Genesa 43

Noua Traducere Românească

1 Foametea era mare în țară.2 Când au terminat de mâncat grânele pe care le aduseseră din Egipt, tatăl lor le‑a zis: – Duceți‑vă din nou și cumpărați‑ne puțină mâncare.3 Dar Iuda i‑a răspuns: – Omul acela ne‑a avertizat clar, zicând: „Nu‑mi veți mai vedea fața decât dacă fratele vostru va fi cu voi.“4 Dacă‑l vei trimite pe fratele nostru cu noi, vom coborî și‑ți vom cumpăra mâncare.5 Dar dacă nu‑l vei trimite, nu vom coborî, pentru că acel om ne‑a zis: „Nu‑mi veți mai vedea fața decât dacă fratele vostru va fi cu voi.“6 Atunci Israel a zis: – De ce v‑ați purtat așa de rău cu mine și i‑ați spus acelui om că mai aveți un frate?7 Ei au răspuns: – Omul acela a întrebat direct despre noi și despre familia noastră, zicând: „Mai trăiește tatăl vostru? Mai aveți vreun frate?“ Iar noi i‑am răspuns la aceste întrebări. De unde era să știm că ne va zice: „Aduceți‑l pe fratele nostru“?8 Atunci Iuda i‑a zis tatălui său, Israel: – Trimite băiatul cu mine. Ne vom ridica și vom pleca, pentru ca noi, tu și copiii noștri să trăim și să nu murim.9 Eu însumi voi răspunde pentru el; din mâna mea îl vei cere. Dacă nu ți‑l voi aduce înapoi și dacă nu‑l voi pune înaintea ta, voi fi vinovat înaintea ta pentru totdeauna.10 Căci dacă n‑am fi zăbovit, ne‑am fi întors de două ori până acum.11 Atunci Israel, tatăl lor, le‑a zis: – Dacă așa trebuie, atunci așa să faceți. Luați în vasele voastre câteva dintre cele mai alese produse ale țării și duceți‑i acelui om un dar: puțin balsam, puțină miere, condimente, smirnă, fistic și migdale.12 Luați cu voi de două ori mai mult argint și duceți înapoi, în mâinile voastre, argintul care a fost pus la gura sacilor voștri. Poate a fost o greșeală.13 Luați‑l și pe fratele vostru, ridicați‑vă și întoarceți‑vă la omul acela.14 Dumnezeul cel Atotputernic[1] să vă arate milă înaintea acelui om, pentru ca el să‑i trimită înapoi pe celălalt frate al vostru și pe Beniamin. Cât despre mine, dacă trebuie să fiu lipsit de copii, atunci lipsit să fiu.15 Astfel, oamenii au luat darul acela și au luat cu ei de două ori mai mult argint, precum și pe Beniamin. Ei s‑au ridicat, au coborât în Egipt și s‑au înfățișat înaintea lui Iosif.16 Când l‑a văzut pe Beniamin cu ei, Iosif i‑a zis administratorului casei sale: „Adu‑i pe oamenii aceștia în casă, taie un animal și pregătește‑l, căci vor mânca împreună cu mine la amiază.