1Marele preot l‑a întrebat: – Așa stau lucrurile?2El a răspuns: – Frați și părinți,[1] ascultați! Dumnezeul slavei i S‑a arătat tatălui nostru Avraam în timp ce era în Mesopotamia, înainte de a locui în Haran,3și i‑a zis: „Ieși din țara ta și dintre rudeniile tale și vino în țara pe care ți‑o voi arăta!“[2] (Gen 12:1)4Atunci el a ieșit din țara caldeenilor[3] și a locuit în Haran. De acolo, după moartea tatălui său, Dumnezeu l‑a mutat în țara aceasta, în care locuiți voi acum,5dar nu i‑a dat în ea nicio moștenire, nici măcar o palmă de pământ[4], ci i‑a promis că i‑o va da ca proprietate lui și seminței[5] lui după el, cu toate că nu avea niciun copil. (Fapte 3:25)6Dumnezeu i‑a spus că sămânța lui va fi străină într‑o țară străină și că acei oameni o vor înrobi și o vor chinui timp de patru sute de ani[6]. (Gen 15:16; Ex 12:40)7„Dar pe neamul căruia îi vor sluji ei ca sclavi, îl voi judeca Eu, a zis Dumnezeu, iar după aceea vor ieși de acolo și Îmi vor sluji Mie în locul acesta.“[7] (Gen 15:13; Gen 15:14; Ex 3:12)8Apoi i‑a dat legământul circumciziei. Astfel, când i s‑a născut Isaac, Avraam l‑a circumcis în ziua a opta; apoi Isaac l‑a circumcis pe Iacov, și Iacov pe cei doisprezece patriarhi.9Patriarhii, fiind invidioși pe Iosif, l‑au vândut în Egipt. Dar Dumnezeu a fost cu el10și l‑a scăpat din toate necazurile lui. El i‑a dat har și înțelepciune în prezența lui Faraon, regele Egiptului, care l‑a pus conducător peste Egipt și peste toată casa lui.11A venit o foamete în întregul Egipt și în Canaan. Necazul era mare și strămoșii[8] noștri nu găseau de mâncare.12Iacov a auzit că în Egipt era grâu, așa că i‑a trimis acolo pe strămoșii noștri pentru prima oară.13Când s‑au dus a doua oară, Iosif li s‑a făcut cunoscut fraților săi, iar Faraon a aflat despre neamul lui Iosif.14Apoi Iosif a trimis să fie chemat tatăl său Iacov, precum și întreaga familie, în număr de șaptezeci și cinci de suflete[9]. (Gen 46:27; Ex 1:5)15Și astfel Iacov s‑a coborât în Egipt, unde atât el, cât și strămoșii noștri au murit.16Au fost mutați în Șehem și puși în mormântul pe care Avraam îl cumpărase cu prețul unei sume în argint de la fiii lui Hamor, în Șehem.17Cu cât se apropia vremea împlinirii promisiunii pe care Dumnezeu i‑o făcuse lui Avraam, poporul creștea și se înmulțea tot mai mult în Egipt,18până când peste Egipt s‑a ridicat un alt rege, care nu‑l cunoscuse pe Iosif.19Acesta ne‑a exploatat cu viclenie neamul și i‑a chinuit pe strămoșii noștri, forțându‑i să‑și abandoneze copilașii, ca să nu mai trăiască.20În vremea aceea s‑a născut Moise, care era frumos înaintea lui Dumnezeu. El a fost hrănit timp de trei luni în casa tatălui său,21iar când a fost așezat la vedere, pe malul râului, l‑a luat fiica lui Faraon și l‑a crescut ca pe propriul ei fiu.22Moise a fost educat în toată înțelepciunea egiptenilor și era puternic în cuvinte și fapte.23Pe vremea când avea în jur de patruzeci de ani, i‑a venit în inimă dorința să‑i viziteze[10] pe frații săi, pe fiii lui Israel.24A văzut pe unul căruia i se făcea o nedreptate și i‑a luat apărarea. El l‑a răzbunat pe cel asuprit, ucigându‑l pe egiptean.25Credea că frații săi vor înțelege că Dumnezeu le va da eliberarea prin mâna lui, însă ei n‑au înțeles.26În ziua următoare, i‑a văzut pe doi bătându‑se și i‑a îndemnat la pace, zicând: „Oamenilor[11], voi sunteți frați. De ce vă faceți rău unul altuia?“27Dar cel ce‑i făcea rău semenului său, l‑a împins și i‑a zis: „Cine te‑a pus pe tine conducător și judecător peste noi?28Vrei să mă ucizi și pe mine așa cum l‑ai ucis ieri pe egiptean?