1După aceea, Moise și Aaron s‑au dus la Faraon și i‑au zis: – Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul lui Israel: „Lasă‑Mi poporul să plece ca să țină o sărbătoare pentru Mine în pustie.“2Dar Faraon a răspuns: – Cine este DOMNUL ca să ascult de glasul Lui și să‑l las pe Israel să plece? Nu‑L cunosc pe DOMNUL și nu‑l voi lăsa pe Israel să plece.3Atunci ei au zis: – Dumnezeul evreilor S‑a întâlnit cu noi. Lasă‑ne, te rugăm, să mergem cale de trei zile în pustie, ca să aducem jertfe DOMNULUI, Dumnezeul nostru, căci altfel El va veni peste noi cu molimă și cu sabie.4Dar regele Egiptului le‑a zis: – Moise și Aaron, de ce abateți poporul de la lucrul lui? Întoarceți‑vă la treburile voastre!5Apoi Faraon a zis: – Iată cât de numeros este acum poporul țării, și voi vreți să‑l opriți de la lucru!6În aceeași zi, Faraon le‑a poruncit asupritorilor[1] poporului și supraveghetorilor acestuia, zicând: (Ex 3:7)7„Să nu mai dați poporului paie pentru facerea cărămizilor, ca mai înainte! Să se ducă ei înșiși să‑și adune paie.8Totuși, veți cere de la ei același număr de cărămizi pe care îl făceau înainte. Nu veți scădea nimic din el, căci sunt leneși. De aceea strigă, zicând: «Lasă‑ne să plecăm ca să aducem jertfe Dumnezeului nostru!»9Să li se îngreuneze lucrul acestor oameni, ca să se ocupe de el și să nu ia seama la cuvinte mincinoase.“10Asupritorii poporului și supraveghetorii lui au ieșit și au anunțat poporul, zicând: „Așa vorbește Faraon: «Nu vă mai dau paie.11Mergeți voi înșivă și adunați‑vă paie de oriunde găsiți, însă să știți că norma voastră nu va fi micșorată.»“12Poporul s‑a răspândit prin toată țara Egiptului ca să adune miriște în loc de paie.13Asupritorii îi grăbeau, zicând: „Terminați‑vă lucrările, norma zilnică, la fel ca atunci când erau paie!“14Supraveghetorii fiilor lui Israel, care fuseseră puși responsabili peste ei de către asupritorii numiți de Faraon, erau bătuți și întrebați: „De ce n‑ați terminat ieri și astăzi norma de cărămizi pe care‑o făceați înainte?“15Atunci supraveghetorii fiilor lui Israel au venit și s‑au plâns lui Faraon, zicând: – De ce te porți așa cu robii tăi?16Nu li se mai dau paie robilor tăi, și totuși ni se spune: „Faceți cărămizi!“ Iată că robii tăi sunt bătuți, dar vina este a poporului tău.17Faraon a răspuns: – Leneșilor! Asta sunteți, niște leneși! De aceea ziceți: „Lasă‑ne să plecăm ca să aducem jertfe DOMNULUI.“18Și acum, plecați și munciți! Nu vi se vor mai da paie, dar va trebui să faceți aceeași normă de cărămizi.19Supraveghetorii fiilor lui Israel și‑au dat seama că sunt în necaz când li s‑a spus: „Nu vi se va micșora norma zilnică de cărămizi!“20Când au ieșit de la Faraon, s‑au întâlnit cu Moise și cu Aaron, care stăteau acolo ca să‑i întâmpine.21Ei le‑au zis: „DOMNUL să Se uite la voi și să judece, pentru că ne‑ați făcut de nesuferit în ochii lui Faraon și în ochii slujitorilor săi, dându‑le sabia în mână ca să ne ucidă.“22Atunci Moise s‑a întors la DOMNUL și L‑a întrebat: – Stăpâne, de ce ai adus rău peste acest popor? De ce m‑ai trimis?23De când am venit și i‑am vorbit lui Faraon în Numele Tău, el a făcut și mai mult rău poporului, iar Tu nu Ți‑ai eliberat nicidecum poporul.
Exodul 5
nuBibeln
Gud sänder Mose till farao
1Sedan gick Mose och Aron för att träffa farao. ”Så säger HERREN, Israels Gud: ’Släpp mitt folk, så att de kan bege sig ut i öknen för att fira min högtid.’ ”2Då svarade farao: ”Vem är då HERREN, eftersom jag skulle rätta mig efter honom och släppa Israel? Jag känner inte HERREN och tänker inte släppa Israel.”3De svarade: ”Hebréernas Gud har uppenbarat sig för oss. Låt oss få vandra iväg tre dagsresor ut i öknen och offra till HERREN, vår Gud. Annars kommer han att slå oss med pest eller svärd.”
Ännu mer arbete
4Men kungen av Egypten sa till dem: ”Vad tror ni att ni är för ena som kan komma och dra bort folket från deras arbete? Gå nu tillbaka och sköt era arbeten!”5Vidare sa farao: ”Se, folket är redan nu talrikt i landet, och ändå vill ni att de ska slippa arbeta!”6Samma dag gav farao order till sina fogdar och till folkets förmän:7”Ni ska inte längre ge folket halm till teglet, utan den får de samla ihop själva.8Men se till att produktionen inte minskas med en enda tegelsten. De är lata, det är därför de ropar och säger: ’Låt oss gå och offra åt vår Gud!’9Låt dem få arbeta riktigt ordentligt, så de slutar att lyssna på lögner!”10Fogdarna och förmännen gick och sa till folket: ”Farao har gett order om att ni inte längre ska få någon halm.11Ni får själva gå och samla ihop den, men ni ska ändå klara av lika mycket som tidigare.”12Man spred sig då över hela Egypten för att samla strån som kunde användas som halm.13Fogdarna var mycket hårda mot dem. ”Ni måste fylla er dagliga kvot, precis som tidigare när ni fick halm”, befallde de.14De slog de israelitiska förmän som faraos fogdar satt som arbetsledare bland folket. ”Varför har ni inte gjort fullt dagsverke, vare sig igår eller idag?” sa de åt dem.15Förmännen gick då till farao och klagade inför honom: ”Varför behandlar du oss så här illa?16Vi får inte längre någon halm, och ändå måste vi göra lika mycket tegel som förut. Man slår dina tjänare för något som är ditt folks fel.”17Men farao svarade: ”Lata, det är vad ni är – lata! Därför säger ni att ni vill gå och offra till HERREN.18Gå tillbaka till ert arbete nu! Halm kommer ni inte att få, men ni ska leverera lika mycket tegel som förut.”19Då förstod förmännen att de råkat i en riktig knipa, eftersom man krävde lika mycket tegel varje dag som förut.20När de träffade Mose och Aron, som stod och väntade på dem utanför faraos palats,21sa de: ”HERREN ska straffa er för att ni ställt till det så här för oss. Farao och hans män avskyr oss, och det är ni som har gett dem vapen i händerna så att de kan döda oss!”22Mose vände sig på nytt till HERREN och sa: ”Herre, hur kan du handla så illa mot detta folk? Varför sände du mig hit?23Sedan jag talade med farao första gången i ditt namn har han blivit allt grymmare mot dem och du har inte gjort något för att rädda ditt folk!”