna för sina bröder, 2 och han brast ut i gråt och grät så högt att egypterna hörde det, även farao och hans hov fick veta det. 3 ”Jag är Josef”, sa han till sina bröder. ”Lever verkligen min far fortfarande?” Men hans bröder kunde inte svara honom. De var helt skräckslagna. 4 ”Kom fram hit”, sa han. De kom närmare, och än en gång sa han: ”Jag är Josef, er bror, som ni sålde till Egypten! 5 Men sörj nu inte över att ni sålde mig hit. Ni behöver inte anklaga er själva. Gud skickade hit mig i förväg för att rädda era liv. 6 Dessa två år av svält kommer att följas av fem år till, då man varken kommer att plöja eller skörda. 7 Gud har skickat mig hit för att hålla er och era familjer vid liv, till räddning för många. 8 Ja, det var Gud som skickade mig hit och inte ni. Han har gjort mig till rådgivare åt farao, ledare för hela hans förvaltning och härskare över hela Egyptens land. 9 Skynda er nu hem till min far! Säg till honom: så här säger din son Josef: Gud har satt mig som härskare över hela Egyptens land. Kom hit till mig omedelbart! 10 Du ska få bo i Goshens land, så att du är nära mig med alla dina barn, barnbarn, dina djur och allt annat du äger. 11 Jag ska ta hand om dig här, eftersom det fortfarande återstår fem års hungersnöd. Varken du eller din familj eller någon av de dina ska lida någon brist. 12 Nu har ni ju själva sett, och min bror Benjamin också, att det verkligen är jag, Josef, som talar till er. 13 Berätta för vår far om min höga ställning här i Egypten och om allt ni har sett. Skynda er hem och hämta vår far!” 14 Josef föll sin bror Benjamin om halsen och grät, och Benjamin grät i hans famn. 15 Josef kysste och omfamnade alla sina bröder och grät. Sedan samtalade han och bröderna med varandra. 16 Nyheten om att Josefs bröder hade kommit nådde snart farao, och både han och hans hovtjänstemän blev mycket glada. 17 Sedan sa farao till Josef: ”Säg till dina bröder att göra så här: lasta era packdjur och far till Kanaan 18 för att hämta er far och hela er släkt, och kom hit till mig. Jag ska ge er det bästa i hela Egyptens land. Ni ska få äta av landets goda. 19 Befall dem också att göra så här: ta med er vagnar från Egypten för era barn och kvinnor, och hämta er far och kom. 20 Oroa er inte över era tillhörigheter, för det bästa av Egyptens land ska tillhöra er.” 21 Israels söner gjorde så. Josef gav dem vagnar, precis som farao hade befallt, och mat för resan. 22 Han gav dessutom nya kläder^[1] till var och en av dem, men Benjamin fick 300 siklar silver^[2] och fem uppsättningar kläder. 23 Till sin far skickade han tio åsnelaster med det bästa av Egyptens produkter och tio åsnor med säd, bröd och annan mat som hans far kunde behöva på resan. 24 Utrustade på detta sätt sände han iväg sina bröder med orden: ”Gräla nu inte på vägen!” 25 De lämnade Egypten och återvände till Kanaans land, till sin far Jakob. 26 ”Josef lever”, berättade de. ”Han är härskare över hela Egyptens land!” Jakob blev alldeles förstummad. Han kunde inte tro dem. 27 Men när de berättade allt Josef sagt till dem, och när Jakob såg vagnarna som Josef hade skickat för att hämta honom, levde han upp. 28 Han sa: ”Det måste vara sant! Min son Josef lever! Jag måste resa så att jag får träffa honom innan jag dör.”