“[12] (Ex 2:14)29Când a auzit aceasta, Moise a fugit și a locuit ca străin în țara Midian, unde i s‑au născut doi fii.30După ce au trecut patruzeci de ani, i s‑a arătat un înger[13] în pustia muntelui Sinai, într‑o flacără de foc care ieșea dintr‑un rug. (Gen 16:1; Ex 3:1; Ex 3:2)31Când a văzut rugul, Moise a rămas uimit de priveliștea aceea și, în timp ce se apropia ca să se uite cu atenție, glasul Domnului i‑a vorbit astfel:32„Eu sunt Dumnezeul strămoșilor tăi, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul[14] lui Iacov!“[15] Moise tremura și nu îndrăznea să se uite. (Ex 3:6; Fapte 3:13)33Domnul i‑a zis: „Dă‑ți jos sandalele din picioare, căci locul pe care stai este un pământ sfânt!34Am văzut asuprirea poporului Meu care este în Egipt și i‑am auzit geamătul, așa că M‑am coborât să‑l eliberez. Acum, vino, căci te voi trimite în Egipt!“[16] (Ex 3:5; Ex 3:7; Ex 3:10)35Pe acest Moise – de care ei se lepădaseră, zicând: „Cine te‑a pus pe tine conducător și judecător?“ – Dumnezeu l‑a trimis drept conducător și eliberator, cu ajutorul Îngerului care i S‑a arătat în rug.36El i‑a scos din Egipt și a făcut minuni și semne în țara Egiptului, la Marea Roșie[17] și în pustie, timp de patruzeci de ani. (1 Re 9:26)37El este același Moise care le‑a spus fiilor lui Israel: „Dumnezeu vă va ridica dintre frații voștri un Profet asemenea mie.“[18] (Deut 18:15)38El este acela care a fost în adunarea poporului, în pustie, împreună cu îngerul care i‑a vorbit pe muntele Sinai și cu strămoșii noștri; și el este cel care a primit cuvinte[19] vii, ca să ni le dea nouă. (Ro 3:2; Ev 5:12; 1 Pe 4:11)39Strămoșii noștri însă n‑au vrut să‑l asculte, ci l‑au respins și, în inimile lor, s‑au întors în Egipt.40Ei i‑au spus lui Aaron: „Fă‑ne niște dumnezei care să meargă înaintea noastră, căci nu știm ce s‑a întâmplat cu acest Moise, care ne‑a scos din țara Egiptului.“[20] (Ex 32:1)41Și în zilele acelea și‑au făcut un vițel, au adus jertfă acelui idol și s‑au bucurat de lucrările mâinilor lor.42Atunci Dumnezeu S‑a întors de la ei și i‑a lăsat în voia lor, ca să slujească oștirii cerului, așa cum este scris în Cartea profeților: „Mi‑ați adus voi jertfe și ofrande, timp de patruzeci de ani în pustie, Casă a lui Israel?43Ați purtat cortul lui MOLOH și steaua dumnezeului vostru REFAN, chipurile pe care vi le‑ați făcut ca să vă închinați lor! De aceea vă voi duce în captivitate dincolo de Babilon!“[21] (2 Re 17:6; Amos 5:25; Amos 5:27)44Cortul Mărturiei era cu strămoșii noștri în pustie, așa cum dăduse îndrumări Cel Ce i‑a spus lui Moise să‑l facă după modelul pe care‑l văzuse.45Strămoșii noștri l‑au adus, la rândul lor, împreună cu Iosua, când au luat în stăpânire teritoriul neamurilor pe care le‑a izgonit Dumnezeu dinaintea strămoșilor noștri. Și a rămas acolo până în zilele lui David,46care a găsit har înaintea lui Dumnezeu și a cerut să găsească o Locuință pentru Dumnezeul lui Iacov[22].47Solomon însă a fost acela care I‑a zidit o Casă.48Dar Cel Preaînalt nu locuiește în lăcașuri făcute de mâini omenești, așa cum zice profetul:49„Cerul este tronul Meu, iar pământul este scăunașul[23] picioarelor Mele! Ce fel de casă Mi‑ați putea zidi voi Mie? zice Domnul. Sau unde va fi locul Meu de odihnă? (2 Cro 9:18; Ps 110:1)50Oare nu mâna Mea a făcut toate aceste lucruri?“[24] (Is 66:1)51Oameni încăpățânați, cu inimile și urechile necircumcise, voi întotdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt! Așa cum au făcut strămoșii voștri, așa faceți și voi!52Pe care dintre profeți nu l‑au persecutat strămoșii voștri?! Ei i‑au ucis pe cei ce prevesteau venirea Celui Drept, ai Cărui trădători și ucigași ați devenit voi acum,53voi, care ați primit Legea prin îndrumările îngerilor, dar n‑ați păzit‑o!