“17 Bărbatul a făcut așa cum i‑a spus Iosif și i‑a adus pe oameni în casa lui Iosif.18 Dar oamenii aceștia s‑au temut, pentru că fuseseră aduși în casa lui Iosif, și au zis: „Am fost aduși înăuntru din cauza argintului care a fost pus în sacii noștri prima dată, pentru ca să se năpustească asupra noastră, să ne ia ca robi și să ne ia măgarii.“19 Ei s‑au apropiat de administratorul casei lui Iosif și au vorbit cu el la intrarea în casă.20 Ei i‑au zis: – Stăpâne, noi ne‑am mai coborât odată aici ca să cumpărăm mâncare,21 dar când am ajuns la locul unde am înnoptat și ne‑am deschis sacii, iată că argintul fiecăruia era la gura sacului său, argintul nostru, după greutatea lui. Așa că l‑am adus înapoi.22 Am mai adus cu noi și alt argint ca să cumpărăm mâncare. Nu știm cine ne‑a pus argintul înapoi în saci.23 El le‑a răspuns: – Fiți pe pace, nu vă temeți. Dumnezeul vostru, Dumnezeul tatălui vostru, v‑a pus o comoară în saci. Eu am primit argintul vostru. Apoi l‑a adus la ei și pe Simeon.24 Administratorul i‑a adus pe oameni în casa lui Iosif și le‑a dat apă ca să‑și spele picioarele și nutreț pentru măgari.25 Ei au pregătit darul pentru Iosif care urma să vină la amiază, pentru că au auzit că vor mânca acolo.26 Când Iosif a venit acasă, ei i‑au oferit darul pe care‑l aduseseră în casă și s‑au plecat până la pământ înaintea lui.27 El i‑a întrebat de sănătate și le‑a zis: – Este sănătos bătrânul vostru tată despre care mi‑ați vorbit? Mai trăiește?28 Ei i‑au răspuns: – Da, robul tău, tatăl nostru, este sănătos. Mai trăiește. Apoi s‑au plecat și s‑au prosternat înaintea lui.29 Când Iosif și‑a ridicat ochii și l‑a văzut pe fratele său Beniamin, fiul mamei sale, a zis: „Acesta este fratele vostru mai mic despre care mi‑ați vorbit?“ Apoi a zis: „Dumnezeu să‑Și arate bunăvoința față de tine, fiule!“30 Fiind cuprins de milă la vederea fratelui său, Iosif a ieșit în grabă și a căutat un loc unde să plângă. A intrat într‑o cameră și a plâns acolo.31 După ce și‑a spălat fața, a ieșit și, stăpânindu‑se, a poruncit: „Aduceți de mâncare!“32 Pe el l‑au servit separat, pe frații săi, separat, iar pe egiptenii care mâncau împreună cu el, separat, pentru că ei nu puteau mânca împreună cu evreii, aceasta fiind o urâciune pentru egipteni.33 Frații săi s‑au așezat în fața lui, aranjați de la întâiul născut, potrivit cu dreptul lui de întâi născut, până la cel mai tânăr, potrivit cu vârsta lui, și se uitau unii la alții cu mirare.34 Iosif le‑a oferit din porțiile care erau în fața lui, dar porția lui Beniamin era de cinci ori mai mare decât a celorlalți. Ei au băut și s‑au umplut de vin împreună cu el.