Ștefan este ucis cu pietre
54Când au auzit ei acestea, s‑au înfuriat în inimile lor și scrâșneau din dinți împotriva lui.55El însă, plin de Duhul Sfânt, a privit spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu și pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu56și a zis: – Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului[25] stând la dreapta lui Dumnezeu! (Dan 7:13)57Atunci ei au strigat cu glas tare, și‑au astupat urechile și s‑au repezit într‑un gând asupra lui.58L‑au scos afară din cetate și l‑au lovit cu pietre. Martorii și‑au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul.59Și‑l loveau cu pietre pe Ștefan, care se ruga și zicea: „Doamne Isuse, primește duhul meu!“60Apoi s‑a pus în genunchi și a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le ține în seamă păcatul acesta!“ Și zicând aceasta, a adormit[26].
Faptele Apostolilor 7
nuBibeln
Stefanos försvarstal
1Översteprästen frågade nu Stefanos: ”Är de här anklagelserna sanna?”2Stefanos svarade: ”Bröder och fäder, lyssna på mig! Härlighetens Gud visade sig för vår förfader Abraham då han bodde i Mesopotamien och ännu inte hade flyttat till Harran.[1]3Gud sa till honom: ’Lämna ditt land och dina släktingar och gå till det land som jag ska visa dig.’[2]4Därför flyttade Abraham från kaldéernas land och bosatte sig i Harran. Efter hans fars död ledde Gud honom vidare till det land där ni nu bor.5Gud gav honom ingen mark, inte så mycket som en fotsbredd, men han lovade att hela landet skulle tillhöra Abraham och hans ättlingar trots att Abraham ännu inte hade några barn.6Gud sa också till honom att hans efterkommande skulle bo i ett främmande land och bli slavar och förtryckas under fyrahundra år.7’Men jag ska döma det folk som gör dem till slavar’, sa Gud, ’och efter det ska de gå därifrån och tjäna mig på den här platsen.’[3]8Gud gav sedan Abraham omskärelsens förbund. Så när Abrahams son Isak föddes, omskar han honom på åttonde dagen. Isak blev sedan far till Jakob[4] och Jakob till de tolv stamfäderna.9Dessa stamfäder blev avundsjuka på Josef och sålde honom som slav till Egypten. Men Gud var med honom10och räddade honom ur alla svårigheter och lät honom bli vis och framgångsrik hos farao, kungen i Egypten. Denne utsåg honom till att styra hela Egypten och ta hand om den kungliga förvaltningen.11Men sedan blev det svält och mycket lidande i hela Egypten och Kanaan och våra förfäder saknade mat.12Då fick Jakob höra att det fortfarande fanns säd i Egypten och därför skickade han våra förfäder dit, först en gång och sedan en gång till.13Under deras andra resa avslöjade Josef för dem vem han var och farao fick kännedom om hans släkt.14Sedan skickade Josef efter sin far Jakob och hela hans familj. Tillsammans var de 75 personer.15Så kom Jakob till Egypten och där dog både han och våra förfäder.16Deras kroppar fördes till Shekem och begravdes i den grav som Abraham hade köpt med silver av Hamors söner.17Nu närmade sig den tid då Gud skulle infria sitt löfte till Abraham och folket hade växt kraftigt och blivit ett stort folk i Egypten.18Men då fick Egypten en ny kung, en som inte kände till Josef.[5]19Han bemötte vårt folk med list, förtryckte våra förfäder och tvingade dem att sätta ut sina nyfödda så att de skulle dö.20Under den här tiden föddes Mose, ett ovanligt vackert barn. Man skötte om honom hemma i tre månader21men sedan satte man ut honom. Då tog faraos dotter honom och uppfostrade honom som sin egen son.22Mose fick gedigen utbildning i Egyptens visdom och han var handlingskraftig och talade med stor myndighet.23När Mose var 40 år, steg en önskan upp i hans hjärta att söka upp sitt eget folk, israeliterna.24Han fick då se en egypter misshandla en israelit och han skyndade genast till mannens hjälp och hämnades genom att döda egyptern.25Mose trodde att hans folk skulle förstå att Gud genom honom skulle rädda dem men det gjorde de inte.26Nästa dag fick han syn på två israeliter som råkat i slagsmål. Han försökte då medla mellan dem och sa: ’Ni är ju bröder! Varför försöker ni skada varandra?’27Men mannen som hade startat slagsmålet knuffade undan Mose och frågade: ’Vem har satt dig till ledare och domare över oss?28Tänker du döda mig som du dödade egyptern igår?’