Genesa 43

nuBibeln

1 Men svälten var fruktansvärd i landet.2 När säden som de hade fört med sig från Egypten var slut, sa fadern till dem: ”Res dit igen och köp lite mat åt oss!”3 Men Juda[1] sa till honom: ”Mannen menade allvar när han sa: ’Kom inte tillbaka till mig igen utan er bror!’4 Låter du vår bror följa med oss, så reser vi för att köpa säd åt dig.5 Men om du inte låter honom följa med, kan vi inte resa. Mannen sa ju till oss att vi inte fick komma tillbaka till honom utan vår bror.”6 ”Varför gjorde ni detta mot mig att ni berättade att ni hade en bror till?” sa Israel.7 ”Mannen frågade noga om vår familj”, svarade de. ”Han ville veta om vår far fortfarande levde, och han frågade om vi hade ytterligare någon bror, och därför berättade vi det för honom. Hur kunde vi veta att han skulle säga: ’För hit er bror?’ ”8 Juda sa till sin far: ”Skicka pojken med mig, så att vi kan ge oss av och så får överleva, annars kommer vi att dö av svält allihop, både vi och våra barn.9 Jag garanterar hans trygghet. Du får hålla mig personligen ansvarig för honom. Om jag inte för honom tillbaka, så bär jag skulden inför dig resten av livet.10 Hade vi inte dröjt så här, skulle vi redan ha hunnit tillbaka för andra gången.”11 Till slut sa deras far Israel till dem: ”Om det inte går att undvika så gör så här: ta landets bästa produkter i era säckar som gåva åt den där mannen, lite balsam, lite honung, dragantgummi, myrra, pistagenötter och mandlar.[2]12 Ta med er dubbelt så mycket pengar, så att ni kan betala tillbaka det som fanns i säckarna, eftersom det förmodligen berodde på ett misstag,13 och ta er bror och res iväg.14 Måtte Gud den Väldige låta mannen visa barmhärtighet mot er, så att han låter er andre bror och Benjamin följa med er tillbaka! Men om jag måste förlora mina barn, så får det bli som det blir.”15 Då tog de med sig gåvorna och dubbelt så mycket pengar som förra gången och även sin bror Benjamin. De skyndade sig att komma fram till Egypten, där de fick träda fram inför Josef.16 När Josef såg att Benjamin var med dem, sa han till sin närmaste man: ”Ta med dessa män hem till mig, slakta djur och laga maten, för de ska äta middag tillsammans med mig.”17 Mannen gjorde som han blev tillsagd och tog dem med sig till Josefs hus.18 Bröderna blev rädda när de fördes dit. ”Det är för att pengarna låg i säckarna förra gången som vi nu förs hit”, tänkte de. ”Nu kommer han att anfalla oss och övermanna oss. Sedan kommer han att göra oss till slavar och ta våra åsnor.”19 De gick fram till Josefs närmaste man vid ingången till Josefs hus och talade till honom:20 ”Hör på oss, herre. När vi hade varit här första gången för att köpa mat,21 stannade vi över natten på vägen och öppnade våra säckar. Då fann vi att alla pengarna som vi betalt för säden låg överst i säckarna. Här är de. Vi har tagit dem med oss tillbaka,22 tillsammans med ytterligare pengar för att köpa säd. Vi vet inte vem som kan ha lagt pengarna i säckarna.”23 ”Oroa er inte för det”, sa Josefs närmaste man till dem. ”Ni behöver inte vara rädda. Er Gud, er fars Gud har gett er en skatt i era säckar. Jag fick betalt för säden.” Sedan förde mannen ut Simon till dem.24 Mannen visade dem in i huset, och de fick vatten att tvätta fötterna med, och deras åsnor fick foder.25 De tog sedan fram sina gåvor till Josef som skulle komma vid middagstiden, för de hade fått veta att de skulle äta där.26 När Josef kom hem, gav de honom gåvorna som de fört med sig till huset och bugade sig djupt inför honom.27 Han frågade hur de hade haft det och tillade: ”Och hur mår er gamle far, som ni berättade om? Lever han fortfarande?”28 ”Ja”, svarade de. ”Vår far, din tjänare, lever och mår bra.” Sedan bugade de sig djupt inför honom igen.29 Josef såg på sin bror, sin mors son Benjamin och frågade: ”Är det här er yngste bror, som ni berättade om? Måtte Gud vara nådig mot dig, min son!”30 Sedan gick Josef snabbt ut därifrån, för han överväldigades av kärlek till sin bror och blev tvungen att hitta ett ställe där han kunde gråta. Han gick till sitt privata rum och grät där.31 Sedan tvättade han ansiktet och kom ut och försökte behärska sig och befallde att maten skulle serveras.32 Josef åt för sig själv, hans bröder serverades vid ett annat bord och egypterna vid ännu ett annat. Egypterna kunde nämligen inte äta tillsammans med hebréer, för det skulle ha varit avskyvärt för dem.33 Bröderna satt mitt emot Josef i åldersordning, från den äldste till den yngste. De såg förvånade på varandra.34 Maten serverades åt dem från hans eget bord. Han gav den största portionen till Benjamin – fem gånger så mycket som till någon av de andra. De åt och drack glatt tillsammans.