[6]29När Mose hörde detta, flydde han och levde sedan som främling i Midjans land där han blev far till två söner.30När han 40 år senare var i öknen nära berget Sinai, visade sig en ängel för honom i en brinnande törnbuske.31Mose blev mycket förvånad över det han såg och när han gick dit för att undersöka vad det var, hördes Herrens röst:32’Jag är dina förfäders Gud, Abrahams, Isaks och Jakobs Gud!’ Då darrade Mose av rädsla och vågade inte se upp.33Men Herren sa till honom: ’Ta av dig skorna, för du står på helig mark!34Jag har sett mitt folks förtryck i Egypten och hört deras rop. Nu har jag kommit ner för att befria dem. Kom, jag sänder dig till Egypten!’[7]35Gud sände alltså tillbaka samma Mose som folket förut hade avvisat med orden: ’Vem har satt dig till ledare och domare över oss?’ Genom ängeln som visade sig i törnbusken sände Gud honom att vara ledare och befriare.36Mose fick sedan med hjälp av under och tecken leda folket ut ur Egypten, genom Röda havet och fram genom öknen under 40 år.37Det var Mose som sa till israeliterna: ’En profet lik mig ska Gud låta stå upp ur era bröders led.’[8]38Det var också Mose som fick tala med en ängel på berget Sinai och förmedla ängelns budskap till våra förfäder då de var samlade i öknen. Han fick ta emot levande ord och överlämna dem till oss.39Men våra förfäder ville inte lyda utan satte sig upp mot Mose och i sina hjärtan vände de tillbaka till Egypten.40De sa till Aron: ’Gör gudar åt oss som kan leda oss, för vad som har hänt den där Mose, som förde oss upp ur Egyptens land, det vet vi inte.’[9]41Sedan gjorde de en avgud i form av en kalv och offrade till den, glada över något som de själva hade tillverkat.42Men Gud vände sig bort och lät dem tjäna himlakropparna, som det står i profeternas bok[10]: ’Frambar ni slaktoffer eller matoffer åt mig under de fyrtio åren i öknen, ni Israels folk?43Ni bar väl omkring Moloks tält och er gud Romfas[11] stjärna, bilder som ni själva gjort för att tillbe. Därför ska jag föra er bort till ett land bortom Babylon.’[12]44På sin vandring genom öknen hade våra förfäder med sig förbundstecknets tält[13]. Tältet var gjort exakt efter den förebild som Gud hade instruerat och visat Mose45och det gick sedan i arv till våra förfäder. När de under Josua erövrade landet från de folk som Gud drev undan för dem, tog man med sig tältet dit. Det var sedan där ända till Davids tid.46David fann nåd inför Gud och bad att få bygga en boning åt Jakobs Gud47men det blev Salomo som fick bygga ett hus för honom.48Ändå bor inte den Högste i byggnader som människor gjort. Profeten säger ju:49’Himlen är min tron och jorden min fotpall. Vad för ett hus kan ni bygga åt mig, vad för en viloplats? säger Herren.50Har inte min hand gjort allt detta?’[14]51Ni envisa, ni som är oomskurna till både hjärta och öron! Alltid gör ni motstånd mot den heliga Anden, precis som era förfäder gjorde.52Fanns det någonsin en profet som inte blev förföljd av era förfäder? De dödade dem som förutsade att den Rättfärdige[15] skulle komma, han som ni nu har förrått och mördat.53Ni fick lagen förmedlad av änglar men har inte hållit den.”
Stefanos stenas till döds
54När de hörde detta, blev de så rasande på Stefanos att de skar tänder.55Men Stefanos som var fylld av den heliga Anden, såg upp mot himlen och fick se Guds härlighet och Jesus som stod på Guds högra sida.56Stefanos sa: ”Jag ser himlen öppen och Människosonen[16] stå på Guds högra sida!”57Då skrek de högt och höll för öronen. Sedan kastade de sig över Stefanos58och släpade ut honom ur staden för att stena honom. Vittnena lade sina mantlar framför fötterna på en ung man som hette Saul[17].59Medan stenarna haglade över Stefanos, bad han: ”Herre Jesus, ta emot min ande!”60Sedan föll han ner på knä och ropade: ”Herre, anklaga dem inte för den här synden!” Med de orden dog han.